23 iulie: Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Foca

 După ce a devenit adult, Sfântul Foca a ajuns episcop de Sinope. În urma persecuțiilor împotriva creștinilor pornite de împăratul Traian (98-117), guvernatorul i-a cerut Sfântului să renunțe la Hristos. După o crudă tortură, a fost închis într-o baie fierbinte, unde a avut parte de de o moarte de mucenic, în anul 117. 


O omilie în onoarea sa a fost compusă de Sfântul Ioan Gură de Aur, cu ocazia mutării moaștelor sale la Constantinopol. Ducerea moaștelor de la Pontus la Constantinopol, în jurul anului 404, este celebrată pe 23 iulie, Sfântul fiind remarcat ca făcător de minuni.        

                          

23 iulie: Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Foca

În această zi este comemorată și una din minunile Sfântului, ce a fost consemnată de un om pe nume Leon din Pontus. Saraceenii l-au capturat pe Leon la Pontus, l-au pus în lanțuri și i-au legat mâinile la spate, lăsându-l să moară. Întins pe pământ, fără a fi în stare să se miște, Leon a strigat, "Ah, Sfinte mucenic Foca, ai milă de mine și eliberează-mă în acest timp de impas din  cătușele mele!" 


Apoi, a adormit și, într-un vis, l-a văzut pe Sfântul Foca îmbrăcat precum un preot, apropiindu-se de el , atingându-i mâna , și spunându-i "Ridică-te și pleacă!" Când omul s-a trezit, a descoperit că era liber din toate legăturile sale.  S-a ridicat în picioare, încă tăcut, a plecat spre casa sa și, în fiecare an, a marcat sărbătoarea Sfântului, slăvindu-i recunoscător pe Dumnezeu și pe Sfântul Foca. 


22 iulie: Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena


23 iulie: Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Foca 23 iulie: Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Foca Reviewed by Diana Popescu on iulie 22, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.