21 noiembrie: Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Vodivenia)

 Potrivit sfintei tradiții, Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Vodivenia) a avut loc în felul următor. Părinții Sfintei Fecioare Maria, Sfinții Ioachim și Ana, rugându-se să aibă un copil, au jurat că dacă acesta se va naște, îl vor dedicarea slujirii lui Dumnezeu. 


Când Sfânta Fecioara Maria a împlinit trei ani, Sfinții săi părinți au hotărât  să-și îndeplinească Jurământul. Și-au adunat rudele și cunoștiințele, și au îmbrăcat-o pe Sfânta Maria în cele mai frumoase haine ale sale. Dând glas unor cântece sfinte și cu lumânări aprinse în mâinile lor, au urmat Fecioara către biserică, cu  mai multe fete către biserică (Psalmii 45: 14-15). Acolo, înaltul preot și mai mulți alți preoți au întâlnit-o pe  slujnica lui Dumnezeu. În biserică, 15 trepte înalte conduceau către sanctuarul în care puteau intra numai preoții (pentru că recitau Psalmii pe fiecare treaptă). Copila Maria părea că "putea să se urce pe aceste trepte". Apoi, înaltul preot, prin inspirația de Deasupra, a condus-o pe Sfânta Fecioară în Sfințenia Sfinteniilor, unde intra numai înaltul preot o dată pe an pentru a oferi un sacrificiu purificator de sânge. De aceea, cei prezenți în biserică au fost uimiți de acest fapt întru totul neobișnuit. 

            

21 noiembrie: Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Vodivenia)

 

După încredințarea copilei lor Tatălui Ceresc, Ioachim și Ana s-au întors acasă. Sfnta Fecioara Maria a rămas în locuințele rezervate fecioarelor din apropierea bisericii. Potrivit mărturiilor Sintei Scripturi (Exodul 38, 1 Împărați 1:28, Luca 2:37), și istoricului Josephs Favius, locuiau multe persoane în zona din preajma bisericii, în care se aflau cei dedicați slujirii sălașului lui Dumnezeu.


Viață pământeană a Sfintei Maici a Domnului, din copilărie, până a fost luată la Ceruri este învăluită într-un mare mister. Traiul ei la templul Ierusalimului a fost și acesta tainic. "Dacă oricine m-ar întreba", spune Sfântul Ieronim, "cum și-a petrecut Sfânta Fecioară  tinerețea sa, "cum am răspunde că acest lucru este  cunoscut numai lui Însuși Dumnezeu și arhanghelului Gavriil, gardianul său constant".


Dar, în tradiția bisericii, sunt relatări că, în decursul șederii Sfintei Fecioare la Templu, ea a crescut într-o comunitate de fecioare pioase, citind cu sârguință Sfânta Scriptură, ocupându-se cu meșteșuguri, rugându-se constant și înaintând în dragoste pentru Dumnezeu. Din timpuri străvechi, biserica a celebrat Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. Indicații despre această sărbătoare  marcate  în primul secol al creștinismului sunt aflate în tradițiile creștinilor palestinieni, care spuneau că Sfânta Împărăteasa Elena (21 mai) a construit o biserică în onoarea Sfintei Maici a Domnului.


În secolul al IV-lea, de asemeni, Sfântul Grigorie din Nissa, a menționat acesta sărbătoare. În secolul al VIII-lea,  Gherman și Tarasie, patriarhi ai Constantinopolului, au făcut slujbe cu ocazia sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului. 


Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică prezice binecuvântarea lui Dumnezeu pentru omenire, propăvăduirea mântuirii, și făgăduința venirii lui Hristos. 


20 noiembrie: Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul


21 noiembrie: Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Vodivenia) 21 noiembrie: Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Vodivenia) Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 20, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.