19 septembrie: Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont

 Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont au suferit pentru Hristos în timpul domniei împăratului roman Probus (276-282). În Antiohia avea loc o mare sărbătoare păgână, cu prilejul căreia se aducea jertfe de sacrificiu, se vărsa vin și se petreceau fapte ticăloase. 


Creștinii Trofim și Savatie au sosit în oraș chiar în vremea sărbătorii și au fost mâhniți de acest spectacol zgomotos și indecent. S-au rugat Domnului să-i călăuzească pe necredincioși spre calea mântuirii. Idolatrii le-au observat prezența. Văzând că cei doi străini nu îi venerau pe idoli, i-au arestat și i-au dus la guvernator.   

                                                           

19 septembrie: Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont

La interogatoriul lor, și-au mărturisit frem credința. Când li s-a spus să renunțe la Hristos, au refuzat cu hotărâre să facă asta. Sfântul Savatie a murit în torturi groaznice. Sfântul Trofim a fost trimis în Sinada, din Frigia, pentru chinuri și mai crude. 


Timp de trei zile, Sfântul Trofim a umblat încălțat în sandale de fier, cu cuie ascuțite în tălpi, împins de la spate de un gardian nemilos. Guvernatorul Frigiei, Dionisie, un infam schingiuitor și călău, a folosit toate felurile de tortură pentru a înfrânge voința bravului creștin. Sfântul Trofim nu făcut nimic altceva decât să repete cuvintele Scripturii: "De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea" (Psalmii 33:19). 


Senatorul Dorimedont, creștin în secret, l-a vizitat pe Sfântul Trofim în închisoare, spălându-i și oblojindu-i rănile. Când păgânii au aflat că senatorul nu va participa la festivalul lui Castor și Polux, l-au întrebat care sunt motivele absenței sale. El le-a mărturisit că este creștin și că nu va lua parte la o sărbătoare în onoarea demonilor. El și Sfântul Trofim au fost aruncați fiarelor sălbatice, pentru a fi mâncați de acestea, dar mucenicii au rămas nevătămați. Apoi, au fost decapitați cu sabia. 


18 septembrie: Sfântul Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei


19 septembrie: Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont 19 septembrie: Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont Reviewed by Diana Popescu on septembrie 18, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.