24 august: Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie

 Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie. ucenic al Sfinților apostoli Ioan Teologul și Pavel, a trăit spre finele secolului întâi până spre începutul secolului al II-lea, și a fost originar din orașul palestinian Sevastia. 


Deși Sfântul Eutihie nu este unul din cei 70 de apostoli, el este numit apostol din cauza lucrărilor sale împreună cu apostolii mai vârstnici. de care a fost numit episcop. Auzind despre Hristos Mântuitorul, Sfântul Eutihie a devenit mai întâi ucenic al apostolului Ioan Teologul. Mai târziu, l-a întâlnit pe apostolul Pavel și a propăvăduit alături de acesta în călătoriile sale timpurii.                                      


24 august: Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie

Sfântul Eutihie a trecut prin multe suferințe. A fost înfometat, bătut cu vergele de fier, aruncat în foc și, apoi, devorat de fiare sălbatice. Odată, un leu a fost lăsat liber pentru a-l ataca pe Sfânt, și animalul i-a impresionat pe cei prezenți în arena romană lăudându-l pe Creator cu voce omenească. Sfântul Mucenic Eutihie și-a încheiat lucrările creștine în orașul său natal, în care a fost decapitat cu sabia la debutul secolului al II-lea. 


23 august: Sfântul Mucenic Lup


24 august: Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie 24 august: Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie Reviewed by Diana Popescu on august 23, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.