17 august: Sfântul Mucenic Miron preotul
Sfântul Mucenic Miron a fost preot în Aehaia (Grecia) și a trăit în secolul al III-lea. A suferit în anul 250, în decursul domniei împăratului Decius (249-251). Preotul a fost blând și bun cu oamenii, dar și curajos în apărarea copiilor săi spirituali.
Cu prilejul sărbătorii Nașterii lui Hristos, el a celebrat sfânta liturghie. Guvernatorul local, Antipater, a venit la biserică cu soldații lui pentru a-i aresta pe cei care se rugau acolo și a-i supune la tortură. Sfântul Miron a început să predice credincioșilor săi, acuzându-l pe guvernator de cruzime, și a fost trimis pentru a fi schingiuit.
Sfântul Miron a fost lovit cu vergele din fier, apoi aruncat într-un cuptor înroșit la foc, însă Domnul l-a apărat pe mucenic, dar 150 de păgâni stând lângă cuptor au fost pârjoliți de foc. După aceea, guvernatorul a început să insiste ca Sfântul să venereze idoli. Miron a refuzat cu fermitate să facă asta, așa că Antipater a ordonat să-i fie tăiată pielea cu curele din piele. Sfântul Miron a luat una din acele curele și a aruncai-o în fața schingiuitorului său.
Înnebunit de mânie, Antipater a poruncit ca Sfântul Miron să fie bătut peste tot trupul său dezgolit și, apoi, să fie dat fiarelor sălbatice pentru a fi devorat de acestea. Animalele nu l-au atins. Simțindu-se învins, guvernatorul, într-o furie oarbă, s-a sinucis. Sfântul Miron a fost luat la orașul Cizic, unde a fost decapitat cu sabia.
Niciun comentariu: