Mitul despre Charlemagne

 Charlemagne, rege al francilor, a fost cel mai mare conducător din Europa din secolele ce au urmat căderii imperiului roman. Într-o domnie lungă, care a durat din anul 768 până în anul 814 d.Hr., a cucerit cea mai mare parte a Europei occidentale și a convertit mulți din păgânii acesteia la creștinism. Sub conducerea lui  Charlemagne, Europa a trecut printr-o revitalizare în educație și arte, care decăzuseră dramatic după colapsul Romei. Legendele dezvoltate în jurul lui Charlemagne s-au focalizat pe abilitățile sale militare și politice și pe conduita sa morală. 

Viața și împlinirile lui Charlemagne

Născut în preajma anului 742, Charlemagne a fost fiul regelui Pepin al III-lea, cunoscut ca Pepin cel Scurt. Pepin și frații lui au condus împreună francii, iar regatul acestora includea părți din prezent ale Franței, Belgiei, Germaniei și Olandei. După moartea lui Pepin, în anul 768, Charlemagne și fratele lui, Carloman, au moștenit regatul. Când Carloman a murit, trei ani mai târziu, Charlemagne a devenit singurul lider. 

Regele Charlemagne

Curând după moartea lui Carloman, Charlemagne a cucerit regatul Lombardiei din nordul Italiei și a ajuns rege al acestuia. Apoi, și-a îndreptat atenția către saxoni, un grup de triburi păgâne din Germania centrală. Prin anul 777, a învins saxonii în mai multe bătălii și a convertit numeroși din ei la creștinism. În același an, unii arabi din Spania i-au cerut lui Charlemagne să-i ajute să-l răstoarne de la putere pe conducătorul musulman din Cordoba, din sudul Spaniei. Charlemagne a mărșăluit împotriva Spaniei în anul 778, dar nu a reușit să-i înfrângă pe musulmani. În timpul retragerii spre Franța, un grup de basci a atacat și a distrus o parte a armatei lui Charlemagne. O vestită epopee despre Charlemagne, numită "Cântecul lui Roland" a comemorat acest eveniment.                                             

În ciuda loviturii date de basci, Charlemagne și-a extins în mare măsură regatul în decursul primilor 10 ani ai domniei sale. La fel de important, a adunat cei mai mari învățați din regat cu scopul de a-și face curtea centrul intelectual al Europei. A înființat o mare bibliotecă și a fondat o academie pentru educarea tinerilor cavaleri franci. A promovat religia și moralitatea, și a făcut eforturi pentru a avea un cler educat. De asemeni, a stabilit un sistem de justiție în care nobili și cleri călătoreau în regat pentru a se ocupa de cazuri ale tribunalului și a aduce legea în fiecare sat și oraș. Aceste reforme culturale, religioase și legale sunt adeseori numite "renașterea carolingiană" (Carolus Magnus, după numele lui Charlemagne).

Împăratul Charlemagne

La începuturile anilor 780, saxonii s-au revoltat iarăși. Charlemagne a purtat un război crunt contra lor, executând mii de oameni. Abia în anul 804 a învins complet saxonii și a făcut regiunea lor parte a imperiului său. De-a lungul acestei vremi, a format legături apropiate cu papa Leon al III-lea pentru a se asigura că biserica îi sprijină conducerea. În anul 800, când vizita Roma, papa l-a surprins la o slujbă de Crăciun, proclamându-l împărat al Romei. Anunțul nu a fost bine primit de împărăteasa imperiului bizantin, care se consideră singura conducătoare legitimă a vechiului imperiu roman. Totuși, prin anul 812, aceasta l-a recunoscut pe Charlemagne ca împărat și, din acest punct, lui Charlemagne și succesorilor lui li s-a dat titlul de Sfânt împărat roman. Când Charlemagne a murit, la doi ani după aceea, fiul sau, Louis / Ludovic a preluat puterea ca împărat, dar nu a fost capabil să mențină imperiul laolaltă. 

Legendele despre Charlemagne

Cele mai populare legende despre Charlemagne se înscriu în două categorii generale. Povești despre bătălii relatează demersurile sale militare și celebrează aventurile celor 12 mai loiali luptători ai săi, numiți "Paladini". Povești morale se focalizează pe forța lui morală și devoțiunea față de principiile creștine. Multe din legende au apărut mai întâi într-o lucrare intitulată "Istoria lui Charles cel Mare și a lui Orlando" (Orlando sau Roland a fost nepotul lui Charlemagne). Unele surse spun că arhiepiscopul de Rheims, un prieten al lui Charlemagne, a fost autorul acesteia, dar este mai probabil ca poveștile să fi fost scrise de un călugăr care a folosit numele arhiepiscopului pentru a da autoritate lucrării. 

O colecție de epopei franceze numită "Chansons de Geste" (Cântecele faptelor) aduce împreună pricipalele legende și personaje legate de Charlemagne. Datând între anii 1.100 și 1.400, aceste poeme întrepătrund, în general, istoria cu ficțiunea. 

Mitologia celtică