Mitul lui Aiax /Ajax, eroul grec din războiul troian

 Aiax (Ajax, numit și Aias) a fost unul dintre cei mai mari eroi care au luptat în războiul troian. A fost fiul lui Telamon, rege de Salamis, și un prieten al lui Hercule. Înainte de nașterea lui, Hercule s-a rugat lui Zeus să-i dea lui Telamon un fiu viteaz. Aiax a fost numit după un vultur (aeitos) pe care Telamon îl văzuse anterior nașterii sale. 


Potrivit epopeei Iliada a lui Homer, numai Ahile a fost un războinic mai brav decât Aiax. De o statură mare, Ajax se presupunea că arăta că un turn când intra i bătălie țînându-și scutul. Era curajos, cu inima bună, dar vorbea foarte lent și prefera să-i lase pe alții să ia cuvântul pe când el lupta.                


Mitul lui Aiax /Ajax, eroul grec din războiul troian

Aiax a concurat cu alți războinici greci pentru a câștiga dreptul de a se căsători cu Elena, cea mai frumoasă femeie din lume. Elena s-a măritat, în cele din urmă, cu Menelaus, regele Spartei. Totuși, Aiax și alți foști pețitori au jurat să apere căsătoria acestora. 


Războiul troian 


În vreme ce Menelaus era departe de casă, prințul Paris a convins-o pe Elena să-l întovărășească spre Troia. Grecii au făcut legământul de a o recupera, iar Aiax a contribuit cu 12 corăbii și mulți oameni la armata grecească trimisă să lupte cu troienii. 


Aiax s-a dovedit a fi un războinic de temut în confruntarea care a urmat. Când Ahile a părăsit bătălia din cauza unei dispute cu Agamemnon, Aiax a luptat cu Hector, campionul troienilor. De-a lungul duelului lor, Hector și-a aruncat lancea spre Aiax, însă aceasta a lovit curelele care țineau scutul lui Aiax, și a ricoșat fără a-i face vreu rău. Apoi, Aiax a luat o stâncă uriașă, pe care nu o putea ridica nici un alt luptător, și a azvarlit-o către Hector, lovindu-l în gât și izbindu-l la pământ. După duel, cei doi au schimbat daruri pentru a-și arăta respectul unuia față de celălalt. Hector i-a dat lui Aiax o sabie, iar cel din urmă-a dat celui dintâi o centură.


Aiax a fost unul din grecii trimiși să-l convingă pe Ahile să rămână în bătălie. În pofida eforturilor lor, Ahile a refuzat asta, iar armata troiană i-a forțat pe greci să se retragă spre corăbiile lor. În decursul înfruntării care a urmat, Aiax a luptat cu bravură și a salvat viața eroului grec Menestheus. 


Când troienii au atacat vasele grecești, Aiax a condus apărarea folosind un stâlp imens pentru a se lupta cu dușmanii. Mărimea lui enormă l-a făcut o țintă pentru multe lănci și săgeți troiene. Aiax a fost incapabil să salveze flota de unul singur, dar atacul troian a fost respins prin sosirea la timp de trupe grecești suplimentare sub conducerea prietenului lui Ahile, Patrocle. Hector l-a ucis pe Patrocle și i-a luat armura. Aiax a acoperit trupul mort cu scutul său. La jocurile funerare ținute în onoarea lui Patrocle, Aiax a participat la mai multe competițîi, inclusiv la o lupta de trântă cu Odiseu. 


Moartea lui Aiax


Ahile a fost omorât de Paris, iar Aiax a adus trupul celui dintâi înapoi în tabăra grecească și a salvat armura sa pe când Odiseu îi alunga pe troieni. Armură lui Ahile a dus la o dispută între Aiax și Odiseu. Aiax se simțea îndreptățit să o aibă. Pentru a pune capăt disputei, s-au decis să se voteze, și armura i-a revenit lui Odiseu. 


Înfuriat de această decizie, Aiax a plănuit să atace trupele grecești în acea noapte. Totuși, Atena, zeița înțelepciunii, l-a înnebunit pe acesta, și el a atacat în schimb o turmă de oi. Când și-a revenit în fire, a fost atât de rușinat încât s-a sinucis cu sabia pe care i-o dăduse Hector. 


Potrivit unei tradiții, în locul în care a căzut pe pământ sângele lui Aiax s-a ivit o floare de zambilă. Pe petalele sale se pot distinge literele A și I, primele litere ale numelui său și ale unui cuvânt grecesc însemnând "vai". La Salamis au fost clădite o statuie și un templu în onoarea lui Aiax, și a fost creat un festival, numit Aianteia, marcat anual în cinstea sa. Conform unui mit grecesc, mai târziu, după moartea sa, Aiax a mers la insula Leuce împreună cu prietenul sau apropiat, Ahile. 


Un alt Aiax din mitologie


Un al doilea Aiax a luptat și el pentru greci în războiul troian. Era un om mărunt, cunoscut ca Aiax Mai Mic. În ciuda mărimii sale, acest Aiax s-a remarcat prin vitejie, fiind renumit pentru rapiditatea sa și abilitatea de a arunca lancea. După victoria asupra troienilor, a târât-o pe Casandra, fiica regelui troian Priam, din templul zeiței Atena și a asaltat-o. Drept pedeapsă, Atena a făcut ca Aiax și flota sa să aibă un naufragiu în cursul călătoriei spre casă. Zeul Poseidon l-a salvat dar, când Aiax s-a lăudat că scăpase de moarte împotriva voinței zeilor, Poseidon s-a mâniat și l-a înecat. 


Mitul lui Ahile / Achilles


Mitul lui Aiax /Ajax, eroul grec din războiul troian Mitul lui Aiax /Ajax, eroul grec din războiul troian Reviewed by Diana Popescu on septembrie 04, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.