15 august: Adormirea Maicii Domnului

 După Înălțarea Domnului, Maica Domnului a rămas în grija apostolului Ioan Teologul, iar în decursul călătoriilor lui, în casa părinților acestuia, din apropiere de muntele Măslinilor. Ea a fost o sursă de consolare și edificare pentru apostoli, cât și pentru toți credincioșîi. Maica Domnului le-a povestit despre evenimentele miraculoase: Buna Vestire, conceperea curată, nepătată lui Hristos născut din ea, despre copilăria Lui Timpurie și despre viața Lui pământeană. Asemeni apostolilor, a întărit biserica creștină prin prezența sa, virtuțile și rugăciunile ei.

Respectul apostolilor pentru Maica Domnului a fost extraordinar. După primirea Sfântului Duh în ziua de Rusalii, apostolii au rămas la Ierusalim zece ani, luând parte la mântuirea evreilor și vrând și mai mult să o vadă pe Maica Domnului și să audă vorbele ei sfinte. Mulți din cei nou iluminați în credință au venit chiar și de pe tărâmuri îndepărtate la Ierusalim, pentru a o vedea și a o auzi pe Maica Domnului. 

În vremea persecuției inițiate de  regele Irod contra tinerei biserici a lui Hristos (Faptele apostolilor 12: 1-3), Maica Domnului și Apostolul Ioan Teologul s-au retras la Efes în anul 43. Propăvăduirea Evangheliei a fost încredințată prin tragere la sorțiși apostolului Ioan Teologul. Maica Domnului a fost cu Sfântul Lazăr  cel mort patru zile în Cipru, acolo unde acesta era episcop. Ea a fost, de asemeni, pe sfântul munte Athos. Sfântul Ștefan al sfântului munte spune că Maica Domnului a zis profeția sa: "Fie ca acest loc să fie lotul meu, dat mie de Fiul meu și Dumnezeul meu. Voi fi patroana acestui loc și voi intermedia cu Dumnezeu pentru el". 

Respectul vechilor creștini pentru Maica Domnului a fost atât de mare încât au păstrat tot ce au putut despre viața ei, au consemnat cuvintele și faptele sale, și chiar ne-au transmis descrierea înfățișării sale exterioare. 

Potrivit tradiției bazate pe cuvintele sfinților mucenici Dionisie Areopagitul (3 octombrie) și Ignatie Teoforul (20 decembrie), Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului (7 decembrie), a avut ocazia să scrie în lucrarea sa "Despre Fecioară" în privința Maicii Domnului: "A fost o Fecioară nu numai intrup, ci și în suflet, umilă din inimă, rezervată în cuvânt, înțeleaptă în minte, nu întru totul dornică să vorbească, o iubitoare a cititului și lucrului... Regula să de viață era să nu ofenseze pe nimeni, să intenționeze să facă bine oricui, să respecte bătrânii, și să nu-i invidieze pe alții, să evite mândria, să fie sănătoasă la minte și să îndrăgească virtutea.

Când a aruncat cea mai mică insultă în fața părinților săi? Când a fost ea în discordie cu rudele sale? Când s-a împăunat vreodată cu mândrie înaintea unei persoane modeste sau a râs de cei slabi ori i-a ocolit pe cei nevoiași? La ea nu a fost nimic legat de ochi curioși, cuvinte indecente sau purtare improprie. A fost modestă în fiecare mișcare a trupului său, pasul ei era de neauzit și vocea sa directă, astfel încât fața sa a fost o expresie a sufletului ei. A fost personificarea puritățîi". 

"În toate zilele sale era preocupată de postire. Dormea numai când îi era necesar și chiar și atunci când trupul îi era la odihnă, ea era alertă în spirit, atrăgându-și și în vise ceea ce citise sau împlinirea intențiilor propuse sau planificate abia. Era în afara casei sale numai pentru a merge la biserică, și asta numai în compania unor rude. De altfel, ea apărea arareori în afara casei sale în tovărășia altora și era cel mai bun supravegheator al ei însăși. Alții o puteau proteja numai în timp, dar ea însăși se păzea prin caracterul său". 

Conform tradiției istoricului bisericii Nichifor Calist (secolul al XIV-lea), Maica Domnului avea o statură medie sau, cum sugerează alții, mai mică decât cea medie, și părul său era auriu, ochii ei străluceau precum măsline lucitoare, sprâncenele sale erau puternic conturate și moderat negrr, nasul său era pronunțat, iar gura sa vibrantă, dând glas unei vorbiri dulci. Fața să nu era nici rotundă, nici ascuțită, ci cumva ovală. Palmele mâinilor și degetele sale era lungi..."

"În conversațîi au alții, ea păstra mereu buna cuviință, nedevenind nici superficială, nici agitată, și, în special, nicicând mânioasă, fără artificii, nu era cu totul concentrată asupra sa și, departe de a se răsfăța, era clar plină de credință. În privința straielor pe care le purta, era mulțumită de culori naturale, lucru care este și acum evidențiat de Sfântul său acoperământ al capului. Este îndeajuns să spunem că avea o grație specială în toate acțiunile sale". Nichifor Calist a împrumutat această descriere de la Sfântul Epifanie al Ciprului (12 mai), din "Scrisoarea către Teofil în privința icoanelor". 

Adormirea Maicii Domnului in legende si opere plastice

Circumstanțele Adormirii Maicii Domnului au fost cunoscute în biserica ortodoxă din timpuri apostolice. Deja în primul secol, Sfântul Dionisie Areopagitul a scris despre a sa Adormire. În secolul al II-lea, relatarea înălțării timpurii a Maicii Domnului este găsită în lucrările lui Meliton, episcop al Sardiei. În secolul al IV-lea, Sfântul Epifanie al Ciprului se referea la tradiția Adormirii Maicii Domnului. În secolul al V-lea, Sfântul Iuvenal, patriarh al Ierusalimului, i-a spus sfintei împărătese Pulheria: " Deși nu există nici o relatare a circumstanțelor morții sale în Sfânta Scriptură, Știm despre ele din cea mai veche și mai credibilă tradiție". Această tradiție a fost adunată și expusă în "Istoria bisericii: a lui Nichifor Calist din secolul al XIV-lea. În vremea binecuvântatei sale Adormiri, Maica Domnului era din nou la Ierusalim. Faima sa se raspândise deja pe larg și stârnise împotriva ei numeroși oameni invidioși și disprețuitori. Ei încercau să-i ia viața, dar Dumnezeu a protejat-o de dușmanii ei. 

Maica Domnului mergea adeseori la Sfântul Mormânt al Domnului, unde se dedica unei rugăciuni ardente. Mai mult de o dată, inamici ai Mântuitorului au încercat să o împiedice să viziteze sfântul loc, și aceștia i-a cerut marelui preot evreu să pună o gardă care să vegheze asupra mormântului Domnului. Sfânta fecioară a continuat să se roage chiar în fața acestuia, fără a fi văzută, totuși, de nimeni. 

Într-una din aceste vizite la Golgota, i-a apărut Sfântul arhanghel Gavriil și a anunțat-o de apropiata sa plecare din această viață către cea veșnică. Ca dovadă a acestui lucru, arhanghelul i-a dat o ramură de palmier. Cu aceste vești cerești, Maica Domnului a revenit la Betleem cu trei tinere care o întovărășeau (Sefora, Abigail și Jael). Ea l-a chemat pe Dreptul Iosif din Arimatea și alți ucenici ai Domnului, și le-a zis despre iminenta sa odihnă. 

Maica Domnului s-a rugat, de asemeni, că Sfântul apostol Ioan să vină la ea. Sfântul Duh l-a purtat de la Efes aducându-l chiar în locul unde se afla aceasta. După rugăciune, Sfânta Fecioara a oferit tămâie, iar Sfântul Ioan a auzit o voce din ceruri încheind rugăciunea ei cu cuvântul "Amin". Maica Domnului a interpretat acea voce ca semnalând sosirea rapidă a apostolilor și ucenicilor.

Credincioși al căror număr era imposibil de estimat s-au adunat împreună, spune Sfântul Ioan de Damasc, precum nori și vulturi, pentru a o asculta pe Maica Domnului. Văzându-se unii pe ceilalți, ucenicii s-au bucurat dar, în deruta lor, s-au întrebat de ce Domnul îi adusese laolaltă în acel loc. Sfântul Ioan Teologul, întampinându-i cu lacrimi în ochi, le-a spus că era aproape timpul odihnirii Sfintei Fecioare. 

Mergând la Maica Domnului, au zărit-o întinsă pe pat și plină de fericire spirituală. Ucenicii au salutat-o și, apoi, i-au povestit cum fuseseră aduși în mod miraculos din locurile unde propăvăduiau. Sfânta Fecioară l-a slăvit pe Dumnezeu, întrucât El îi auzise rugăciunea și îi îndeplinise dorința din inimă, și a început să le vorbească despre sfârșitul ei iminent. 

În decursul acestei convorbiri, apostolul Pavel a apărut și el miraculos, împreună cu ucenicii săi, Dionisie Areopagitul, Sfântul Ieroteus, Sfântul Timotei și alți din cei 70 de apostoli. Sfântul Duh i-a adunat pe toți astfel încât ei să primească binecuvântarea Maicii Domnului, și pentru a vedea înmormântarea acesteia, proslăviți pentru credința lor și greutățile prin care trecuseră în propăvăduirea Evangheliei lui Hristos. Ea le-a urat acestora fericire veșnică și s-a rugat cu ei pentru pacea și bunăstarea întregii lumi. 

La ora nouă dimineață s-a petrecut Adormirea Maicii Domnului. Ardeau mai multe lumânări. Sfinții ucenici i-au înconjurat patul frumos împodobit, dând laudă lui Dumnezeu. Ei s-au rugat în anticiparea plecării sale și a sosirii mult iubitului ei Fiu și Dumnezeu. Dintr-o dată, inexprimabila lumină a slavei divine a strălucit, în fața căreia lumânările aprinse au pălit prin comparație. Toți cei care au văzut asta s-au înspăimântat. Coborând din ceruri era Hristos, împăratul slavei, înconjurat de duhuri, de îngeri, arhangheli și alte puteri cerești. 

Văzându-și Fiul, Maica Domnului a exclamat, "Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale" (Luca 1:46-48). Îndepărtându-se de patul său pentru a-l întâlni pe Domnul, ea s-a înclinat în fața Lui, iar Domnul a poftit-o să între în viața veșnică. Fără vreo suferință trupească, ca într-un vis fericit, Maica Domnului și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului ei. 

Apoi, a început, cu bucurie,un cântec îngeresc. Cei din jur au fost copleșiți de o minunare respectuoasă pentru Împărăteasa Cerurilor, și îngerii au strigat, "Bun venit, Plină de Slavă, Domnul este cu tine, binecuvântată ești printre femei! Căci, iată, Împărăteasa Fecioară a Lui Dumnezeu vine, ridicați porțile și, cu cel Trăind Veșnic, luați sus Maica Lumină, întrucât prim mântuirea ei a venit mântuirea întregii omeniri. Este imposibil să privim asupra ei, este imposibil să-i acordăm onoarea cuvenită!" Porțile cerești s-au ridicat și întâlnind sufletul Maicii Domnului, heruvimii și serafimii au slăvit-o cu bucurie. Fața Maicii Domnului era strălucitoare cu slavă Lui, iar din trupul său a venit un parfum dulce.

Jelind separarea de Maica Domnului, apostolii au pregătit îngroparea trupului celei întru totul pure. Sfinții apostoli Petru, Pavel, și ceilalți dintre cei 12 apostoli au purtat sicriul ei pe umerii lor. Sfântul Ioan Teologul a mers la capul său cu o splendidă ramură de palmier din rai. Ceilalți sfinți și o mulțime de credincioși au întovărășit sicriul cu lumânări, cădelnițe, dând glas unor cântece sfinte. Procesiunea solemnă s-a desfășurat de la Sion prin Ierusalim către grădina Ghetsimani. 

Când a început procesiunea, deodată, a apărut peste trupul Maicii Domnului ai ai celor care o însoțeau un strălucitor nor circular, asemeni unei cununi. S-au auzit cântările puterilor cerești, slăvind-o pe Maica Domnului, care și-au avut ecou în vocile lumești. Cercul de cântăreți cerești și strălucire a acompaniat procesiunea spre locul de înmormântare.

Locuitorii necredincioși ai Ierusalimului, luați prin surprindere de această extraordinare procesiune funerară, și supărați de onoarea acordată Maicii Domnului, s-au plâns marelui lor preot și scribilor săi. Înfierbântați de invidie, ei și-au trimis servitorii să întrerupă  procesiunea și să dea foc trupului Maicii Domnului. 

O gloată furioasă și soldați numeroși s-au îndreptat împotriva creștinilor, însă norul circular ce însoțea procesiunea s-a coborât și a înconjurat-o ca un zid. Urmăritorii auzeau pașii și cântările din procesiune, dar nu-i puteau vedea pe participanți, căci mulți dintre ei au orbit. 

Preotul Antonie, din ciudă și ură față de Maica Lui Iisus din Nazaret, a vrut să răstoarne sicriul în care se afla trupul ei, dar un înger al Domnului invizibil i-a tăiat mâinile cu care atinsese sicriul. Văzând o astfel de minune, Antonie s-a pocăit și a recunoscut cu credință sfințenia Maicii Domnului. A primit vindecare și s-a alăturat mulțimii ce însoțea trupul Maicii Domnului, și a devenit un zelos adept al lui Hristos. 

Când convoiul funerar a ajuns la grădina Ghetsimani, cei ce plângeau și jeleau au început să dea ultimul sărut trupului întru totul pur. Abia spre seară, apostolii au fost în stare să-l pună în mormânt și să închidă intrarea în peștera acestuia cu o mare piatră.

Nu au plecat trei zile de la locul înmormântării, rugându-se și cântând psalmi. Prin providența lui Dumnezeu, apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare. Sosind târziu, în a treia zi la Ghetsimani, s-a întins pe jos înaintea mormântului și, cu lacrimi amare, a vrut să i se permită să o vadă încă o dată pe Maica Domnului și să-și ia rămas bun de la ea. Apostolii, însuflețiți de o reală milă din inimă pentru el, au decis să deschidă mormântul. După aceea, în acesta au găsit numai straiele funerare, și astfel, s-au convins de înălțarea trupească a Maicii Domnului la ceruri. 

În seara aceleiași zile, când apostolii se adunaseră într-o casă pentru a se întări cu hrană, a apărut Maica Domnului, și le-a spus, "Bucurați-vă, sunt cu voi în toate zilele vieților voastre!" Aceste cuvinte i-au fericit atât de mult pe apostoli și pe cei cu ei, încât au luat o bucată de pâine și au pus-o deoparte, în amintirea Mântuitorului, și au exclamat, "Cea mai sfântă Maică a Domnului, mântuiește-ne!"

Vălul Maicii Domnului și sfântul său acoperământ, păstrate cu reverență și trimise în bucăți în toate locurile sfinte, au lucrat minuni în trecut și în prezent. Numeroasele sale icoane de pretutindeni daruiesc semne și vindecări, iar trupul ei, luat la ceruri, poartă mărturisirea propriilor noastre vieții viitoare acolo.

 14 august: Sfântul Proroc Miheia