Mitul lui Ahile / Achilles

 Un erou din războiul dintre greci și troieni, Ahile (Achilles) a fost cel mai vestit războinic din mitologia grecească. Este un personaj proeminent în Iliada, epopeea lui Homer, care spune povestea războiului troian. Ahile posedă putere, vitejie, abilități militare, mândrie și onoare, toate calități prețuite de grecii antici ca virtuți masculine. Totuși, comportamentul său era influențat de mânie și încăpățânare. Tensiunea dintre înaltele sale virtuți și slăbiciunile sale prea umane joacă un mare rol în desfășurarea tragediei eroice din Iliada. 

Călcâiul lui Ahile

Asemeni multor eroi mitologici, Ahile era parte om și parte ființă supranaturală. Părinții săi au fost Peleus, un rege din Tesalia, în nordul Greciei, și o nimfă a mării numită Thetis. Potrivit lui Homer, Thetis l-a crescut atât pe Ahile, cât și pe prietenul și tovarășul său cel mai apropiat, Patrocle (Patroclus). 

Alte relatări au adăugat variate detalii vieții lui Ahile. Într-una din povești, Thetis, temându-se pentru siguranța fiului sau, a încercat să-l protejeze frecându-l cu ambrozie, mâncarea zeilor, și țînându-l într-un foc pentru a-i arde și îndepărta slăbiciunea omenească. Acest lucru l-a îngrozit pe Peleus, iar Thetis, furioasă din cauza neîncrederii lui, și-a abandonat soțul și copilul, și s-a întors în mare.  

                  

Într-o altă versiune a mitului lui Ahile, se spune că Thetis  a încercat să-și facă pruncul invulnerabil cufundându-l în râul Styx, care curgea în lumea subpământeană. Totuși, apa nu a atins călcâiul de care-l ținea pe Ahile, și acest loc a rămas unul vulnerabil. Acest mit este sursa expresiei "călcâiul lui Ahile", care se referă la cea mai mare slăbiciune a unei persoane. 

Forța și superioritatea atletică ale lui Ahile au ieșit de timpuriu la iveală. La vârsta de șase ani, putea alerga îndeajuns de repede pentru a prinde o căprioară și era îndeajuns de puternic pentru a omorî lei și porci mistreți. Unele mituri povestesc că Ahile a fost învățat să alerge de către centaurul Chiron, care i-a predat, de asemeni, muzica, medicina și priceperea în război. Conform unei legende, Ahile a fost destinat din naștere fie să aibă o viață îndelungată fără glorie, fie să aibă o moarte glorioasă în bătălia de la Troia. 

Războiul troian

Când a început războiul troian, părinții lui Ahile l-au trimis la curtea regelui Lycomedes de pe insula Skyros, unde a fost deghizat ca o fată. În acest fel, aceștia sperau că-l vor ține departe de câmpul de luptă și că nu se va îndeplini profeția că va muri la Troia. Între timp, un clarvăzător a avertizat că grecii nu-i vor înfrânge niciodată pe troieni fără ajutorul lui Ahile. 

Grecii l-au căutat pe băiat, iar Odiseu (Odysseus), cel mai viclean și mai iscusit dintre conducătorii greci, a aflat locul unde era ascuns Ahile. Dându-se drept un negustor ambulant, Odiseu a înfățișat ornamente femeilor de la curtea regală din Skyros. Printre ornamente erau și arme. Când una dintre "fete" a admirat un scut și o sabie, Odiseu și-a dat seama că-l aflase pe Ahile. 

Odiseu l-a convins pe Ahile să se alăture forțelor grecești împotriva Troiei, chiar dacă tânărul nu le datora acestora loialitate. În unele povești, se spune că a consimțit să lupte pentru a-și demonstra curajul. În alte versiuni, se pretinde că atât Ahile, cât și Odiseu, nu erau dornici să participe la război, care pornise din cauza răpirii frumoasei femei grecești Elena de către prințul troian Paris. În orice caz, ambii s-au alăturat armatelor grecești conduse de regele Agamemnon, care-și făcuse tabăra în afară zidurilor Troiei, din Asia Mică. 

În cel de-al zecelea an al raboiului troian, Ahile și Agamemnon s-au implicat într-o dispută fierbinte. Forțat să înapoieze o tânără femeie ce fusese luată ca pradă de război, Agamemnon a cerut să-i fie dată în schimb  femeia primită, la rândul său, de către Ahile, ca pradă. Cel de-al doilea s-a mâniat și s-a retras în cortul său, refuzând să mai lupte. 

Când Hector, fiul regelui troian și războinicul de frunte al Troiei, a atacat forțele grecești, Ahile a refuzat în continuare să ia parte la război. Prietenul său, Patrocle, i-a cerut lui Ahile să-i împrumute armură sa. El se gândea că troienii, văzând armura celui mai de temut luptător grec, se vor retrage cu siguranță. Fiind de acord cu asta, Ahile i-a înmânat-o. Totuși, spre marea sa durere și supărare, Patrocle a fost ucis în înfruntarea cu Hector.  

Ahile s-a avântat în luptă cu imboldul furios de a răzbuna moartea lui Patrocle. L-a urmărit de trei ori pe Hector în jurul zidurilor Troiei înainte de a-l omorî pe prințul troian într-o confruntare în doi. Apoi, a târât trupul acestuia în spatele carului său, împiedicând troienii să-l înmormânteze așa cum se cuvenea, la fel cum făcuseră grecii pentru Patrocle. Zeii l-au silit pe Ahile să predea trupul lui Hector indureratului său tată, Priam, regele Troiei.

Iliada se sfârșește cu funeraliile lui Hector și nu menționează ce s-a întâmplat cu Ahile. Alte surse, totuși, spun că Ahile a murit în războiul troian, străpuns cu o săgeata în călcâiul său vulnerabil de către fratele lui Hector, Paris. În Odiseea, epopeea grecească ce continuă intriga din Iliada, Ahile coboară în lumea subpământeană, unde îl întâlnește pe Odiseu. Conform altor relatări, Thetis a luat trupul fiului ei și l-a purtat către o nouă existența pe insula Leuke din Marea Neagră. 

Iliada lui Homer | Rezumat și analiză

Ahile în literatură și artă

Mai mulți dramaturgi au scris lucrări despre moștenirea lui Ahile. Tragedia "Aiax" a lui Sofocle povestește despre competiția pentru cine urma să primească armura luptătorului mort. Stafia lui Ahile apare ca un personaj în "Hecuba", o piesă de teatru a lui Euripide. 

Scriitori mai târzii s-au focalizat și ei asupra lui Ahile. În "Divina comedie" a lui Dante Alighieri, Ahile este arătat trăind în al Doilea Cerc al Infernului, un loc rezervat celor care muriseră din cauza dragostei. Dante a scris că Ahile "a luptat cu dragoste până la sfârșit", o referință la legendă potrivit căreia Paris l-a ademenit pe Ahile spre moartea sa făcându-l să creadă că va întâlni o femeie pe care o iubea. Opera franceză "Achille et Polyxene", compusă de Jean-Baptiste Lully, în 1687, se bazează pe același mit. Au fost create peste 50 de opere despre Ahile. 

Scriitori englezi ca Geoffrey Chaucer și William Shakespeare îl menționează pe Ahile într-un număr de lucrări. Puterea lui Ahile este pomenită în "Poveștile din Canterbury" ale lui Chaucer, iar Shakespeare l-a făcut pe războinicul grec un personaj principal în lungul său poem "Troilius și Cressida". Puternicul Ahile a fost, de asemeni, subiectul multor opere de artă, de la vase grecești antice la picturi ale artistului flamand Peter Paul Rubens (1577-1640) și artistului francez Nicolas Poussin (1594-1665). 

Paradoxul lui Ahile

În anii 400 î.Hr., filosoful grec Zeno a creat un paradox descriind o competiție între o broască țestoasă și Ahile, un vestit alergător rapid. Potrivit lui Zeno, dacă broasca țestoasă primea un avans dinainte de start și continuă să se miște, Ahile nu avea cum să o ajungă niciodată. Atunci când ajungea la punctul de plecare, start al broaștei țestoase, aceasta ar fi ajuns deja într-un alt punct. Această situație s-ar fi petrecut o dată și încă o dată, broască țestoasă rămânând mereu înaintea lui Ahile. 

Acest așa-numit paradox al lui Ahile are de a face cu problema continuumului, o distanță limitată divizată în unități mai mici nelimitate. Filosoful Aristotel a propus o soluție: deoarece Ahile nu se oprește, de fapt, niciodată la punctele continuumului, acestea nu există. Astfel, Ahile este capabil să ajungă din urmă broasca țestoasă. 

Mitul lui Adad