14 septembrie: Înălțarea Sfintei Cruci

 Înălțarea Sfintei Cruci este o sărbătoare ce are loc anual pe 14 septembrie. Împărații romani păgâni au încercat să șteargă orice urmă din locurile sfinte în care Domnul nostru Iisus Hristos a suferit și s-a înălțat din moarte, astfel încât acestea să fie uitate. Împăratul Adrian (117-138) a ordonat ca Golgota și mormântul Domnului să fie îngropate și ca acolo să fie amplasat un templu în onoarea zeiței Venus și - o statuie a lui Jupiter. 

Păgânii se strângeau la acel templu și ofereau sacrificii idolilor. În cele din urmă, prin providența divină, după anii 300, locurile creștine sfinte, mormântul Domnului și Crucea Dătătoare de Viață au fost descoperite și deschise pentru închinăciune. Acest lucru s-a petrecut în timpul domniei  împăratului Constantin cel Mare (306-337) după victoria lui asupra lui Maxentius (în anul 312), care guverna partea vestică a Imperiului Roman, și asupra lui Licinius, conducătorul părții sale răsăritene. În anul 323, Constantin a devenit singurul conducător al vastului Imperiu Roman.       

                           

În anul 313, Sfântul Constantin a emis Edictul de la Milano, prin care a legalizat creștinismul și a oprit persecutarea creștinilor din jumătatea vestică a imperiului. Deși Licinius semnase acest edict, pentru a-l îndatora pe Constantin, el și-a continuat cruda prigoană împotriva creștinilor. Numai după înfrângerea sa hotărâtoare, Edictul de la Milano s-a extins și în partea estică a imperiului. Constantin, Sfântul asemeni Apostolilor, triumfând, cu ajutorul lui Dumnezeu, asupra inamicilor săi în trei războaie, zărise semnul Crucii în ceruri. Sub Cruce erau scrise cuvintele, "Prin aceasta cei fi victorios". 

Dorind ardent să găsească Crucea pe care fusese răstignit Domnul Iisus Hristos, Sfântul Constantin și-a trimis mama, pioasa împărăteasă Elena (21 mai) la Ierusalim, dându-i o scrisoare pentru Sfântul Macarie, patriarhul Ierusalimului. Sfânta Elena a călătorit la locurile sfinte conectate cu viața lumească a Mântuitorului, și a clădit peste 80 de biserici la Betleem, locul de naștere a lui Hristos, pe Muntele Măslinilor, unde Domnul se înălțase la cer și în Ghetsimani, unde Mântuitorul se rugase înainte de patimile sale și unde fusese îngropată după Adormire, Maica Domnului. 

Deși Sfânta împărăteasă Elena nu mai era tânăra, s-a preocupat cu entuziasm să-și îndeplinească sarcina. În căutarea Sfintei Cruci, ea i-a chestionat atât pe creștini, cât și pe evrei, dar, pentru o perioada îndelungată, a fost lipsită de succes. În cele din urmă, a fost îndrumată de un bătrân evreu, pe nume Iuda, care a afirmat că acea Cruce era îngropată sub templul lui Venus. Sfânta Elena a pus să fie demolat templul păgân și, după rugăciuni, să se sape pământul de acolo. Curând, a fost descoperit mormântul Domnului. Nu departe de acesta erau trei cruci și o tabletă cu inscripția lui Pilat, precum și patru cuie care străpunseseră trupul Domnului (6 martie). 

Pentru a se afla pe care din cele trei cruci fusese răstignit Mântuitorul, patriarhul Macarie le-a atins cu un cadavru. Când Crucea Domnului a fost atinsă de omul mort, acesta a fost readus la viață. După ce au fost martorii învierii lui, toți s-au convins că fusese găsită Crucea Dăruitoare de Viață. 

Creștinii au venit în număr mare pentru a venera Sfânta Cruce, cerându-i Sfântului Macarie să o înalțe, astfel încât să poată fi văzută de departe. Apoi, patriarhul și alți conducători spirituali au înălțat Sfânta Cruce și oamenii s-au prostrat înaintea sa, spunând, "Doamne, ai milă". Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326. 

În decursul descoperii Crucii Dăruitoare de Viață s-a întâmplat o altă minune. O femeie care era aproape de moarte a fost vindecată de umbra Sfintei Cruci. Bătrânul Iuda (28 octombrie) și alți evrei au crezut în Hristos și au fost botezați. Lui Iuda i s-a dat numele de Chiriac (Kyriakos) și, mai târziu, a fost consacrat ca episcop al Ierusalimului. A murit prin mucenicie în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). 

Sfânta Elena a luat parte a Lemnul Dătător de Viață și a cuielor cu ea la Constantinopol. Sfântul Constantin a poruncit să se construiască la Ierusalim o biserică maiestuoasă și spațioasă în onoarea Învierii lui Hristos și, de asemeni, a inclus sub acoperișul acesteia mormântul Domnului și Golgota. Biserica a fost clădită în zece ani. Sfânta Elena nu a mai trăit până la finalizarea acesteia și a murit în anul 327. Biserica a fost consacrată pe 13 septembrie 325. În ziua următoare, 14 septembrie, a fost instituită sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. 

Un alt eveniment asociat cu Crucea Domnului este amintit în această zi, și anume întoarcerea sa din Persia la Ierusalim, după 14 ani de captivitate. În timpul domniei împăratului bizantin Focas (602-610), regele persan  Khosrau al II-lea asaltase orașul Constantinopol și învinsese armata grecească, jefuind Ierusalimul, și capturând Crucea Daruitoare de Viață a Domnului și pe Sfântul patriarh Zaharia (609-633). 

Apoi, cum spuneam, Sfânta Cruce a fost mutată solemn înapoi la Ierusalim. Împăratul Heraclie, purtând o coroană și veștmintele sale regale violete, a dus Sfânta Cruce. Împăratul a fost întovărășit de patriarhul Zaharia. La porțile dinăuntrul urcării Golgotei, împăratul s-a oprit brusc și nu a mai fost capabil să-și continue calea. 

Sfântul patriarh i-a explicat că un înger al Domnului îi bloca drumul. Lui Heraclie i s-a spus să-și scoată podoabele regale și să umble în picioarele goale, de vreme Cel care purtase Crucea pentru mântuirea lumii mersese astfel pe Golgota într-o deplină credință. Heraclie și-a dezbrăcat hainele scumpe și, fără vreo altă opreliște, a dus Crucea lui Hristos în biserică. 

13 septembrie: Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul