28 septembrie: Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

 Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul s-a născut la Iconium, în provincia Licaonia, și a suferit acolo pentru Hristos în vremea persecuției împotriva creștinilor a împăratului Aurelian (27-275). Exemplul Sfintei Mucenițe Tecla, originară și ea din acest oraș, l-a încurajat să-și mărturisească credința în Mântuitor. 

Sfântul Hariton a denunțat cu bravură idolii păgâni și și-a declarat cu îndrăzneală devotamentul penru Adevăratul Dumnezeu, Hristos. Sfântul mărturisitor a trecut prin torturi groaznice dar, prin providența lui Dumnezeu, a supraviețuit. Persecuția s-a sfârșit după moartea împăratului Aurelian, în anul 275. Sfântul Hariton a fost printre numeroșii creștini eliberați din închisoare și s-a hotărât să-și închine întreaga viață în slujba Domnului. Deși scăpat de moarte, era întristat pentru că nu primise cununa muceniciei.          

                                                                        

După sosirea la Ierusalim, într-un pelerinaj spre locurile sfinte, a căzut în mâinile talharilor. Ei l-au legat și l-au aruncat într-o peșteră, intenționând să-l ucidă mai târziu. După ce au plecat în căutarea altor victime, Sfântul s-a rugat cu ardoare lui Dumnezeu, așteptându-se să fie omorât. Nu i-a cerut lui Dumnezeu să-l salveze ci, în schimb, l-a implorat să facă cu el după voia Sa. 

În acest timp, un șarpe s-a târât în peștera și a băut vin dintr-un vas aflat acolo. Apoi, a vomitat veninul său mortal, otrăvind vinul. Când s-au întors în peșteră, oamenii răuvoitori au băut vinul otrăvit și au murit  cu toții. Astfel, viața lor păcătoasă a ajuns la un final potrivit. Sfântul Hariton a dat mulțumiri lui Dumnezeu, apoi a adunat aurul furat de răufăcători și l-a împărțit săracilor și mănăstirilor. Și-a început străduința de ascet în locul miraculoasei sale salvări, a clădit aici o biserică, unde a fost înființată, în timp, o mănăstire, renumită lavra Pharan, din Palestina. 

Sfântul Hariton a atras mulți ucenici către el. I-a condus cu dragoste paternă și i-a îndrumat spre cele mai înalte trepte ale virtuții. A creat un regulament strict pentru mănăstirea sa. Tânjind după singurătate, călugărul s-a retras în pustie pentru a evita lauda oamenilor, dar nu a respins pe nimeni care-i căuta călăuzirea spirituală. A fondat alte două mănăstiri: Ierihonul (numit mănăstirea Sfântul Hariton) și Souka, care a fost numită "Vechea lavră". Totodată, a adus mulți evrei și păgâni la credință.

La finele vieții sale, Sfântul Hariton s-a străduit într-o peșteră de pe vârful dealului din apropierea mănăstirii Souka, însă nu a încetat să dea îndrumări pentru toate cele trei mănăstiri înființate de el. A adormit în pace întru Domnul la o vârstă înaintată, pe 28 septembrie 350. A fost îngropat la mănăstirea Pharan, potrivit ultimei sale dorințe. Moaștele sale au fost păstrate cu evlavie în biserica construită pe locul peșterii talharilor. 

27 septembrie: Sfântul Mucenic Calistrat