30 august: Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei
Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, comemorat an de an pe 30 august, a slujit în cea mai înaltă poziție din principatul Moldovei între anii 1632 ai 1653. Este recunoscut prin scrierile sale ca unul dintre fondatorii limbii române moderne.
Sfântul s-a născut în anul 1590, cu numele de Vasile Moțoc, în satul Borcești, din apropiere de Târgu Neamț, din Moldova. Încă din tinerețe, Vasile a devenit familiar cu viața monahală, petrecându-și mult timp la sihăstria Zosim, o mică așezare pentru călugări, din apropierea văii Secu. La această sihăstrie a avut oportunitatea de a învăța slavona și greceasca, în acea vreme limbile bisericii și administrației civile.
În 1602, o familie de nobili a fondat mănăstirea Secu în valea cu același nume, și a înzestrat-o cu o școală. Aici a fost călugărit Vasile cu numele de Varlaam, și, chiar de tânăr, a fost ales stareț al mănăstirii, țînându-se seama de cunoașterea sa profundă și marea sa învățătură. La Secu, Varlaam a tradus "Scara Înălțării Divine" a Sfântului Ioan Climacus, care a fost una din primele scrieri ale părinților bisericii în limba română. La scurt timp după aceea, mitropolitul Moldovei, Anastasie Crimca, l-a adus în preoție și, apoi, după anii 1628, a ajuns să fie un consilier important al lui
Miron Barnovschi Movilă, domn al Moldovei între 1626 și 1629, și în anul 1633.
Arhimandritul Varlaam a fost trimis la Kiev și la Moscova pentru a cumpăra icoane pentru mănăstirile Dragomirna și Barnova, precum și pentru biserica Barnovschi care fusese clădită în Iași. În călătoria sa de întoarcere, Sfântul Varlaam a auzit de moartea mitropolitului Anastasie și plecarea de la domnie a lui Miron Barnovschi și, drept urmare, s-a întors la mănăstirea Secu. Retragerea sa a fost scurtă întrucât, în anul 1633, în decursul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Ilieș, arhiepiscopul Varlaam a fost ales pentru a-l succede pe decedatul Atanasie ca mitropolit al Moldovei. Mitropolitul Varlaam a fost recunoscut pentru marea sa responsabilitate pastorală pe care a avut-o ca învățător, conducător și mediator în rugăciune pentru comunitatea sa, și a fost binecuvântat cu ajutorul piosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care a ajutat la modernizarea sistemului educațional din Moldova.
Un apărător înțelept al credinței ortodoxe și al unității bisericii ortodoxe în timpuri tulburi, mitropolitul Varlaam a fost organizatorul cheie al Sinodului de la Iași, din 1642, care a corectat și aprobat Mărturisirea de Credință a mitropolitului Petru Moghila al Kievului, din 1638, furnizând astfel clerului și credincioșilor ortodocși o fundație solidă în străduințele lor de a menține strâns sfintele tradiții ale bisericii. Datorită acestui lucru, mitropolitul Varlaam a devenit binecunoscut și respectat în străinătate, fiind chiar unul dintre cei trei candidați pentru tronul vacant al patriarhatului ecumenic de la Constantinopol.
De o mare importanță în timpul vieții Sfântului Varlaam a fost mutarea moaștelor Sfintei Parascheva la Iași, unde au fost văzute și venerate până în zilele noastre. Prin traiul lui sfânt și frica sa de Dumnezeu, mitropolitul a întărit mult venerarea Sfintei Parascheva, cea mai iubita Sfântă din Moldova și o sursă constantă de ajutor și vindecare pentru cei credincioși.
În anul 1639, mitropolitul Varlaam și domnitorul de atunci, Vasile Lupu, au pus bazele mănăstirii Trei Ierarhi din Iași, care a găzduit prima tipografie în limba română din Moldova. Aici, un timp, Varlaam a supravegheat tipărirea de numeroase cărți sfinte în limba română, notabil Cazania, Cele șapte Sfinte Taine, Răspunsul împotriva Catehismuluui Calvinesc.
Cazania sau „Carte românească de învățătură dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svanți mari”, a fost o înaltă culme a culturii românești tradiționale și a fost de o multiplă importanță datorită răspândirii sale la vorbitori de limba română din afară Moldovei, în special din Transilvania, unde conducătorii calviniști locali încercau să convertească credincioși ortodocși.
Pentru viitoarea întărire a credinței ortodoxe, mitropolitul Varlaam l-a încurajat pe Vasile Lupu să înființeze prima școală de studii înalte din Moldova. Deschizându-și porțile în 1640, în Iași, școala a urmat modelul Academiei spirituale din Kiev a Sfântului Petru Moghila și a cuprins instruiri în greacă, slavonă și română, pe lângă filosofie, retorică, poezie, dialectică, aritmetică, geometrie, astronomie, gramatică și muzică.
După plecarea de la domnie a lui Vasile Lupu, în 1653, mitropolitul Varlaam, cu mâinile paralizate și tânjind după rugăciune și liniște, s-a retras la mănăstirea Secu, unde s-a călugărit. Dreptul Varlaam a trăit alți patru ani, în umilință și rugăciune, înainte de a adormi întru Domnul în anul 1657. În testamentul său, a lăsat toate posesiunile sale lumești mănăstirii Secu și a fost îngropat în partea exterioară a zidului de sud al bisericii mănăstirii.
29 august: Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu