25 iunie: Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia

 Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia a avut de suferit în timpul domniei lui Dioclețian (284-305). A fost crescută la o mănăstire din orașul Sivapolis (Asiria). Conducătoarea acelei mănăstiri era stareata Briana, mătușa Sfintei Fevronia. Fiind preocupată de mântuirea nepoatei sale, ea i-a impus o formă de trai mai ascetică decât cea a celorlalte călugărițe. 

Potrivit regulamentului monahal, surorile își lăsau deoparte alte îndatoriri și își petreceau întreaga zi în rugăciune și citind Sfânta Scriptură. Stareța îi încredința, de obicei, sarcina citirii Sfintei Fevronia. 

Vești despre viață sa pioasă s-au răspândit în întreg orașul. Ilustra văduva Hieria, o păgână, a început să o viziteze și, sub influența îndrumăriii și rugăciunii Sfintei, aceasta a acceptat sfântul botez, aducându-și și părinții și rudele către credința creștină.                                                           

      

Dioclețian a trimis un detașament de soldați în Asiria, sub comanda lui Lisimah, Selinus și Primus, în scopul nimicirii creștinilor. Selinus, unchiul lui Lisimah, se evidenția prin atitudinea sa feroce față de creștini, însă Lisimah avea o cu totul altă orientare, din cauza faptului că mama sa încercase să-i inspire dragostea pentru credința creștină și murise ca o creștină. Isimah discutase cu ruda lui, Primus, despre cum ar putea să fie salvați creștinii din mâinile schingiuitorilor. Când detașamentul s-a apropiat de mănăstire, călugărițele s-au ascuns. Au rămas numai stareța Briana, ajutoarea sa, Tomais, și Sfânta Fevronia, care era grav bolnavă în acel timp. 

Stareța era îngrijorată că nepoata sa putea cade în mâinile călăilor, ce puteau să o pângărească. S-a rugat fierbinte ca Domnul să o protejeze și să o întărească în mărturisirea sa a lui Hristos Mântuitorul. Selinus a ordonat să-i fie aduse toate călugărițele din mănăstire. Primus, împreună cu detașamentul de soldați, nu au găsit nici una cu excepția celor două bătrâne și a Sfintei Fevronia, care se deciseseră să nu părăsească locul lucrărilor lor și se încredințaseră voiei Domnului.

Primus i-a spus lui Lisimah despre frumustea deosebită a Sfintei Fevronia și l-a sfătuit să o ia pentru el. Lisimah i-a răspuns că nu ar putea seduce o fecioară dedicată lui Dumnezeu, și i-a cerut lui Primus să le ascundă pe celelalte călugărițe, astfel încât să nu ajungă sub stăpânirea lui Selinus. Unul dintre soldați le-a auzit discuția și a raportat-o lui Selinus. Sfânta Fevronia a fost dusă la comandantul militar cu mâinile legate și cu un lanț în jurul gâtului său. Selinus a îmboldit-o să-l renege pe Hristos, promițându-i onoruri, răsplăți și căsătoria cu Lisimah. Sfânta fecioara i-a replicat ferm și fără teamă că avea un Mire nemuritor, și că nu-l va schimba cu nici un bărbat muritor. Selinus a supus-o unei torturi groaznice. Sfânta s-a rugat, "Mântuitorul meu, nu mă abandona în această oră înspăimântătoare!"

Mucenița a fost bătută mult timp, iar sângele i-a curs prin rănile sale. Pentru a fi întețită suferința Sfintei Fevronia, aceasta a fost legată de un copac sub care s-a aprins un foc. Schingiuitorii au fost atât de inumani încât oamenii au început să ceară să se pună capăt torturii. Selinus a continuat să batjocorească mucenița, însă Sfânta Fevronia a rămas tăcută. Din cauza slăbiciunii nu a fost în stare să dea glas vreunui cuvânt. Furios, Selinus a ordonat să i se smulgă limba, să i se zdrobească dinții și, în fine, să i se taie ambele mâini și picioare. Oamenii au fost incapabili să suporte o astfel de grozăvenie și au plecat de la locul torturii, blestemându-i pe Dioclețian și zeii săi.

În mulțime a fost călugărița Tomaisa, care apoi a consemnat în detaliu mucenicia, și, de asemeni, mucenița Hieria.Ea a pășit înainte și, la auzul tuturor celor prezenți, i-a reproșat lui Selinus cruzimea nemărginită. El a dat poruncă să fie arestată, dar aflând că avea o poziție socială înaltă și nu se putea atinge de aceasta, i-a spus, "Prin vorbele tale ai adus asupra Fevroniei o tortură și mai mare!" În cele din urmă, Sfânta muceniță Fevronia a fost decapitată. 

Plecând de la locul execuției, Lisimah a plâns și s-a retras în locuința sa. Selinus era gata de masă dar nu a putut să mănânce și s-a retras în liniștea camerelor sale. Deodată, s-a purtat precum un nebun. Privind spre ceruri, el a urlat și a mugit ca un taur, apoi a căzut și și-a zdrobit capul de o columnă de marmură și a murit. Când Lisimah a aflat asta, a zis, "Mare este Dumnezeul creștinilor, care a răzbunat sângele Fevroniei, atât de nedrept vărsat!" A pregătit un sicriu, a pus corpul muceniței în acesta și l-a luat către mănăstire.

Stareța Briana a rămas fără simțiri văzând rămășițele mutilate ale Sfintei Fevronia. Mai târziu, și-a revenit și a dat ordin să se deschidă porțile mănăstirii, astfel încât oamenii să poată veni și venereze mucenița și să-l slăvească pe Dumnezeu care-i dăduse atâta rezistență în suferința sa pentru Hristos. 

Lisimah și Primus au renunțat la venerarea idolilor și au acceptat amândoi botezul și viața monahală. Hieria și-a donat averea mănăstirii și i-a cerut stareței Briana să o accepte în locul Sfintei Fevronia.

În fiecare an, în ziua morții de muceniță a Sfintei Fevronia, a avut loc o cele brare solemnă la mănăstire. În decursul timpului de veghere ținând toată noaptea, călugărițele au văzut-o pe Sfânta Fevronia la locul ei obișnuit din biserică. Moaștele Sfintei au creat numeroase minuni și vindecări. 

În anul 363, moaștele sale au fost mutate la Constantinopol. Curând după moartea Sfintei Fevronia, episcopul Iacob din Nisibis (13 ianuarie) a clădit o biserică și a transferat în aceasta o parte a moaștelor Sfintei mucenițe. 

24 iunie: Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul