5 iulie: Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul

 Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul, cu numele de botez Avram,  s-a născut în orașul Trezebond. A rămas orfan la o vârstă fragedă și, fiind crescut de o călugăriță bună și pioasă, a făcut întocmai ca mama sa adoptivă în privința vieții monahale, în post și rugăciune. Făcându-și cu ușurință lecțiile, și-a depășit curând colegii în studii.

După moartea mamei sale adoptive, Avram a fost luat la Constantinopol, la curtea împăratului bizantin Roman cel Bătrân, și a fost încredințat ca ucenic al oratorului Atanasie. În scurtă vreme a ajuns la măiestria învățătorului său și a devenit el însuși un instructor al celor tineri. Recunoscând că adevărata viață era cea de postire și veghere, Avram s-a dedicat abstinenței, a dormit puțin și atunci numai pe un scăunel, și s-a hrănit foarte puțin, cu pâine și apă. Când învățătorul său, Atanasie, din slăbiciune omenească, a ajuns să-și invidieze ucenicul, l-a binecuvântat pe Avram, i-a dat rangul său de învățătură și a plecat.                                                    

În acest timp, a venit la Constantinopol Sfântul Mihail Maleinul (12 iulie), egumen al mănăstirii Chiminia. Avram i-a povestit egumenului despre traiul său, și i-a revelat dorința sa secretă de a deveni călugăr. Sfântul Mihail, văzând în Avram un vas al Sfântului Duh, l-a plăcut și l-a învățat multe despre mântuire. Odată, în decursul convorbirilor lor spirituale, Sfântul Mihail a fost vizitat de nepotul său, Nichifor Foca, ofițer militar și viitor împărat. Spiritul înalt al lui Avram și gândirea sa profundă l-au impresionat pe Nichifor și, toată viață sa, i-a purtat respect și dragoste. Avram era străbătut ardent de zelul pentru traiul monahal. Curând, a mers la mănăstirea Chiminia și, la picioarele sfântului egumen, l-a rugat să-l primească în monahie. Egumenul i-a îndeplinit cu bucurie dorința și l-a călugărit cu numele de Atanasie. 

Prin postiri și vegheri îndelungate, stând în genunchi, cu munci de zi și de noapte, Atanasie s-a îndreptat către perfecțiune, așa că egumenul l-a binecuvântat pentru cufundarea în tăcere într-un loc solitar, nu departe de mănăstire. Mai târziu, Sfântul Atanasie a părăsit mănăstirea și a mers în multe locuri pustii și izolate, și, călăuzit de Dumnezeu, a ajuns la Melanos, la marginea Athos-ului, stabilindu-se departe de alte așezări monahale. Aici, călugărul și-a clădit o chilie și a început să ducă un trai ascetic în lucrări și rugăciune, orientându-se, de la un demers la altul, spre și o mai înaltă împlinire monahală. 

Satana, dușmanul omenirii, a încercat să-i stârnească Sfântului Atanasie ura față de locul ales de el, și l-a asaltat cu numeroase ispite în gând. Sfântul a hotărât să-și continue confruntarea cu necuratul timp de un an, și apoi să se ducă oriunde îl va îndruma Domnul. În ultima zi a a acelui an, pe când Sfântul Atanasie incepuse să se roage, o lumină cerească a strălucit deodată asupra lui, umplându-l de o bucurie de nedescris, toate gândurile sale rispindu-se și ochii popodindu-i cu lacrimi slăvite. Din acea clipă, Sfântul Atanasie a primit darul sensibilității iubirii și a ajuns să-și iubească locul izolării la fel de mult pe cât fusese ispitit să-l urască. 

În acest răstimp, Nichifor Foca, având îndeajuns de multe întreprinderi militare, și-a amintit de jurământul său de a deveni călugăr și, prin toate mijloacele sale, l-a căutat pe Sfântul Atanasie, pentru a clădi o mănăstire, chilii pnbtru el și ceilalți frați, și o biserică în care călugării să poată să se împărtășească întru Sfintele Taine ale lui Hristos. 

Tinzând să se predea grijilor și temerilor, Sfântul Atansie nu a fost de acord la început să accepte urâtul aur de la Nichifor, dar, văzând dorința arzătoare și bunele intenții ale acestuia, și observând voința lui Dumnezeu, s-a apucat să construiască mănăstirea. A înălțat o mare biserică în onoarea Sfântului Prooroc și Inaintemergător al lui Hristos, Ioan Botezătorul, și o altă biserică pe un deal, în numele Maicii domnului. În jurul bisericii se aflau chiliile și o mănăstire minunată s-a ivit pe Muntele Sfânt. În ea, trapeza (zona de mâncat), un spital pentru călători și bolnavi au fost alte aripi ce erau necesare. 

S-au adunat la mănăstire frați de pretutindeni, nu numai din Grecia, cât și pe de alte tărâmuri, oameni simpli și demnitari iluștri, locuitori ai deșertului care lucraseră în ascetism mulți ani în sălbăticie, și egumeni de la lavra Sfântului Atanasie din Athos.

Sfântul a stabilit un regulament cenobitic al mănăstirii, după modelul vechilor mănăstiri palestiniene. Slujbele divine se desfășurau cu o mare strictețe, și nimeni nu îndrăznea să  vorbească în timpul slujbelor sau să părăsească biserica fără a fi strict necesar. 

Sfânta patroana a Athos-ului, Maica Domnului, a favorizat Sfântul în toate întreprinderile sale. De multe ori, aceasta i-a dat ocazia să o vadă cu proprii lui ochi. Prin voia lui Dumnezeu, s-a petrecut aici o mare foamete, astfel încât călugării au părăsit unul câte unul mănăstirea. Sfântul a rămas singur și, într-o clipă de slăbiciune a gândit să plece și el. Dintr-o dată, a zărit o femeie sub un văl eteric, venind să-l întâlnească. "Cine ești tu și încotro te duci?", a întrebat senină aceasta. Dintr-o reacție de apărare, înnăscută, Sfântul Atanasie s-a oprit. "Sunt un călugăr de aici". i-a răspuns Sfântul Atanasie, și i-a vorbit despre el însuși și temerile sale. 

"Vrei să părăsești mănăstirea ce a fost menită pentru slavă din generație în generație, doar pentru o bucată de pâine uscată? Unde îți este credința? Întoarce-te și te voi ajută!" "Cine ești tu?", a întrebat Sfântul Atanasie. "Sunt Maica Domnului", i-a răspuns ea, și i-a zis lui să lovească cu toiagul său o piatră. Din fisurile acesteia s-a ivit un izvor de apă, care există și acum, în amintirea miraculoasei sale apariții.

Călugării au crescut apoi în număr și lucrarea de construire a lavrei a continuat. Sfântul Atanasie, prevăzând timpul plecării sale la Domnul, a prorocit despre sfârșitul său iminent și i-a rugat pe frați să lucreze în alt fel decât judecau oamenii. Frații au fost uluiți și au păstrat în minte cuvintele Sâfntului. După ce le-a dat îndrumări finale și i-a binecuvântat, Sfântul Atanasie a intrat în chilia lui, și-a pus mantia și acoperământul pentru cap, pe care le purta numai cu ocazia unor mari sărbători, și s-a dedicat unei rugăciuni îndelungate. Alert și bucuros, a urcat cu frații în vârful bisericii pentru a verifica construcția. Dintr-o dată, prin voia de neînțeles a Domnului, vârful bisericii s-a dărâmat. Cinci dintre frați și-au dat imediat sufletul lui Dumnezeu. Sfântul Atanasie a căzut și el. Toți au auzit strigătul Sfântului către Dumnezeu, 'Slavă Ție, o Doamne! Iisus Hristos ajută-mă!" Frații au început să lăcrimeze și să sape după părintele lor prin molozul lavrei, și l-au aflat deja mort. 

4 iulie: Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei