Horoscop Gemeni 2025
Horoscopul Gemenilor din anul 2025 aduce în prim plan valorificarea resurselor personale și financiare, activitatea din sfera profesională, împlinirea viselor și speranțelor, călătoriile și zona subconștientă.
Horoscop Gemeni 2025 - Aspecte generale
Încă de la debutul anului, Marte retrograd în Rac îți infuzează o stare de relativă letargie în perspective legate de personalitatea ta. Este, probabil, un bun prilej pentru a-ți reevalua valorile sinelui și a le aduce la suprafață pe cele neglijate până acum. Astfel, odată cu 4 februarie (Jupiter în Gemeni) și 24 februarie (Marte direct în Rac), ai prilejul să-ți afirmi cu îndrăzneală și beneficii punctele forte ale sinelui. O vreme prielnică extinderii sferei tale de influență se anunță a fi în intervalul 9 iunie - 11 noiembrie, de-a lungul tranzitului direct al lui Jupiter în Rac.
Interacțiunea socială, în special cu prietenii, îți poate fi încețoșată odată cu 30 martie, din cauza aspectului direct al lui Neptun în Berbec. Există posibilitatea să nu-ți identifici clar amicii adevărați de cei impostori, având de gând să-ți facă rău. Din fericire, din 5 iulie până pe 22 octombrie, ca efect al parcursului retrograd al lui Neptun în aceeași zonă astrologică, reușeșți să îți clarifici care legături de prietenie îți sunt autentice.
De altfel, chiar și mai înainte, începând cu 25 mai, Saturn amplasat și el în a unsprezecea ta casă, îți dictează cu fermitate să îți reajustezi relațiile cu oamenii apropiați.
Sub vibrațiile lui Pluton retrograd în Vărsător (4 mai - 14 octombrie) ești îndrumat să te cufunzi în lumea lăuntrică, să-ți investighezi credințele personale, să-ți revelezi dacă mai sunt corespunzătoare actualului stadiu al dezvoltării tale. Pe de altă parte, poți să rezolvi unele probleme ce te împiedică să faci o călătorie în străinătate, ba chiar să te stabilești peste hotare.
Viața de familie și studiile (dacă este cazul) nu sunt marcate de evenimente majore, nici pozitive, nici negative. Oricum, ți se recomandă să iei mereu în considerare punctele tari ale rudelor tale și să le încurajezi pe acestea în materializarea idealurilor lor.
Horoscop Gemeni 2025 - Dragoste și cuplu
Nici viața amoroasă nu se evidențiază prin aspecte importante până pe 14 octombrie, când Venus preia un tranzit în Balanță și a cincea casă a Gemenilor, până pe 7 noiembrie. Este vorba despre o perioadă când dragostea plutește în aer, furnizandu-ți fie o armonizare a relației de cuplu existente, fie implicarea într-o poveste de iubire magică, împlinitoare.
Totodată, din 4 noiembrie până pe 15 decembrie, Marte în Săgetător te înzestrează cu temeritate în amor. Dacă ești parte a unui cuplu, ești gata să faci orice fel de compromisuri și sacrificii pentru a te asigura de stabilizarea legăturii cu persoana iubită. În caz că eșți solo, îți iei inima în dinți și îți declari cu un șarm aparte sentimentul de dragoste, tăinuit până acum, pentru cineva din cercul tău social.
În același timp, Venus în a șaptea ta casă (30 noiembrie - 24 decembrie) învigoreaza relații de cuplu prin focalizarea partenerilor către țeluri și idealuri comune.
În plus, din 15 decembrie, parcursul lui Marte în Capricorn indică infierbantarea erotică a Gemenilor aflați într-o legătură în doi statornică și pericolul ca cei singuri să ajungă să pună semnul egalității între patimă și dragoste.
Horoscop Gemeni 2025 - Muncă și bani
Marte în turnură retrogradă începând cu 6 ianuarie pare să-ți răpească concentrarea spre chestiunile financiare, cel puțin din punct de vedere practic, așa că poți folosi acest răgaz pentru a-ți revizui demersuri din acest plan al existenței tale. Dacă reușești să faci asta, din 24 februarie până pe 18 aprilie, când Marte parcurge direct a doua ta casă, este de așteptat să te angajezi din plin în investiții și afaceri foarte profitabile.
Astfel de orientări de bun augur sunt reluate de norocosul Jupiter de-a lungul tranzitului său în Rac, ce debutează pe 9 iunie.
Sub impactul aspectului retrograd asumat de Saturn în Berbec pe 13 iulie, ai capacitatea de a te impune într-o poziție de lider în plan profesional. Îți sunt remarcate meritele și abilitățile, și te poți bucura de o promovare sau o majorare salarială.
De asemeni, Neptun retrograd în Pești (22 octombrie - 10 decembrie) te ajută să îți vezi cu realism perspectivele din muncă și să te eliberezi de iluzii păguboase.
Niciun comentariu: