27 mai: Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul

 Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul s-a născut în anul 255 într-o familie păgână. Data convertirii sale la creștinism este necunoscută. A fost soldat roman timp de 27 de ani, mai întâi ca recrut și, apoi, la întoarcerea în armată, ca veteran, și a luptat în șapte campanii militare. Sfântul Iuliu a servit în Legiunea a XI-a Claudia, și a fost creștin în decursul întregii sale cariere militare. 


În conformitate cu al patrulea edict al persecuției contra creștinilor al împăratului Dioclețian, Sfântul Iuliu a fost adus înaintea prefectului Maximusm după ce a fost arestat pentru refuzul de a face sacrificii publice zeilor romani. Auzind de meritele sale militare, Maximian l-a ridicat în slăvi pe Iuliu ca a fi un om înțelept și serios.                                                                              


27 mai: Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul

În semn de gratitudine pentru cariera lui în armata, Maximian i-a propus Sfântului Iuliu un târg: dacă acesta oferea sacrificii idolilor, prefectul i-ar fi redat libertatea, i-ar fi dat o plată în avans pentru slujba de soldat pentru zece ani, și ar fi primit imunitate față de invinuiri viitoare. Sfântul Iuliu nu a fost de acord cu această ofertă, fiind condamnat la moarte. A fost ucis cu sabia la Durostorum, în tabăra romană din Moesia inferioară (în prezent Silistra, Bulgaria), cândva între ianuarie și martie 304


26 mai: Sfinții Apostoli Carp și Alfeu


27 mai: Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul 27 mai: Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul Reviewed by Diana Popescu on mai 26, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.