Mitul lui Aladin

 Aladin, un personaj din folclorul din Persia, apare în colecția cunoscută ca "1001 de nopți". Legende din Europa până în China conțîn adeseori eroi precum Aladin, oameni obișnuiți care întră în posesia unor obiecte magice și, prin acestea, obțin avere și putere. Instrumentele magice ale lui Aladin au fost un inel și o lampă care stăpâneau ființe supranaturale numite duhuri ori spirite. 


Aladin a fost fiul leneș, iresponsabil al unui sărman croitor. Un vrăjitor l-a înșelat să intre într-o peșteră plină cu comori pentru a lua o lampă magică și a-i da un inel care-l putea proteja împotriva răului. Aladin a găsit lampa, dar a refuzat să o înmâneze vrajitorului  înainte de a ieși afară. Vrăjitorul a blocat ieșirea din peșteră, întemnițându-l pe Aladin înăuntru acesteia.   

                                                          

Mitul lui Aladin

Printr-o serie de accidente, Aladin a descoperit că dacă freca lampa putea aduce la iveală un duh puternic, care l-a eliberat din peșteră. De asemeni, și-a dat seama că prin frecarea lămpii putea chema spirite, duhuri, ce se ofereau să-i îndeplinească orice dorință. El a cerut și a primit un palat regesc și căsătoria cu fiica sultanului. 


Între timp, vrăjitorul era hotărât să pună mâna pe lampa fermecată. A păcălit-o pe soția lui Aladin să i-o dea în schimbul alteia, noi și, apoi, a poruncit duhului din lampă să mute palatul lui Aladin în Africa. Cu timpul, Aladin și nevasta sa au înfrânt vrăjitorul și au recăpătat lampa. După aceea, l-au împiedicat pe fratele mai tânăr al vrăjitorului să le-o ia. După aventuri diverse, cuplul s-a întors acasă, unde Aladin a devenit sultan și a avut o viață lungă și fericită. 


Mitul lui Adad


Mitul lui Aladin Mitul lui Aladin Reviewed by Diana Popescu on august 23, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.