9 august: Sfântul Apostol Matia
Sfântul Apostol Matia, celebrat pe 9 august, s-a născut în Betleem, în tribul lui Iuda. A studiat din copilăria sa timpurie legea lui Dumnezeu sub călăuzirea Sfântului Simeon, Primitorul de Dumnezeu (3 februarie).
Când Domnul Iisus Hristos s-a revelat lumii, Sfântul Matia a crezut în El ca Mesia, l-a urmat constant și s-a numărat printre cei 70 de apostoli pe care Domnul i-a trimis câte doi înaintea Feței Sale (Luca 10:1).
După Înălțarea Mântuitorului, Sfântul apostol Matia a fost tras la sorți să-l înlocuiască pe Iuda Iscariotul ca unul dintre cei 12 apostoli (Faptele apostolilor 1: 15-26). După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Matia a propăvăduit creștinismul la Ierusalim și în Iudeea, împreună cu ceilalți apostoli (Faptele apostolilor 6:2, 8:14). Din Ierusalim, a mers cu apostolii Petru și Andrei la Antiohia siriană, și a ajuns în orașele capadociene Tianum și Sinopa. Aici, a fost dus la închisoare, din care a fost eliberat miraculos de Sfântul Andrei Primul Chemat.
După asta, Sfântul Matia a călătorit la Amasea, un oraș de pe țărmul mării. În decursul unei călătorii de trei zile a apostolului Andrei, Sfântul Matia a fost cu acesta la Edesa și Sevastia. Potrivit tradiției bisericii, a propăvăduit în Etiopia și Pontina (în prezent Georgia de vest) și în Macedonia. A fost supus frecvent unor pericole mortale, dar Domnul l-a apărat pentru a propaga Evanghelia.
Odată, păgânii l-au forțat pe Sfânt să înghită o băutură otrăvită. El a băut-o și, nu numai că a rămas nevătămat, ci a vindecat alți preoți care fuseseră orbiți de poțiune. Când Sfântul Matia a părăsit temnița, paganii l-au căutat în van, căci devenise invizibil pentru ei. Altădată, când păgânii se inverșunaseră să-l omoare, pământul s-a deschis sub ei și i-a înghițit.
Apostolul Matia s-a întors în Iudeea, și nu a încetat să-și ilumineze compatrioții cu lumina învățăturii lui Hristos. A făcut multe minuni în numele Domnului Iisus Hristos și i-a convertit pe mulți la credința în Hristos.
Marele preot evreu Anania îl ura pe Hristos și, anterior, poruncise ca Sfântul Iacob, fratele Domnului, să fie aruncat de pe înălțimile templului. Apoi, a ordonat ca Sfântul Matia să fie arestat și adus la judecată în fața sanhedrinului din Ierusalim.
Păcătosul Anania a dat glas uncei cuvântări în care l-a calomniat și l-a blasfemiat pe Domnul. Folosind prorocirile din Vechiul Testament, Sfântul Matia a demonstrat că Iisus Hristos era Mântuitorul, Mesia făgăduit, Fiul lui Dumnezeu. După aceste cuvinte, Sfântul apostol Matia a fost condamnat la moarte de către sahendrin și bătut cu pietre până și-a dat sufletul.
Când Sfântul Matia era mort, evreii, pentru a-și ascunde fărădelegea, i-au tăiat capul ca dușman al Cezarului. Conform mai multor istorici, apostolul Matia a fost răstignit, murind la Colchisi. Sfântul Matia a primit cununa de mucenic în anul 63.
8 august: Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopului Cizicului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu