7 august: Sfânta Teodora de la Sihla

 Sfânta Teodora de la Sihla, una dintre cele mai mari femei ascetice din România, s-a născut în satul Vânători, din județul Neamț, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, și a fost una din cele două fiice ale lui Ștefan Joldea și soției lui. 

În tinerețe. Sfânta Teodora a trecut printr-o mare încercare în familia sa. Sora ei, Marghiolița, a murit în mod tragic. Acest eveniment a afectat în profunzime Sfânta, iar gândul abandonării lumii i-a înflorit în inimă. A vrut să facă penitență pentru părinții săi, sora sa și pentru ea însăși. Părinții săi îndurerați nu au fost de acord cu decizia sa, întrucât Teodora rămăsese singurul lor copil. Au înduplecat-o și, la timpul potrivit, au măritat-o cu un tânăr care lucra în vecinătatea lor și care mergea frecvent să se roage la locurile sfinte. După intrarea într-o căsătorie legitimă, cei doi au trăit în casa soțului.    

                 

Deoarece Sfânta Teodora și bărbatul ei nu au avut nici un copil, au hotărât amândoi să intre în mănăstiri de pe valea Buzăului. Soțul său s-a dus la schitul din Poiana Mărului, unde a fost tonsurat cu numele de Eleuterie. El a fost, de asemeni, găsit vrednic hirotonisirii în sfânta preoție. Sfânta Teodora a primit și ea tonsura monahală în schitul din Poiana Mărului. În numai câțiva ani, a progresat în obediență, rugăciune și ascetism, obținând slava de rugăciune din inimă. Totodată, ea a îndurat multe ispite din partea Dușmanului. 

Când valea Buzăului a fost invadată de turci, Sfânta Teodora a fugit în munți cu maica sa spirituală, călugărița Paisia. Ele au trăit mulți ani în peșteră in veghe și rugăciune, îndurând frigul și foamea, și alte încercări puse la cale de diavol. După moartea mamei sale spirituale (1670-1675), Sfânta Teodora a fost condusă de Dumnezeu în munții din Neamț. După ce s-a rugat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (26 iunie) din Neamț i s-a spus să caute sfatul călugărului Barsanuftie, de la schitul Sihăstria. Văzându-i dorința pentru viața de pustnicăși remarcându-i marile virtuți, acesta i-a dat sfânta împărtășanie și a încredințat-o ieroschimonahului Pavel ca părinte confesor și călăuzitor spiritual. 

Părintele a sfătuit-o pe maica Teodora să meargă și să stea în sălbăticie vreme de un an. "Dacă, prin grația lui Hristos, ești în stare să înduri dificultățile și încercările sălbăticiei, atunci rămâi acolo până la moarte. Dacă, totuși, nu le poți face față, mergi la o mănăstire de călugărițe și străduiește-te acolo în umilință pentru mântuirea sufletului tău". 

Părintele Pavel a căutat în van o sihăstrie potrivită unde putea trăi Sfânta. Apoi, cei doi au întâlnit un bătrân pustnic locuind sub stâncile de la Sihla. Acest bătrân clarvăzător i-a întâmpinat și le-a spus, "Maică Teodora, rămâi în chilia mea, că eu mă mut într-o altă sihăstrie". 

Părintele Pavel a lăsat călugărița pe muntele Sihla, binecuvântând-o înainte de de a se întoarce la mănăstirea sa. Sfânta Teodora a trăit în acea chilie 30 de ani, slăvindu-l pe Dumnezeu. Întărită cu putere din ceruri, a înfrânt toate atacurile Dușmanului, prin răbdare și umilință. Nu a părăsit niciodată muntele și nu a văzut nicicând o altă persoană cu excepția părintelui Pavel, care o vizita din când în când pentru a-i aduce nepătatele Taine ale lui Hristos și proviziile de care avea nevoie pentru a supraviețui. 

Sfânta Teodora a evoluat în ascetism astfel încât a fost capabilă să-și mențină veghea toată noaptea cu brațele ridicate către ceruri. Când soarele diminețîi îi atingea fața, mânca unele ierburi și legume ca mic dejun. Bea apa ploii pe care o aducea dintr-un șanț tăiat în stâncă, ce este cunoscut încă drept izvorul Sfintei Teodora. După odihna părintelui Pavel, ea a rămas singură, în grija lui Dumnezeu. 

Atunci când turcii au atacat satele și mănăstirile din Neamț, pădurile s-au umplut cu refugiați din acestea. Niște călugărițe au descoperit chilia Sfintei Teodora, iar aceasta le-a spus, "Rămâneți în chilia mea, am un alt loc de refugiu". Apoi, s-a mutat într-o altă peșteră din apropiere, trăind complet singură. Noaptea se odihnea puțîn pe lespezi din piatră, care pot fi văzute și în zilele noastre. O armată de turci a găsit peștera și a fost pe cale să ucidă Sfânta. Ea și-a înălțat brațele și a strigat, "O, Doamne, eliberează-mă din mâinile acestor ucigași!" Peretele peșterii s-a deschis și ea a fost în stare să scape în pădure. 

Când a îmbătrânit, Sfânta Teodora a fost întru totul uitată și nu a fost nimeni care să aibă grijă de ea. Punându-și toată speranța în Dumnezeu, și-a continuat strădaniile spirituale și atins o mare înălțime spre perfecțiune. Când se ruga, mintea sa se ridică în locuri cerești și trupul i se înălța deasupra pământului. Precum mari Sfinți de altădată, fața să era cuprinsă de o lumină strălucitoare și, când se ruga, îi ieșea din gură o flacără!

În cele din urmă, straiele sale au devnit zdrențe și, când rămânea fără de ale gurii, era hrănită de păsări la fel ca prorocul Ilie (20 iulie). Pâinea pe care acestea i-a duceau provenea de la schitul Sihăstria. Văzând păsările venind la schit și zburând de acolo cu bucățele de pâine în ciocurile lor, egumenul a trimis doi călugări să le urmărească, gândind că un ascet trăia pe acolo și că Dumnezeu îi furniza hrană. Pe când cei doi călugări mergeau spre Sihla, s-a lăsat noaptea, și ei și-au pierdut calea de pe potecă. Au hotărât să aștepte lumina zilei, și au început să se roage. Unul din ei a urcat într-un copac și s-a uitat după un loc unde putea trăi cineva. Deodată, a zărit o lumină strălucitoare înălțându-se spre cer, și s-au dus amândoi să investigheze. În vreme ce se apropiau, au o văzut o femeie strălucind cu lumină și levitând deasupra pământului pe când se ruga. 

Simțindu-le prezența, Sfânta Teodora le-a spus, "Fraților, nu va fie teamă, căci sunt o umilă servitoare a lui Hristos. Aruncați-mi ceva cu care să mă îmbrac, întrucât sunt goală". Călugării au fost uimiți când li s-a adresat spunându-le pe nume. Apoi, ea s-a rugat, "Îți mulțumesc, O Doamne, că Tu ne-ai auzit". Le-a zis călugărilor, "Fraților, am trăit prea mulți ani în aceste părți și, iată, au trecut 40 de zile de când m-am rugat lui Dumnezeu să-mi trimită un confesor și să-mi dăruiască Sfintele taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, deoarece este aproape vremea să plec din această viață. Așadar, va rog, mergeți direct la schit și cereți-le părintelui egumen Antonie și diaconului Lavrentie să vină mâine la mine cu Sfânta Împărtășanie. 

A doua zi, în zori, părintele Antonie și diaconul, cu doi alți călugări, au mers către Sihla. Când au găsit-o pe Sfânta Teodora, aceasta se ruga lângă un brad din fața peșterii sale. Ea a făcut o mărturisire a întregii sale vieți părintelui Antonie, apoi a primit de la acesta Sfintele Taine ale lui Hristos, și și-a dat sufletul lui Dumnezeu. Ultimele sale cuvinte au fost, "Slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile". Călugării au îngropat-o pe Sfânta Teodora în peștera sa cu mare respect în primul deceniu al secolului al XVIII-lea. 

Vești despre moartea sa s-au răspândit repede și oameni de peste tot au sosit la mormântul său. Sfintele ei moaște au rămas intacte și numeroase minuni s-au petrecut înaintea lor. Unii au sărutat moaștele, alții le-au atins, și alții s-au spălat în izvorul său. Cu toții au cerut intermedierea Sfintei Teodora pentru a primi vindecare și alinare.

Fostul soț al Sfintei, Eleuterie, auzise că ea trăia la Sihla, și a decis să meargă acolo. A găsit peștera la puțîn timp după moartea și îngroparea ei. Jelindu-și iubita soție, Eleuterie nu s-a întors la mănăstirea sa, ci și-a făcut o mică chilie sunb stâncile din Sihla. A rămas aproape de peștera ei, rugându-se și făcând Sfânta Liturghie. A trăit acolo circa zece ani, înainte de binecuvântată sa odihnă.  A fost îngropat în cimitirul sihaștrilor și peste mormântul său s-a clădit schitul Sfântului Ioan. Botezătorul.

Moaștele Sfintei Teodora au fost luate la mănăstirea Peșterilor din Kiev între 1828 și 1834. Aici este considerată ca Sfânta Teodora din Carpați. Sfânta Teodora a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Română pe 20 iunie 1992. 

6 august: Schimbarea la Față a Domnului