Miturile despre ciclopi
În mitologia grecească, ciclopii au reprezentat un grup de uriași care aveau un singur ochi în mijlocul frunții lor. Se spunea că erau lucrători iscusiți, iar grecii le atribuiau construirea zidurilor mai multor orașe antice. Romanii credeau că munceau în muntele Etna, împreună cu Vulcan, zeul focului și prelucrării metalelor.
Poetul grec Hesiod a scris despre trei ciclopi: Brontes (tunet), Steropes (fulger) și Arges (strălucire). Fii ai lui Uranus (cerul) și ai lui Gaia (pământul), ciclopii i-au dat lui Zeus darurile tunetului și fulgerului, cu care acesta a înfrânt titanii și a devenit conducătorul universului. Scriitori mai târzii au relatat că Zeus l-a omorât pe fiul lui Apollo, Asclepius, provocându-l pe Apollo să-i dea pieirii pe ciclopi drept răzbunare.
În Odiseea, Homer a descris cum Odiseu a fost capturat de ciclopul crud și barbar Polifem / Polyphemus, fiul lui Poseidon. Polifem a mâncat șase din membrii echipajului lui Odiseu. Totuși, Odiseu și restul oamenilor său ai reușit să scape orbind singurul ochi al lui Polifem.
Niciun comentariu: