10 septembrie: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

 Sfintele Fecioare Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora (305-311) au fost surori din Bitinia (Asia Mică). Evidențiate prin pietatea lor deosebită, au vrut să-și păstreze fecioria și să evite asocierile lumești. Au ales un loc solitar în sălbăticie și și-au petrecut acolo viețile în postire și rugăciune. 


Vești despre traiul sfânt al fecioarelor s-au răspândit repede, mai cu seamă de când bolnavi au început să se însănătoșească prin rugăciunile lor. Regiunea Bitinia era guvernată în acel timp de un om pe nume Frontonus, care a poruncit ca surorile să fie arestate și aduse înaintea lui.             

                    

10 septembrie: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

La început, guvernatorul a încercat să le convingă să renunțe la Hristos, promițându-le multe onoruri și răsplăți. Însă, Sfintele surori și-au mărturisit cu neclintire credința, respingând toate sugestiile lui. I-au spus că nu prețuiesc lucrurile temporare ale lumii și că sunt pregătite să moară pentru Logodnicul lor ceresc, întrucât moartea avea să le fie poarta către viața veșnică. 


Mânios, guvernatorul și-a revărsat furia asupra Sfintei Minodora, cea mai vârstnică soră. Această a fost dezbrăcată de hainele sale și bătută de patru bărbați, în vreme ce un herald o îmboldea să ofere sacrificii zeilor. Sfânta a îndurat cu bravură chinurile, și a strigat, "Sacrificii? Nu vedeți că mă ofer pe mine însămi ca sacrificiu pentru Dumnezeul meu?" După aceea, schingiuitorii și-au reluat tortura cu o și mai mare cruzime. Apoi, mucenița a strigat, "Doamne Iisus Hristos, bucuria inimii mele, speranța mea, primește-mi sufletul în pace". Cu aceste cuvinte, și-a dat sufletul lui Dumnezeu și a mers la al său Logodnic ceresc.


Două zile mai târziu, au fost aduse la judecată tinerele surori Mitrodora și Nimfodora. Li s-a arătat trupul zdrobit al sorei lor pentru a fi înspăimântate. Fecioarele au plâns-o, dar au rămas ferme în credința lor. 


Apoi, a fost torturată Sfânta Mitrodora. A murit strigând către iubitul ei Domn Iisus Hristos cu ultima sa suflare. A urmat cea de-a treia soră. Înaintea sa zăceau trupurile neînsuflețite ale surorilor sale. Frontonus a sperat  că vederea acestora o va intimida pe fecioară. 


Pretinzând că este fermecat de tinerețea și frumusețea ei, a îndrumat-o să se închine zeilor păgâni. Sfânta Nimfodora și-a bătut joc de vorbele lui, și a împărtășit soarta surorilor sale. A fost torturată și bătută cu vergi din fier până la moarte. 


Guvernatorul a intenționat că trupurile fără viață ale sfintelor mucenite să fie date pradă focului dar o ploaie grea a stins flăcările și un fulger din înălțimi i-a lovit pe Frontonus și pe servitorul său. Creștinii au luat corpurile Sfintelor surori și le-au îngropat cu respect într-un loc numit Izvoarele Calde din Bitinia. 


9 septembrie: Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana


10 septembrie: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora 10 septembrie: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora Reviewed by Diana Popescu on septembrie 09, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.