17 iunie: Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail

 Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail, frați prin naștere, au descins dintr-o ilustră familie persană. Tatăl lor a fost păgân, însă mama lor a fost creștină, ea botezându-și copiii și crescându-i întru o credință fermă în Hristos Mântuitorul. 

Când au ajuns la maturitate, frațîi au intrat în serviciul militar. Reprezentând regele persan Alamundar, ei au fost emisarii lui în încheierea unui tratat de pace cu împăratul Iulian Apostatul (361-363). Iulian i-a primit cu onoarea cuvenită și le-a arătat favoarea sa. Însă, când frații au refuzat să ia parte la un sacrificiu păgân, Iulian s-a mâniat. A anulat tratatul și a încarcerat ambasadorii unei țări străine asemeni răufăcătorilor de rând.    

                                                                                          

La interogatoriu, împăratul le-a spus că dacă dispretuiau "zeii" pe care el îi venera, va fi imposibil să se ajungă la orice pace sau acord dintre cele două părți. Sfinții frați au răspuns că au fost trimiși ca emisari ai regelui în chestiuni de stat, și nu să poarte dispute despre zei. Văzând fermitatea credinței lor, Iulian a poruncit ca frații să fie torturați. 

Mâinile și picioarele Sfinților mucenici au fost țintuite cu cuie de copaci. Mai târziu, li s-au băgat țepe din fier în capete și pene ascuțite sub unghiile de la mâini și picioare. În decursul chinurilor, Sfințîi l-au slăvit pe Dumnezeu și s-au rugat ca și cum nu ar fi simțit tortura.

În cele din urmă, Sfințîi mucenici au fost decapitați, iar Iulian a ordonat ca trupurile lor să fie arse. Dintr-o dată, s-a produs un cutremur. Pământul s-a deschis și corpurile Sfinților au dispărut în abis. După ce creștinii s-au rugat fervent două zile, pământul a scos afară trupurile Sfinților frați, din care s-a ivit un parfum dulce. Numeroși păgâni au fost martori ai minunii, au ajuns să creadă în Hristos și au fost botezați. Acestea s-au întâmplat în anul 362. 

Creștinii au îngropat cu respect trupurile Sfinților mucenici Manuil, Savel și Ismail, iar moaștele lor au înfăptuit minuni. 

În anul următor, când a auzit de uciderea emisarilor săi, și că Iulian mărșăluia împotriva sa cu o armata vastă, regele persan Alamundar și-a adunat oastea și s-a îndreptat spre granița domeniului sau. Persanii i-au înfrânt pe greci într-o mare bătălie. 

În acest timp, Sfântul Vasile cel Mare (1 ianuarie) se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, în care Sfântul Mercurie (25 noiembrie) era înfățișat ca un soldat țînând o suliță. El s-a rugat lui Dumnezeu să nu-i permită împăratului să se întoarcă din războiul său contra persanilor și să reia persecuțiile împotriva creștinilor. Deodată, imaginea Sfântului Mare Mucenic Mercurie de pe icoană a devenit invizibilă. Apoi, această imagine a reapărut cu sulița însângerată. 

Iulian s-a întâmplat să fie rănit cu o suliță de un soldat necunoscut, care apoi a dispărut. Pe când era rănit mortal, Iulian a strigat, "Ai învins, O, Galileene!"

Comemorarea solemnă a acestor sfinți este foarte veche. În anul 395, la 33 de ani după moartea lor, împăratul Teodosie cel Mare a construit o biserica în onoarea lor la Constantinopol, și Sfântul Gherman (12 mai), devenit mai târziu patriarh al Constantinopolului, a compus un canon în cinstea Sfinților frați. 

16 iunie: Sfântul Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei