10 iulie: Sfinții 45 de mucenici din Nicopolea Armeniei

 Cei 45 de mucenici din Nicopolea Armeniei au avut de suferit în timpul domniei împăratului Licinius (311-324), care pe atunci era coguvernator cu Sfântul Constantin cel Mare (21 iunie). Licinius, conducătorul imperiului roman oriental, i-a persecutat groaznic pe creștini și a emis un edict de a fi omorât orice creștin care nu se întorcea la păgânism. 

Când persecuțiile au început la Nicopolis, mai mulți de 40 din cei prigoniți pentru mărturisirea lui Hristos s-au hotărât să se ducă voluntar înaintea persecutorilor pentru a-și mărturisi credința și a accepta mucenicia. Aceștia au fost conduși de Leontie, Mauriciu, Daniel, Alexandru, Antonie, Anicet și Sisinie, care se distinseseră prin viața lor virtuoasă.      

                                                             

Lycias, procuratorul districtului Armeniei, în fața căruia s-au înfățișat Sfinții mărturisitori, a fost uimit de îndrăzneala și bravura lor. A încercat să-i convingă să renunțe la Hristos și să ofere sacrificii zeilor păgâni, dar Sfinții au rămas de neclintit. Au respins argumentele lui Lycias, evidențiindu-i falsitatea zeilor săi vicioși, ce-i îndemnau spre ruină pe cei care-i venerau. Procuratorul a ordonat ca mărturisitorii să fie bătuți peste fețe cu pietre și, apoi, să fie încătușați și întemnițați. 

În închisoare, Sfinții s-au bucurat și au cântat Psalmii lui David. Sfântul Leontie și-a inspirat și încurajat frații, pregătindu-i să accepte noi torturi pentru adevărata credință și spunându-le despre vitejia celor care suferisera anterior pentru Hristos. Dimineața, după ce au refuzat iarăși să aducă sacrificii idolilor, Sfinții au fost supuși altor chinuri. 

Sfântul Leontie, văzând suferința crâncenă a mucenicilor și temându-se că unii din ei ar putea greși și pierde credința, s-au rugat lui Dumnezeu ca aceste schingiuiri să se termine rapid pentru ei.

Când Sfinții mucenici cântau Psalmii la miezul nopții, le-a apărut un înger al Domnului și temnița lor a strălucit cu lumină. Îngerul le-a declarat mucenicilor că patimile lor se apropiau de sfârșit și că numele lor erau deja înscrise în ceruri. Doi dintre gardienii închisorii, Meneus și Virilad, au auzit ce se întâmpla și au crezut în Hristos. 

În dimineața următoare, Lycias s-a decis să-i întrebe din nou dacă s-au răzgândit și dacă voiau să venereze idolii. Într-un singur glas, Sfinții i-au răspuns, "Suntem creștini!" Înnebunit de furie, Lycias a poruncit să li se taie mâinile și picioarele și, apoi, să fie aruncați în foc. După asta, oasele lor au fost aruncate într-un râu. Mai târziu, când biserica lui Hristos a căpătat libertate, în acel loc s-a clădit o biserică dedicată celor 45 de Sfinți Mucenici. 

9 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei