Mitul lui Cronus

 Cronus a fost cel mai tânăr dintre titani, divinitățile grecești care guvernau lumea înainte de venirea la putere a lui Zeus și a celorlalți zei din Olimp. Cronus a preluat puterea de la tatăl său, zeul cerului Uranus, care a fost, mai târziu, alungat de proprii săi copii. Romanii l-au adoptat pe Cronus ca membru al panteonului lor, l-au renumit Saturn și l-au venerat ca zeu al agriculturii.


Potrivit legendei, Uranus își întemnițase mai mulți copii în corpul soției lui, zeița pământului Gaia. Pentru a-l pedepsi, Gaia i-a cerut fiului ei, Cronus, să taie organele reproductive ale lui Uranus în decursul nopții. După ce a îndeplinit voia mamei sale, Cronus l-a înlocuit pe tatăl său ca și conducător. S-a căsătorit cu sora lui, Rhea, tot din neamul titanilor, și cei doi au început să aibă copii.               

   

Mitul lui Cronus

Aflând că unul din urmașii săi era sortit să-l înfrângă, la fel cum făcuse el cu tatăl său, Cronus și-a înghițit fiecare copil nou născut. Rhea, totuși, a reușit să-l salveze pe cel mai tânăr, Zeus, dându-i, în schimb, lui Cronus să înfulece o piatră înfășurată în îmbrăcămintea bebelușului. Apoi, a aranjat ca acest copil să fie crescut în secret. 


Când Zeus a ajuns adult, l-a forțat pe Cronus să vomite copiii înghițiți, zeitățile Hestia, Demetra, Hera, Hades și Poseidon. De asemeni, Zeus a eliberat uriașii și ciclopii care fuseseră întemnițați. Împreună, ei au pornit un război împotriva lui Cronus și titanilor și, după o luptă violentă, au ajuns să fie victorioși. După aceea, Zeus i-a alungat pe titani în Tartarus, un loc adânc din lumea subpământeană. 


Într-o altă versiune a mitului, când Cronus s-a înălțat la putere, a introdus o pașnică epocă de aur, care s-a finalizat când titanii au fost înfrânți. După bătălie, Cronus a fost trimis să guverneze un paradis îndepărtat cunoscut ca Insulele celor Binecuvântați. 


Mitul lui Eol (Aeolus)


Mitul lui Cronus Mitul lui Cronus Reviewed by Diana Popescu on august 04, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.