31 iulie: Sfântul și Dreptul Evdochim
Sfântul și Dreptul Evdochim (Eudocimus) s-a născut în Capadocia (Asia Mică) și a trăit în secolul al IX-lea, în decursul domniei împăratului Teofil (825-842). A fost fiul pioșilor creștini Vasile și Evdochia, o familie ilustră, cunoscută împăratului. Ei și-au crescut fiul "în mustrarea şi învăţătura Domnului" (Efeseni 6:4), sădind in sufletul său o credință sinceră și virtuți sfinte.
Viața dreaptă a Sfântului Evdochim a fost devotată mulțumirii lui Dumnezeu și ajutorării vecinului său. Făcând jurământul de a rămâne necăsătorit și cast, a evitat conversațiile cu femeile și a avea de a face cu ele. Vorbea numai cu mama sa, pentru care avea un mare respect. Împăratul îi prețuia virtutea și țelurile, așa că l-a numit guvernator al Chorziane, Armenia. Îndeplinindu-și îndatoririle ca servitor al lui Dumnezeu, Sfântul Evdochim a guvernat oamenii drept și cu bunătate. A fost preocupat de cei sărmani, de orfani și văduve, și a fost un apărător al oamenilor umili. Demersurile sale creștine erau cunoscute numai de Dumnezeu.
Sfântul Evdochie l-a mulțumit pe Dumnezeu prin viața sa nepătată, și Domnul l-a chemat la El la vârsta de 33 de ani. Zăcând pe patul de moarte, a dat instrucțiuni să fie pus în mormânt în hainele sale modeste. Apoi, i-a trimis pe toți afară din odaia sa, și l-a rugat pe Domnul ca nimeni să nu vadă sfârșitul său. Insoțitorii săi nu i-au văzut moartea, așa cum nu nu-i văzuseră eforturile din timpul vieții. A fost îngropat așa cum voise. Chiar după moartea sa, la mormântul Sfântului Evdochie s-au petrecut minuni . Mulți bolnavi au fost tămăduiți, și vestea despre asta s-a răspândit repede.
După 18 luni, mama Sfântului a venit pentru a-i venera moaștele. A dat ordin să fie îndepărtată piatra de deasupra, să se sape pământul și să se deschidă mormântul. Toată lumea a văzut fața Sfântului strălucitoare, ca și cum ar fi fost în viață, deloc atinsă de putreziciune. Un parfum dulce venea dinspre el. Coșciugul cu moaștele sale a fost scos din pământ, iar Sfantul a fost găsit cu straie noi.
Mama lui a vrut să ia moaștele fiului său la Constantinopol, însă oamenii din regiunea Chorziane nu au fost de acord cu asta. După un anumit timp, Sfântul mucenic Iosif, ce trăise și servise la mormântul Sfântului Evdochim, i-a dus moaștele la Constantinopol, unde au fost amplasate într-un relicvar de argint în biserica Maicii Domnului, construită de părinții Sfântului.
30 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu