1 septembrie: Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul

 Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul s-a bascut în satul Sisan din Capadocia, având părinții creștini Sisostian și Marta. La vârsta de 13 ani a început să aibă grijă de turma de oi a tatălui său. S-a devotat acestei sarcini cu atenție și dragoste, fiind prima să îndatorire. 

Odată, după ce a auzit  binecuvântările din biserică, a fost impresionat de profunzimea lor. Fără a se încrede în judecata sa imatură, a adresat întrebări unui părinte experimentat. Acesta i-a explicat de îndată băiatului semnificația a ceea ce auzise. Sămânța a căzut pe pământ bun, și i-a întărit hotărârea de a-l sluji pe Dumnezeu. 

Când a avut 18 ani, Sfântul Cuvios Simeon Stalpnicul s-a călugărit și s-a dedicat unei abstinențe stricte și unei rugăciuni neîncetate. Zelul său, mai mare decât cel al altor frați monahali, l-a alarmat pe egumen, care i-a zis Sfântului să-și modereze faptele ascetice sau să părăsească mănăstirea.        

    

Sfântul Simeon a plecat din mănăstire și a trăit într-o fântână goală din munții apropiați, unde a fost capabil să-și îndeplineasca străduințele ascetice fără vreo piedică. După un timp, un înger i-a apărut în vis egumenului și i-a poruncit să-l aducă înapoi pe Simeon la mănăstire. 

Sfântul nu a rămas, totuși, multă vreme aici. După o perioada scurtă, și-a făcut sălaș într-o peșteră stancoasa, situată nu departe de satul Galasina, și a locuit acolo trei ani, perfecționându-și lucrările monahale. Odată, a decis să-și petreacă toate cele 40 de zile ale postului mare fără hrană sau apă. Timp de 20 de zile s-a rugat stand în picioare, și alte 20 de zile șezând, astfel încât să-și relaxeze corpul. 

O mare mulțime de oameni a început să se adune la locul eforturilor sale, voind să primească vindecare și să audă cuvinte de iluminare creștină. Evitând gloria lumească și străduindu-se să-și găsească iarăși singurătatea, călugărul a ales un fel necunoscut de acetism. S-a urcat pe un stâlp înalt de doi - doi metri și jumătate și s-a stabilit acolo într-o mică chilie, dedicându-se unor intense rugăciuni și postiri.

Vești despre Sfântul Simeon au ajuns la cele mai înalte fețe bisericești și la curtea imperială. Patriarhul Domninos II (441-448) din Antiohia l-a vizitat pe călugăr, a celebrat liturghia divină pe stâlp și i-a dăruit ascetului Sfintele Taine. 

Părinți care trăiau în deșert au auzit de Sfântul Simeon, care adusese o formă nouă și stranie de străduință ascetică. Vrând să-l pună la încercare și să determine dacă faptele sale de ascetism îl mulțumeau pe Dumnezeu, ei au trimis mesageri la el, care, în numele acestor părinți din pustie, i-au cerut Sfântul Simeon să coboare de pe stâlp. 

În caz de nesupunere, aceștia urmau să-l tragă cu forța jos, pe pământ. Dar, dacă se împotrivea, urmau să-l lase pe stâlpul său. Sfântul a dat dovadă de o supunere deplină și o profundă umilință creștină. Mesagerii i-au spus să stea acolo unde era, cerându-i lui Dumnezeu să-i fie de ajutor. 

Sfântul Simeon a fost supus multor ispite și, invariabil, a reușit să le înfrângă. El s-a bazat nu pe slabele sale puteri, ci pe Însuși Domnul, care a venit mereu să-l sprijine. Călugărul a crescut treptat în înălțime stâlpii pe care stătea. Cel din urmă stâlp al său măsură 24 de metri. În jurul său s-a ridicat un zid dublu, care împiedica mulțimea nedisciplinata de oameni să ajungă prea aproape și să-i tulbure concentrarea în rugăciune. 

În general, femeilor nu le era permis accesul dincolo de zid. Sfântul nu a făcut excepție în această privință nici pentru propria sa mamă care, după lungi și nereușite căutări, reușise, în cele din urmă, să-și afle fiul pierdut. El nu a vrut să o vadă, spunând, "Dacă suntem vrednici, ne vom vedea unul pe altul în viața care va veni". Mama sa, Sfânta Marta, s-a supus, stând la piciorul stâlpului în tăcere și rugăciune, unde, până la urmă, a murit. Sfântul Simeon a cerut să-i fie adus sicriul ei. Cu respect, și-a luat rămas bun de mama sa moartă, și un zâmbet de bucurie a apărut pe fața acesteia. 

Sfântul Simeon a petrecut 80 de ani în ardente lucrări ascetice din care, 47 de ani a rămas pe stâlp. Mulți păgâni au acceptat botezul impresionați de fermitatea morală și puterea trupească cu care Domnul îl inzestrase pe servitorul Său. 

Primul de la care aflăm despre moartea Sfântului a fost ucenicul său apropiat, Antonie. Îngrijorat că învățătorul lui nu apăruse oamenilor de trei zile, el s-a urcat pe stâlp și i-a găsit trupul fără viață încremenit în rugăciune. 

Patriarhul Martirie din Antiohia s-a ocupat de funeraliile sale înaintea unei uriașe mulțimi de clerici și credincioși. A fost îngropat aproape de stâlpul său. Pe locul faptelor sale ascetice, Sfântul Antonie a construit o mănăstire. 

31 august: Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului