8 iulie: Sfântul Mare Mucenic Procopie și mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia

 Sfântul Mare Mucenic Procopie, cu numele lumesc de Neanius, născut la Ierusalim, a trăit și a avut de suferit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305). Tatăl său, un roman eminent, pe nume Cristofer, a fost creștin, însă mama Sfântului, Teodosia, a rămas păgână. A fost lipsit de timpuriu de tatăl său, și copilul a fost crescut de mamă. 

Primind o excelentă educație laică, a fost introdus lui Dioclețian în primul an de înălțare pe tron a împăratului și a avansat rapid în serviciul guvernamental. Către anul 303, când a început o persecuție deschisă împotriva creștinilor, Neanius a fost trimis ca proconsul la Alexandria, cu ordinul de a ataca nemilor biserica lui Dumnezeu.        

                                                

Pe calea către Egipt, în apropierea orașului sirian Apameea, Neanius a avut o viziune a Domnului Iisus, asemănătoare cu cea a lui Saul pe drumul către Damasc. O voce cerească a exclamat, "Neanius, de ce mă persecuți?"

"Eu sunt răstignitul Iisus, Fiul lui Dumnezeu!"

În acea clipă, în cer, a apărut o cruce strălucitoare. Neanius a simți o inexprimabilă fericire spirituală în inima sa, și a fost transformat din persecutor într-un adept zelos al lui Hristos. De atunci, Neanius i-a ajutat pe creștini și a luptat victorios împotriva barbarilor. 

Cuvintele Mântuitorului au devenit adevăr pentru Sfânt: "Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui" (Matei 10:36). Mama lui, păgână, a mers la împărat pentru a se plânge că fiul său nu venera zeii străvechi. Neanus a fost chemat de procuratorul Iudeus Iustus, care i-a înmânat solemn decretul lui Dioclețian. Citind decretul blasfemiator, Neanus l-a rupt în bucăți sub ochii tuturor. Aceasta era o fărădelege, pe care romanii o considerau "insultă a autorității". Neanus a fost ținut sub pază și a fost trimis în lanțuri la Cezareea din Palestina, unde poposise odată Sfântul Pavel. După chinuri groaznice, Sfântul a fost aruncat într-o temniță întunecată. În acea noapte, în închisoare, a strălucit o lumină și însuși Domnul Iisus Hristos l-a botezat pe suferindul mărturisitor, dându-i numele de Procopie. 

Sfântul a fost dus repetat la judecată, cerându-i-se să renunțe la Hristos și, apoi, a fost supus multor torturi. Perseverența mucenicului și credința sa fierbinte au adus slavă lui Dumnezeu peste cei care au fost martori la schingiuirile sale. 

Inspirați de exemplul lui Procopie, numeroși din foști gardieni ai mucenicului și mulți soldați romani au ajuns sub sabia călăului împreună cu tribunii lor Nicostrat și Antioh. 12 femei creștine au primit coroane de mucenițe după ce au vorbit la porțile pretoriumului din Cezareea. 

Impresionată de marea credință și ardentul curaj al creștinilor și văzând fermitatea fiului său în îndurarea de suferințe teribile, Teodosia a ajuns să se căiască, a stat alături de mărturisitori și a fost executată și ea. În cele din urmă, noul procurator, Flavian, convins de inutilitatea torturilor, l-a condamnat pe Sfântul Procopie să fie decapitat cu sabia. Noaptea, creștinii i-au luat trupul și, cu lacrimi în ochi și rugăciuni, l-au îngropat. Această a fost prima mucenicie din Cezareea (303). 

7 iulie: Sfânta Mare Muceniță Chiriachi