Mitul lui Cuchulain, marele erou irlandez
Cuchulain, unul dintre cei mai mari eroi din legendele și mitologia Irlandei, a fost un războinic în serviciul lui Conchobhar, regele Ulsterului. Binecunoscut pentru apărarea sa de unul singur a Ulsterului, a trăit în primul secol după Hristos, iar povești despre el și alți eroi irlandezi au fost scrise în anii 700. Aventurile lui Cuchulain au fost consemnate într-o serie de legende cunoscută ca Ciclul Ulster.
Viața timpurie a lui Cuchulain
Ca mulți alți eroi irlandezi, Cuchulain a avut o viață scurtă, aventuroasă și tragică. A fost fiul lui Dechtire, sora regelui Conchobhar. Ea și unele din servitoarele sale au fost răpite în noaptea nunții ei de către Lug, zeul soarelui, care i-a apărut acesteia ca o muscă. Dechtire a înghițit musca și ,mai târziu, a dat naștere unui fiu al cărui nume a fost originar Setanta.
De la început, s-a constatat că acest copil poseda puteri extraordinare. Putea înota ca un peste încă de la naștere. Avea câte șapte degete la fiecare mână și picior, și șapte pupile în fiecare ochi. La vârsta de șapte ani, el a luptat cu 150 de băieți războinici pentru a câștiga intrarea la curtea regală a unchiului său. La 12 ani, a omorât din greșeală câinele de pază a fierarului Cullan și s-a oferit să păzească proprietate lui Cullan până când putea fi dresat un alt câine. În acel timp, și-a schimbat numele în Cuchulain, un nume însemnând "câinele lui Cullan". A crescut ca un tânăr arătos, cu meșteșugul vorbirii, care era foarte popular printre femei.
Încercări și împliniri
Cuchulain s-a îndrăgostit de Emer și i-a cerut să se căsătorească cu el. Emer a insistat ca Cuchulain să-și dovedească mai întâi valoarea trecând printr-o serie de încercări, și l-a trimis la zeița războiului, Scatha, pentru a fi antrenat în lupte. În călătoria sa către Scatha, a trebuit să traverseze câmpia Luck, unde iarba ascuțită tăia picioarele călătorilor, și un loc numit Periculosul Glen, unde rătăceau animale periculoase. Cuchulain a trebuit să treacă și peste podul Stâncii, care se înclina vertical când cineva încerca să umble pe acesta. Cuchulain a sărit în centrul podului și a alunecat spre partea opusă a lui.
Pentru a o răsplăti pe Scatha pentru instruirea lui, Cuchulain a luptat cu dușmana sa, Aife, cea mai puternică femeie din lume. După ce a învins-o, s-a împăcat cu aceasta, și ea i-a purtat un fiu, numit Connla. În decursul întoarcerii sale acasă, pentru a-și clama mireasa, Cuchulain a salvat o prințesă și a vizitat lumea subpământeană.
Ajuns acasă, Cuchulain a obținut cea mai mare sa victorie. Când regina Medb din Connacht a trimis o armată numeroasă pentru a fura Taurul Castaniu al Ulsterului, Cuchulain a oprit-o de unul singur. Numai el dintre toți războinicii din Ulster nu a fost afectat de un blestem care slăbea puterea luptătorilor. Din nefericire, de-a lungul bătăliei, a fost silit să se înfrunte cu bunul său prieten, Ferdiad, pe care l-a ucis. Cu multe alte ocazii, Cuchulain a apărat Ulsterul de forțe din restul Irlandei, și s-a remarcat prin numerose fapte de bravură și loialitate.
Însă, a fost urmărit de nenoroc. Cuchulain și-a omorât propriul fiu, Connla, aflând identitatea sa prea târziu. În plus, Cuchulain a murit ca rezultat al unei înșelătorii. După ce a ofensat-o pe Morrigan, zeița morții și bătăliilor, a fost chemat la luptă într-o vreme când era bătrân. Pe calea sa către câmpul de lupta a avut viziunea unei femei spălând trupul și armele unui războinic mort, și s-a recunoscut ca fiind acel războinic. Știind că moartea sa era iminentă, a luptat cu vitejie. Când a devenit prea slăbit pentru a stă în picioare, s-a legat de un stâlp, astfel încât să moară pe picioarele sale. Avea vârsta de 72 de ani
Războinicul Cuchulain
Cuchulain a avut mai multe arme magice, printre care casca sa și sabia sa ghimpată, "Gae Bulga", care provoca răni ce nu se puteau vindecă nicicând. Când Cuchulain a intrat în bătălia sa finală, a ajuns într-o stare de frenezie. A exclamat că putea omorî 100 de războinici numai prin spaimă. Înfățișarea sa arătoasă s-a schimbat complet. Părul său i-a căzut, pe când unul din ochii lui s-a bulbucat, în vreme ce celălat i-a dispărut în cap, mușchii lui s-au umflat și o coloană de sânge i-a țâșnit din cap. Corpul lui a devenit atât de fierbinte, încât zăpada se putea topi pe el.
Când a fost luat de valul bătăliei, Cuchulain nu a mai putut face diferența între prieteni și dușmani. A fost atât de cuprins de dorința de a lupta cu oricine, încât a trebuit să fie oprit. Un grup de femei din Ulster au mărșăluit dezbrăcate, aducând vase cu apă rece pentru a-l readuce în simțiri. Când Cuchulain și-a oprit carul, copleșit de rușine, a fost stropit cu trei vase de apă rece pentru a fi liniștit. În acest fel, și-a dat duhul.
Legenda leprechaun-ilor, omuleții din folclorul irlandez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu