15 iunie: Sfântul Prooroc Amos
Sfântul Prooroc Amos a trăit în secolul al VIII-lea înainte de Hristos. S-a născut în satul Tecoa, în ținutul Zabulon, la circa zece kilometri de Betleem.
În acea vreme națiunea evreiască era împărțită în două regate: Iudeea în sud și Israel la nord. Regele Ozia conducea în Ierusalim, iar celelalte triburi ale lui Israel erau guvernate de Ieroboam al II-lea, care era un idolatru. La Betel, el a înălțat un idol sub forma unui vițel de aur, pe care oamenii îl venerau, întorcându-se de la adevăratul Dumnezeu.
Simplu și needucat, dar, totuși, fervent în credința sa și zelos în afirmarea slavei lui Dumnezeu, acest fost păstor și culegător de smochine (Amos 7: 14-15), a fost ales de Daniel pentru misiunea profetică. A fost trimis în regatul Israelului pentru a denunța impietatea regelui Ieroboam, și cea a israeliților. Proorocul a prezis mari nenorociri ce urmau să cadă asupra Israelului din cauza nedumnezeirii sale. Drept rezultat al denunțurilor sale, Amos a fost repetat bătut și supus la tortură.
Amaziah, marele preot al sanctuarului regal de la Betel, îl ura pe Amos, care prezisese că neevreii vor cuceri Israelul, că vor da pieirii regele și copiii lui Amaziah, că soția lui Amaziah va deveni prostituată și că însuși Amaziah va fin dus pe un tărâm pagan întrucât condusese oameni către adulter cu idolii (Amos 7:17). Înfuriat, Amaziah a poruncit ca Amos să fie bătut, dar toate aceste proorociri s-au îndeplinit.
Potrivit unei tradiții mai târzii, fiul lui Amaziah, Uziah, l-a lovit cu o bâtă pe proorocul Amos, provocându-i răni grave. Sfântul Amos a fost luat în satul său natal, Tecoa, și a murit după două zile (circa 787 î.Hr.).
În iconografie, Amos este înfățișat ca un bătrân cu o barbă ascuțită. Pe sulul său scrie: "El Şi-a zidit cămara în ceruri, Şi-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apele mării şi le varsă pe faţa pământului. Domnul este Numele Lui!" (Amos 9:6).
14 iunie: Sfântul Prooroc Elisei
Niciun comentariu: