29 octombrie: Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana

 Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana și-a pierdut părinții când avea numai trei ani și a fost apoi crescută de stareața unei mănăstiri de maici, pe nume Sofia, care atinsese un înalt grad de evoluție spirituală. Aceasta i-a insuflat Sfintei Anastasia o credință ferventă, frica de Dumnezeu și supunerea. După ce a împlinit 17 ani, Anastasia a devenit cunoscută prin marele său ascetism și frumusețea sa. 


Împăratul Decius (249-251) a început în acea vreme persecuția împotriva creștinilor. Administratorul orașului Roma, Probius, urmând ordinile împăratului, a poruncit ca Sfânta Anastasia să fie adusă la el. Binecuvântată de stareața sa, tânăra muceniță Anastasia s-a dus să-i întâmpine pe soldații înarmați veniți să o ia. Văzând frumusețea tinerească a ei, Probus a încercat mai întâi să o flateze pentru a renunța la Hristos.    

                                                                         

29 octombrie: Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana

"De ce să-ți risipești tinerețea lipsită de plăceri?" a întrebat-o el. "Care este câștigul din a îndura torturi și a muri pentru Cel Răstignit? Venerează zeii noștri, găsește-ți un soț arătos și trăiește în glorie și onoare". 


În vreme ce stătea înaintea conducătorului, mintea sa era în fața lui Hristos și, cu ochii ei spirituali, a văzut spledoarea Mirelui său Ceresc. 


Sfânta a răspuns, "Soțul meu, bogățiile mele și fericirea mea sunt Domnul meu Iisus Hristos și nu mă pot întoarce de la El prin înșelăciunea ta". 


Probus a pus să-i fie date jos hainele pentru a o umili. Ea i-a zis, "Mă poți biciui, bate și tăia în bucăți și, apoi goliciunea mea va fi ascunsă de rănile mele, iar sângele îmi va acoperi rușinea". 


Probus a supus-o pe Sfânta Anastasia unor torturi teribile.  Sfânta muceniță le-a îndurat cu bravură, slăvindu-l și lăudându-l pe Dumnezeu. Când a devenit însetată și a cerut niște apă, un creștin pe nume Chiril i-a dat de băut. Ea i-a mulțumit, însă Probius a pus să fie decapitat. 


Apoi, schingiuitorii i-au tăiat sânii și i-a smuls limba, în timp ce un înger o ținea în picioare. Când oamenii au fost martorii acestui tratament inuman și dezgustător al Sfintei, au fost cuprinși de indignare. Probus a fost forțat să pună capăt torturii și să o decapiteze. În acest fel, Sfânta Anastasia a primit cununa veșnică a muceniciei. 


Trupul Sfintei Anastasia a fost aruncat în afara orașului pentru a fi mâncat de animale sălbatice, însă Domnul nu a îngăduit ca moaștele sale să fie dezonorate. Prin îndrumarea unui sfânt înger, stareața Sofia a găsit trupul mutilat al Sfintei Anastasia. Cu ajutorul a doi creștini, l-a înmormântat.


Tibia sa dreapta cu pielea pe ea este la mănăstirea Grigotiou de pe muntele Athos, și părți din moaștele sale se află la lavra Alexandru Nevski din Petesburg. 


28 octombrie: Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești


29 octombrie: Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana 29 octombrie: Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana Reviewed by Diana Popescu on octombrie 28, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.