20 septembrie: Sfinții Mari Mucenici Eustație și soția sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist

 Înainte de botezul său creștin, Sfântul Mare Mucenic Eustație a fost numit Placida. A fost general roman în vremea împăraților Titus (79-81) și Traian (98-117). Chiar înainte de a-l cunoaște pe Hristos, Placida s-a devotat unor acțiuni caritabile, ajutându-i pe sărmani. De aceea, Domnul nu a îngăduit ca acest virtuos păgân să își continue traiul în întunericul idolatriei. 

Într-o zi, pe când vâna într-o pădure, a văzut un cerb maiestuos, care s-a oprit și s-a uitat la el. Placida l-a urmărit pe calul său, dar nu a putut să-l prindă. Cerbul a sărit peste o râpă și a stat pe cealaltă parte, înaintea sa. Dintr-o dată, Placida a zărit o cruce strălucitoare între coarnele lui. Generalul a fost uluit să audă o voce venind dinspre cruce, spunând, "De ce mă urmărești, Placida?"                    

     

"Cine ești tu, stăpâne?", a întrebat Placida. Vocea i-a răspuns, "Sunt Iisus Hristos. Nu mă știi dar, prin faptele tale, mă onorezi. Am apărut aici, în acest animal, de dragul tău, pentru a te atrage în plasa dragostei mele pentru omenire. Nu este potrivit ca cineva atât de drept ca tine să se închine idolilor și să rămână necunoscător al adevărului. Am venit în lume pentru a mântui umanitatea". 

Placida a strigat, "Doamne, cred că Tu ești Dumnezeul cerurilor și pământului, Creatorul tuturor lucrurilor. Stăpâne, învață-mă ce ar trebui să fac". Din nou, Domnul i-a zis, "Du-te la episcopul țării tale și primește de la el botezeul, iar acesta te va îndruma". 

Placida s-a întors acasă și i-a povestit soției sale, Tatiana, cu bucurie, tot ce i se întâmplase. Ea, în schimb, i-a spus despre un vis straniu pe care-l avusese în noaptea anterioară, în care i se zisese, "Mâine, tu, soțul tău și fii tăi va trebui să veniți la Mine și să aflați că Eu sunt adevăratul Dumnezeu". După aceea, cuplul a făcut așa cum i se spusese. 

Familia s-a grăbit să ajungă la episcopul creștin, care a botezat-o și i-a împărtășit Sfintele Taine. Placida a primit noul nume de Eustație, so ția lui, cel de Teopista, iar copiii lor, cele de Agapie și Teopist. 

În ziua următoare, Sfântul Eustație a mers la locul miraculoasei sale convertiri și i-a dat mulțumiri Domnului pentru că-l adusese pe calea mântuirii. 

Sfântul Eustație a primit o altă revelație minunată. Însuși Domnul i-a prezis despre ale sale restriști iminente: " Eustație, vei avea multe suferințe, la fel ca Iov, dar, în cele din urmă vei înfrânge diavolul". 

Curând, Sfântul Eustație a fost lovit de nenoroc. Toți servitorii săi au murit din cauze unei molimi, iar toate vitele lui au pierit. Ajuns la ruină, dar fără a fi disperat, Sfântul Eustație și familia sa și-au părăsit în secret casa, pentru a trăi, necunoscuți, în sărăcie și umilință. 

S-au dus, pe o corabie, spre Egipt, ce trebuia să ajungă la Ierusalim. În timpul călătoriei, Sfântul a trecut prin alte nenorociri. Captivat de frumusețea Teopistei, stăpânul vasului i-a lăsat pe Eustație și copiii lui pe un țărm, păstrându-i soția pentru el. 

Cu o mare mâhnire, Sfântul și-a continuat drumul și o nouă calamitate a căzut asupra lui. Ajungând pe malul unui rău năvalnic, a început să-și piardă, unul câte unul, băieții. Când l-a adus pe primul pe malul opus, celălalt a fost înșfăcat de un leu, care l-a purtat în sălbăticie. Când a revenit pe malul anterior, un lup i-a târât celălalt băiat în pădure. 

Sfântul Eustație a plâns amar, dar și-a dat seama că providența divină îi trimisese aceste necazuri pentru a-i pune la încercare rezistența și devotamentul pentru Dumnezeu. Sfântul Eustație s-a pregătit chiar și pentru mai multe supărări, știind că cine face față ispitelor și își dovedește credința va primi cununa vieții nepieritoare pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor care-L iubesc. (Iacov 1:2). 

A găsit de lucru în satul Basedos și și-a petrecut aici cinci ani în trudă neîncetată. Sfântul Eustație nu știa, pe atunci, că prin mila lui Dumnezeu, păstori și țărani îi salvaseră fiii și că aceștia trăiau aproape de el. De asemeni, nu avea cum să afle că nerușinatul proprietar al corabiei fusese răpus de o boală îngrozitoare, lăsând-o pe Sfânta Teopista neîntinată. Ea trăit în pace și libertate în locul unde ancorase corabia. 

În acest răstimp, pentru împăratul Traian devenise dificil să strângă o armată pentru Roma în scopul înnăbușirii unei revolte, deoarece mulți soldați refuzau să meargă la bătălie fără Placida. Ei i-au cerut lui Traian să trimită oameni în toate orașele pentru a-l căuta. 

Antioh și Acachie, prieteni ai lui Placida, au încercat să-l afle în diverse locuri. În cele din urmă, au sosit în satul unde locuia Sfântul Eustație. Soldații l-au găsit dar nu l-au recunoscut. Au început să-i spună de persoana în căutarea căreia erau, cerându-i ajutorul și promițându-i o mare răsplată. Sfântul Eustație și-a recunoscut imediat camarazii, dar nu a vrut să le dezvăluiască identitatea lui. 

Împrumutând bani de la consăteni, a pregătit de mâncare vizitatorilor săi. Pe când îl priveau, aceștia au observat că se asemăna cu fostul lor comandat. Când au zărit o cicatrice pe umărul său de la o rana adâncă făcută de o sabie, au realizat că generalul lor stătea chiar în fața lor. L-au îmbrățișat cu lacrimi în ochi și i-au zis de ce îl căutau. 

Sfântul Eustatie s-a întors la Roma cu ei și a fost repus în rangul său anterior. Mulți noi recruți au fost atrași astfel în armată, din tot imperiul. Eustație nu știa că doi tineri soldați, de sub comanda sa, pe care îi îndrăgea pentru îndrăzneala și calitățile lor, erau, de fapt, proprii săi fii. Nici ei nu au realizat că îl aveau drept comandant pe tatăl lor, și că erau frați prin naștere. 

În timpul campaniei militare, armata lui Eustație s-a oprit într-un anumit loc. Noaptea, frații au stat de vorbă în cortul lor. Cel mai vârstnic a povestit despre viața sa, despre cum își pierduse mama și fratele, și cum fusese despărțit de tatăl său. Cel mai tânăr și-a dat seama seama că celălalt ostaș era propriul lui frate, și i-a revelat cum fusese salvat de lup. 

O femeie a auzit conversația lor, întrucât cortul lor era ridicat chiar lângă casa ei, iar aceasta a înțeles că aceștia erau fiii săi. Fără a le spune cine este, dar nevrând să fie despărțită de aceștia, a mers la generalul lor, Sfântul Eustație, și i-a cerut să o ia cu el la Roma. I-a mărturisit că fusese prizonieră, și că voia să ajungă acasă. Apoi, l-a recunoscut pe general ca soțul ei și, cu lacrimi în ochi, i-a relatat despre ea și despre cei doi soldați care erau fiii lor. Astfel, prin marea miluință a lui Dumnezeu, întreaga familie a fost reunită. 

Curând după aceea, revolta contra Romei a fost înfrântă, iar Sfântul Eustație a revenit la Roma cu onoare și glorie. Împăratul Traian murise între timp, și succesorul său, Adrian (117-138) a vrut să celebreze victoria cu un solemn sacrificiu pentru zei. Spre surprinderea tuturor, Sfântul Eustație nu a venit la templul păgân. Împăratul a ordonat să fie găsit și adus la templu. 

"De ce nu vrei să-i venerezi pe zei?", a întrebat Adrian. "Tu, mai presus de toți, ar trebui să le mulțumești. Nu numai că te-au păstrat teafăr în război și ți-au asigurat victoria, ci te-au ajutat să-ți găsești soția  și copiii". Sfântul Eustație i-a răspuns, "Sunt creștin și îl slăvesc pe Hristos, îi dau mulțumiri și îi ofer ofrande Lui. Lui îi datorez viața. Nu cunosc și nici nu cred în orice alt Dumnezeu". 

Mâniat, împăratul i-a poruncit să-și scoată centura militară și i-a adus pe Sfântul Eustație și familia sa înaintea lui. Nu a reușit să-i convingă pe neclintiții mărturisitori ai lui Hristos să aducă sacrificii idolilor. Familia Sfântului a fost condamnată să fie sfâșiată în bucăți de fiare sălbatice, dar a rămas nevătămată.

După aceea, crudul împărat a dat ordin ca Eustație, soția și fiii lui să fie aruncați într-un taur de aramă înroșit la foc și, în acest fel, au trecut cu toții prin mucenicie. Mai târziu, când a fost deschis taurul, trupurile lor au fost aflate intacte. Nici un fir  din părul lor nu fusese ars, iar fețele lor străluceau cu o frumusețe nepământeană. Mulți care au fost martori ai acestei minuni au crezut în Hristos. Creștini pioși au îngropat trupurile Sfinților cu toată onoarea și tot respectul datorat lor. 

19 septembrie: Sfințîi Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont