26 septembrie: Mutarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan

 Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, prieten bun al lui Hristos, a fost fiul lui Zevedeu și al  Salomeei, o fiică a Sfântului Ioan Botezătorul. A fost chemat de Domnul nostru Iisus Hristos pentru a fi unul din Apostolii Săi în același timp ca și fratele său mai vârstanic, Iacob. Acest lucru a avut loc pe când cei doi pescuiau, alături de alții, pe Marea Tiberiadei. Lăsându-și în urmă tatăl, amândoi frații au mers împreună cu Domnul. 


Sfântul Apostol Ioan a fost iubit în special de Mântuitor pentru viața sa de sacrificii și puritatea sa virginală. După chemarea sa, Sfântul Apostol Ioan nu s-a despărțit de Domnul și a fost unul dintre cei trei Apostoli cei mai apropiați de El. Sfântul Ioan Teologul a fost prezent când Domnul a readus la viață fiica lui Iair și când s-a petrecut Schimbarea la Față a Domnului pe muntele Tabor.         

                         

26 septembrie: Mutarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan

În decursul Cinei cea de Taină, el s-a aplecat către Domnul și și-a pus capul pe pieptul Sau. De asemeni, a întrebat care era numele trădătorului Mântuitorului. Sfântul Apostol Ioan Teologul l-a urmat pe Domnul când Acesta a mers de la Grădina Ghetsimani la curtea nedrepților preoți Ana și Caiafa. A fost acolo în timpul interogării Învățătorului său, și a fost cu El pe drumul Său spre Golgota, jelind din toată inima. 


A stat la poalele Crucii împreună cu Maica Domnului și a auzit cuvintele Domnului Răstignit adresate ei de pe Cruce: „Femeie , iată fiul tău!" (Ioan 19 : 26). Apoi, Domnul i-a zis lui, "Iată mama ta!" (Ioan 19: 27). Din acea clipă, Apostolul Ioan, ca un fiu iubitor, s-a îngrijit de Maica Domnului și a slujit-o până la Adormirea Sa. 


După Adormirea Maicii Domnului, Apostolul Ioan a mers în Efes și în alte orașe din Asia Mică, pentru a propăvădui Adevărul, luând cu el ucenicul său, Prohorie. Ei s-au îmbarcat pe o corabie care a fost avariată în vreme unei furtuni puternice. Toți călătorii au fost aruncați de valuri pe uscat, și numai Apostolul Ioan a rămas în adâncul mării. Prohorie a plâns amar, lipsit de părintele și călăuzitorul său spiritual, și a revenit de unul singur la Efes. 


În cea de- patrusprezecea  zi a călătoriei sale de întoarcere, pe când stătea pe navă, a văzut că valurile au adus către pământ un om. Mergând la el, l-a recunoscut pe Apostolul Ioan, pe care Domnul îl menținuse în viață pe mare. Învățătorul și ucenicul lui s-au dus la Efes, unde Sfântul Apostol Ioan au predicat neîncetat păgânilor despre Hristos. Propăvăduirea lor a fost însoțită de atât de numeroase și mari minuni, încât numărul de credincioși creștini a crescut semnificativ cu fiecare zi!


În acea vreme, începuse o persecuție a creștinilor de către împăratul Nero (56-68). Apostolul Ioan a fost luat pentru judecată la Roma. Sfântul Ioan a fost condamnat la moarte pentru mărturisirea sa a credinței în Domnul Iisus Hristos, dar Domnul l-a protejat pe alesul Său. Apostolul a băut o cupă cu otravă mortală, dar a rămas în viață. Mai târziu,  a ieșit nevătămat dintr-un cazan cu ulei înfierbântat în care fusese aruncat de schingiuitorii săi. 


După asta, Sfântul Ioan a fost trimis pentru întemnițare pe insula Patros, unde a stat mulți ani. Continuându-și calea în locul exilului, Sfântul Ioan a făcut numeroase minuni. Pe insula Patros, miracolele și prezicerile sale au ajuns spre toți locuitorii de acolo, iar el le-a deschis calea către iluminarea Evagheliei. A alungat o grămadă de diavoli din templele păgâne și a însănătoșit o mulțime de suferinzi. 


Vrăjitori cu puteri demonice au urât propăvăduirea Sfântului Apostol. El l-a înfricoșat, în special, pe căpetenia lor, pe nume Kinops, care se lăuda că-l putea distruge pe Apostol. Însă,  Ioan, prin harul lui Dumnezeu, a nimicit toate mijloacele demonice la care recurgea Kinops, și marele vrăjitor a pierit în adâncurile mării.


Apostolul Ioan s-a retras, cu ucenicul său, Prohorie, într-un loc înalt pustiu, unde au rămas în trei zile de postire. Pe când Sfântul Ioan se ruga, pământul s-a cutremurat și au bubuit tunete. Prohorie s-a aruncat îngrozit la pământ. Apostolul Ioan l-a ridicat și i-a spus ce urma să se zică: "Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic" (Apocalipsa 1:8). 


După surghiunirea sa prelungită, Apostolul Ioan a primit eliberarea și s-a întors la Efes, unde și-a continuat activitatea, învățând creștinii să se apere de învățători falși și, astfel, să îndeplinească poruncile lui Dumnezeu. Biserica îl numește pe Sfântul Ioan "Apostolul Iubirii", întrucât el a învățat constant că, fără dragoste, omul nu poate fi aproape de Dumnezeu. 


În cele trei epistole ale sale, Sfântul Ioan vorbește despre semnificația dragostei pentru Dumnezeu și "vecinii" noștri. Deja în vârstă, el a dat învățătură multor oameni care se abătuser ăde la calea adevărului, pentru  a urma conducătorul unei bande de nelegiuiți. Așa că a mers în sălbăticie pentru a-l căuta. Văzându-l pe Sfânt, cel vinovat a încercat să se ascundă, dar Apostolul Ioan a alergat după el și l-a rugat să se oprească. Apostolul a făgăduit că va lua asupra sa toate păcatele răufăcătorului dacă el se pocăia și nu readucea ruină aspră sufletului său. Cutremurat de iubirea cotropitoare a Sfântului, tânărul păcătos s-a căit și a început să ducă o viață dreaptă. 


Când a sosit timpul plecării Apostolului, acesta s-a dus în afara orașului Efes, cu familiile ucenicilor săi. El le-a zis să-i pregătească un mormânt în formă de cruce, în care s-a așezat apoi, spunându-le discipolilor că trebuie să-l acopere cu pământ. Cu lacrimi în ochi, ucenicii și-au sărutat iubitul învățător și i-au îndeplinit cererea. Au acoperit fața Sfântului cu o panză și au umplut mormântul său cu pământ. Auzind asta, alți ucenici ai Sfântului Ioan au venit la mormântul său. Când au deschis groapa, au aflat-o goală. 


În fiecare an, din mormântul Sfântului Ioan, pe  8mai, iese la iveală un praf fin, pe care credincioșii îl adună, și cu care pot vindeca diverse boli. De aceea, biserica celebrează amintirea sfântului Apostol și pe 8 mai. 


25 septembrie: Sfânta Cuvioasă Eufrosina


26 septembrie: Mutarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan 26 septembrie: Mutarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Reviewed by Diana Popescu on septembrie 25, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.