17 septembrie: Sfânta Muceniță Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea( și Agapi (Dragostea)

 Sfânta Muceniță Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei, Credința, Speranța și Dragostea, s-au născut în Italia. Sofia era o pioasă văduvă, care își numise fiicele după cele trei virtuți creștine. Pistis (Credința) avea 12 ani, Elpis (Nădejdea) 10 ani, și Agapi (Dragostea) 9 ani. Sfânta Sofia și fiicele sale nu își ascundeau credința creștină, ci și-o mărturiseau deschis oricui.


Un dregător pe nume Antioh le-a denunțat împăratului Adrian (117-138), care a ordonat să fie aduse la Roma. Dându-și seama că vor ajunge înaintea împăratului, Sfintele s-au rugat fervent Domnului Iisus Hristos, cerându-i să le dea tăria de a nu se teme în tortură și moarte. Când Sfintele Fecioare și mama lor au fost înaintea împăratului, toți cei prezenți au fost uimiți de seninătatea lor. Arătau ca și cum ar fi fost conduse la o fericită sărbătoare, mai curând decât la tortură. Chemând fiecare din surori în parte, Adrian le-a îmboldit să ofere sacrificii zeiței Artemis, dar fetele au rămas de neclintit în crezul lor.  

    

17 septembrie: Sfânta Muceniță Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea( și Agapi (Dragostea)

Apoi, împăratul a ordonat să fie torturate. Schingiuitorii au ars sfintele fecioare pe un grătar din fier, le-au aruncat într-un cuptor înroșit la foc și, după aceea, într-un cazan cu smoală topită, însă Domnul le-a păstrat în viață. 


Cea mai tânără copila, Dragostea, a fost legată de o roată și bătută cu vergele până când corpul ei a fost acoperit cu răni însângerate. După ce a trecut prin chinuri de neînchipuit, Sfânta fecioara și-a slăvit Logodnicul Ceresc și a rămas hotărâtă în credință. 


Sfânta Sofia a fost supusă unor torturi îngrozitoare, fiind forțată să vadă suferințele fiicelor sale. Ea a arătat un curaj de neînfrânt și și-a îndrumat fetele să-și îndure durerile de dragul Mirelui Ceresc. Toate cele trei fete au fost decapitate și și-au plecat bucuroase capetele sub sabie.


Pentru a înteți suferința Sfintei Sofia, împăratul i-a permis să ia trupurile fiicelor sale. Ea a pus rămășițele lor în sicrie și le-a așezat într-o căruță. A mers cu aceasta în afară orașului și și-a îngropat cu respect fetele pe un deal înalt. Sfânta Sofia a stat lângă mormintele fiicelor sale timp de trei zile și, apoi, și-a dat și ea sufletul. Chiar dacă nu a suferit trupește pentru Hristos, nu a fost lipsită de cununa muceniciei. Credincioșii i-au îngropat trupul lângă fiicele sale. 


16 septembrie: Sfânta Mare Muceniță Eufimia


17 septembrie: Sfânta Muceniță Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea( și Agapi (Dragostea) 17 septembrie: Sfânta Muceniță Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea( și Agapi (Dragostea) Reviewed by Diana Popescu on septembrie 16, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.