5 august: Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul), fiul lui Maxim și al Ecaterinei Iacob, s-a născut pe 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, județul Botoșani, și a fost numit după Sfântul Proroc Ilie (20 iulie).
În anul 1914, tatăl său a murit în război, iar mama sa s-a prăpădit din cauza unei boli, lăsându-l orfan pe Ilie. Bunica, Maria, l-a crescut până la vârsta de 11 ani. Aceasta era călugăriță, așa că a fost capabilă să-l educe din punct de vedere spiritual. Ea a decedat în anul 1924, iar tânărul Ilie a mers să locuiască cu alte rude. Avea o mare iubire pentru Hristos și biserica Sa, și tânjea după viața monahală.
A intrat în mănăstirea Neamț pe 15 august 1933, la vârsta de 20 de ani. Sufletul său a fost nutrit de frumusețea slujbelor, învățăturii spirituale și liniștii munților. Tânărul a îndrăgit rugăciunea, vegherea, acțiunile spirituale și singurătatea și, curând, a depășit mulți călugări în obediență, umilință și răbdare. Văzând dragostea sa pentru cărți spirituale, egumenul l-a numit bibliotecarul mănăstirii. Ilie le-a dat alinare multor frați, recomandându-le să citească anumite cărți. Îi sfătuia să le citească cu grijă, să-și facă mărturisirea și să nu lipsească de la nici o slujbă pentru a-și găsi liniștea.
Eforturile lui spirituale au atras atenția arhimandritului Valerie Moglan, care a recomandat să i se permită lui Ilie să primească tonsura monahală. A fost călugărit pe 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan. De atunci, tânărul călugăr și-a intensificat străduințele spirituale.
În anul 1936, Sfântul Ioan Iacob a făcut, împreună cu alți doi călugări, un pelerinaj în Țara Sfânta, și cei trei s-au hotărât să rămână acolo. Călugărul Damaschin s-a îmbolnăvit, totuși, și a fost readus în România, după opt luni, de către tovarășul sau, Claudie.
La început, Sfântul Ioan a locuit în Betleem, aproape de mănăstirea Sfântul Sava. Călugării români trăiau la această mănăstire din secolul al XVI-lea, iar Sfântul a rămas aici aproape zece ani. A fost bibliotecar al mănăstirii, și și-a îndeplinit această îndatorire circa șapte ani.
În anul 1945, Sfântul Ioan Iacob, ce tânjea după solitudinea deșertului, a plecat într-acolo să trăiasca drept pustnic. A fost hirotonisit preot în anul 1947, și a devenit egumenul schitului românesc Ioan Botezătorul, de lângă Iordan. Pelerinii soseau adeseori la el pentru mărturisire, împărtășanie și consolare. În timpul liber, crea poeme și imnuri religioase.
După cinci ani, el și ucenicul sau, Ioanichie, s-au dus în pustia Hozevei, din apropiere de Ierusalim. Acolo, și-a dus traiul în ascetism timp de opt ani, în peștera în care, potrivit tradiției, se rugase Sfânta Ana.
Sfântul Cuvios Ioan Iacob a murit pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani, și a fost îngropat în peștera să. Pe 8 august 1980, moaștele sale au fost găsite intacte și frumos mirositoare. Acum se odihnesc în mănăstirea hozevită Sfântul Gheorghe.
În 1960 și 1970, cartea Sfântului Ioan Iacob, "Hrana duhovnicească", a fost publicată în două volume, cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului.
Sfântul Ioan Iacob a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992.
4 august: Sfinții 7 tineri din Efes
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu