30 iunie: Soborul Sfinților 12 Apostoli
Soborul Sfinților 12 Apostoli pare să fie o sărbătoare străveche. Biserica onorează fiecare din cei 12 Apostoli în zile separate în fiecare an, și a stabilit o comemorare generală a tuturor după ziua dedicată Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Sfântul împărat Constantin cel Mare (21 mai) a construit la Constantinopol o biserică în onoarea celor 12 Apostoli. Există instrucțiuni pentru această celebrare datând din secolul al IV-lea. Lista numelor Apostolilor poate fi găsită în Matei 10:2, Marcu 3:4, Luca 6:12 și Faptele Apostolilor 1:13, 26.
Sfântul Apostol Andrei, al doilea chemat, este comemorat și pe 30 noiembrie. El este fratele Sfântului Petru (29 iunie).
Sfântul Apostol și Evanghelist, prieten iubit al lui Hristos, Ioan Teologul este, de asemeni, sărbătorit pe 26 septembrie și 8 mai. El și fratele său, Iacov, au fost fiii lui Zebedei, și au fost numiți "Fiii tunetului"(Marcu 3:17).
Sfântul Apostol Filip este comemorat și pe 14 noiembrie.
Sfântul Apostol Bartolomeu este sărbătorit, totodată, pe 11 iunie și 25 august.
Sfântul Apostol Toma este comemorat și pe 6 octombrie și în duminica de după Paști.
Sfântul Apostol și Evanghelist Matei este celebrat, de asemeni, pe 16 noiembrie.
Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Alfeu, este sărbătorit și pe 9 octombrie.
Sfântul Apostol Iuda este comemorat, totodată, pe 19 iunie. El este cunoscut și ca Tadeu, și a fost fratele Sfântului Iacob (23 octombrie).
Sfântul Apostol Simon Zilotul este celebrat și pe 10 mai.
Iar Sfântul Apostol Matia este comemorat, totodată, pe 9 august.
29 iunie: Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu