5 mai: Sfânta Mare Muceniță Irina

 Având ziua de sărbătoare pe 5 mai, Sfânta Mare Muceniță Irina s-a născut în orașul Magedon, din Persia, în secolul al IV-lea. A fost fiica lui Licinius, conducătorul pagan al unui mic regat, și a soției lui, Licinia, iar la naștere, părinții săi au numit-o Penelopa. 

Penelopa era foarte frumoasă, și tatăl ei a ținut-o izolată într-un turn înalt de la vârstă de șase ani, astfel încât să nu fie expusă creștinismului. De asemeni, a amplasat cu ea, în turn, 13 tinere femei. Un tutore bătrân, pe nume Apellian, a fost însărcinat să-i dea cea mai bună educație posibilă. Apellian era creștin și, în decursul lecțiilor lui, i-a povestit fetei despre Hristos și a învățat-o despre credința creștină și virtuțile creștine. 

Când Penelopa a ajuns la adolescență, părințîi ei au început să se gândească la căsătoria sa. Într-o noapte, Penelopa a avut următoarea viziune. Un porumbel a intrat în turnul său cu o ramură de măslin în ciocul său, pe care a pus-o pe masă. De asemeni, a zburat înăuntrul turnului un vultur purtând niște flori, lăsându-le pe aceeași masă. Apoi, printr-o altă fereastră, a zburat un corb și a aruncat pe masă un șarpe. Dimineața, Penelopa s-a trezit și s-a întrebat despre înțelesul a ceea ce văzuse. I-a relatat despre viziunea sa lui Apellian, iar acesta i-a explicat că porumbelul simboliza educația sa aleasă, și că ramură de măslin reprezenta slava Domnului care este primită prin botez. Vulturul și florile indicau împlinire în viața ei viitoare. Corbul semnifica faptul că va trece prin dureri și suferințe.                

                    

La sfârșitul discuției, Apellian i-a spus că Domnul voia să o logodească cu El și că Penelopa va trece prin mari chinuri pentru Mirele Ceresc. După aceea, Penelopa a refuzat căsătoria pamânteana, a fost botezată de preot, și acesta a numit-o Irina (pace). Ea și-a îmboldit părinții să devină și ei creștini. La scurt timp după ce a fost botezată, a sfărâmat în bucăți toți idolii tatălui său.

Când Licinus a aflat că fiica lui nu voia să venereze zeii păgâni, a fost cuprins de mânie. A încercat să o întoarcă de la Hristos torturând-o. A fost legată și aruncată sub copitele unor cai sălbatici, astfel încât să o calce până la moarte, însă caii au rămas nemișcați. În loc să-i facă rău sfintei, unul din cai l-a atacat pe Licinus, i-a prins în dinți mâna dreaptă și i-a smuls-o din umăr. Apoi, l-a lovit pe Licinus, aruncându-l la pământ și călcându-l sub picioare. Acest fapt a provocat o mare tulburare printre oamenii de acolo, însă Irina i-a liniștit cu cuvintele "Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede" (Marcu 9:23). 

Și, într-adevăr, prin credința sa minunată, s-a rugat, și prin rugăciunile sale Licinus s-a ridicat în picioare nevătămat, în prezența multor martori, cu mâna sa intactă. După aceea, Licinus și soția să au fost botezați ca și creștini, împreună cu aproape 3.000 de alți oameni care au renunțat la venerarea idolilor lipsiți de viață. Licinus și-a abandonat domeniul și a trăit în turnul pe care-l construise pentru fiica sa. Acolo, și-a petrecut restul vieții sale în pocăință. 

Sfânta Irina a locuit în casa învățătorului său, Apellian, și a început să-l propăvăduiasca pe Hristos printre păgâni, conducându-i spre calea mântuirii. 

Când Sedechie, noul prefect al orașului, a auzit de minunile făcute de sfântă, l-a chemat pe Apellian și l-a întrebat despre modul de trai al Irinei. Preotul i-a răspuns că Irina, la fel că alți creștini, trăia într-o cumpătare strictă, devotându-se rugăciunii constante și citind cărți sfinte. Sedechie a adus-o și pe sfântă înaintea lui și a îmboldit-o să renunțe să propăvăduiasca despre Hristos. De asemeni, a încercat să o forțeze să dăruiască sacrificii idolilor. Sfânta Irina și-a mărturisit cu cutezanță credința în fața prefectului, netemându-se de mânia lui și pregătită să sufere pentru Hristos. Din porunca lui Sedechie, a fost aruncată într-o groapă plină cu vipere și șerpi. Sfânta și-a petrecut zece zile în groapă și a rămas nevătămată, căci un iger al Domnului a protejat-o și i-a adus hrană. Sedechie a atribuit minunea vrajitoriilor și a supus-o pe Irina la multe torturi, dar ea a rămas, iarăși, nevătămată. Sub influența propâvâduirii și minunilor sale, chiar și mai mulți oameni s-au convertit la Hristos. 

Sedechie a fost destituit de fiul său, Sapor, care a persecutat creștinii cu un mai mare zel decât tatăl sâu. Sfânta Irina a mers în orașul sâu natal, Magedon, pentru a-l întâlni pe Sapor și armata sa, și i-a cerut să pună capăt persecuției. Atunci când a fost refuzată, Sfânta Irina s-a rugat ardent, și toți soldațîi din armata lui au orbit. S-a rugat iarăși, și toți ostașii și-au recăpătat vederea. În ciuda acestui lucru, Sapor nu a recunoscut puterea lui Dumnezeu. Din cauza insolenței sale, a fost lovit și omorât de un fulger. 

După aceea, Sfânta Irina a mers în oraș și a făcut multe minuni. S-a întors la turnul clădit de tatăl ei, întovărășită de preotul Timotei. Prin învățătură sa, a convertit cinci mii de oameni la Hristos. 

Apoi, sfânta s-a dus la orașul Calinic (posibil pe Eufrat, în Siria). Conducătorul acelui loc era regele Numerian, fiul lui Sebastian. Când a început să predice despre Hristos, a fost arestată și torturată de autoritățile păgâne. Acestea au închis-o în interiorul a trei bivoli din bronz, unul după altul, care au fost înfierbântați până s-au înroșit. Când a fost adusă în al treilea bivol, el a început să meargă și s-a despicat în două. Sfânta Irina a ieșit din bivol ca din flăcările iadului. Această minune a rezultat în mii de suflete convertite la credința în Hristos. 

Simțindu-și apropierea morții, Numerian și-a instruit eparhul, Babdonus, să continue să o tortureze pe sfântă pentru a o determina să aducă jertfe idolilor. Totuși, Sfânta Irina a reușit să călătorească până la orașul Constantina, la nord de Edesa. Prin anul 330, regele persan Sapor al II-lea  (309-379) a auzit de marile minuni înfăptuite de sfântă. Pentru a fi împiedicată să câștige și mai mulți oameni pentru Hristos, a fost arestată, decapitată și îngropată. Dumnezeu a trimis, însă, un înger pentr a o reînvia, și ea a mers în orașul Mesembria. Văzând-o vie și ascultându-i cuvintele sfinte, regele de aici a fost botezat împreună cu numeroși supuși ai săi. 

Vrând să convertească și mai mulți păgâni la creștinism, Sfânta Irina a călătorit la Efes, unde a dat învățătură locuitorilor și a făcut multe minuni. Domnul i-a revelat că sfârșitul viețîi sale se apropie, iar ea a părăsit orașul, intovarasita de șase oameni, inclusiv fostul său învățător, Apellian. În afară localității, a găsit un mormânt nou, în care nu fusese nimeni îngropat. După ce și-a făcut semnul crucii, a mers înăuntrul acestuia, instruindu-și tovarășii să închidă intrarea în peșteră cu o piatră mare, lucru pe care ei l-au făcut. De asemeni, le-a spus că nimeni nu trebuie să îndepărteze piatra timp de patru zile. 

Apellian s-a întors acolo numai după două zile, și a văzut că piatra fusese rostogolită de la intrare și că mormântul era gol. Există mărturii contradictorii despre moaștele Sfintei Irina, ca fiind luate la Constantinopol sau în alte locuri ca Patras, Samos și Patmos. Potrivit martiorologiei occidentale, sfânta a trecut prin mucenicie la Tesalonic, după ce a fost aruncată în foc, în vreme ce, conform menologului împăratului Vasile al II-lea, și-a încheiat mucenicia fiind decapitată. 

Sfânta Irina a condus mii de oameni spre Hristos prin rugăciunile sale și prin exemplul ei. Biserica îi onorează amintirea și caută intermedierea sa cerească. Este invocată de cei care vor să aibă o căsătorie rapidă și fericită. În Grecia, este sfânta patroană a polițiștilor. 

Fragmente ale moaștelor Sfintei Irina se găsesc la mănăstirea Kykkos din Cipru și în biserica grecească Sfântul Gheorghe din Veneția. 

 4 mai: Sfânta Muceniță Pelaghia