22 noiembrie: Sfinții Apostoli Filimon, Arhip, Onisim și Apfia
Prăznuiți pe 22 noiembrie, acești Sfinți Apostoli din cei 70 și soția lui Filimon, Apfia, au trăit în orașul Colossa din Frigia. După ce au fost botezați de Sfântul Apostol Pavel, ei și-au transformat locuința într-o casă de rugăciune, în care se adunau și luau parte la slujbe toți cei credeau în Hristos. Sfinții Apostoli s-au dedicat slujirii bolnavilor și celor necăjiți din toată Frigia.
Sfântul Filimon a devenit episcop al orașului Gaza și a propăvăduit Cuvântul lui Dumnezeu în întreaga țară. Sfântul Pavel a continuat să fie călăuzitorul său și i-a adresat Epistola sa cu dragoste, și trimițând binecuvântari "către preaiubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru, către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casă ta" (Filimon 1: 1-3).
Sfântul Onisim (15 februarie), menționat și el în Epistolă, era fostul sclav al Sfântului Filimon.
Sfinții Filimon și Apfia, precum și Sfântul Arhip (care trăia, de asemeni, la Colossa) au primit cu toții cununa muceniciei în decursul persecuțiilor împotriva creștinilor ale împăratului roman Nero (54-68). În timpul unei sărbători păgâne, o gloată înfuriată a năvălit în biserică pe când se desfășura liturghia. Toți cei de acolo au fugit, înfricoșați, și numai Sfinții Filimon, Arhip și Apfia au rămas acolo. Ei au fost prinși și aduși la prefectul orașului. Mai înainte, Sfântul Arhip a fost bătut, înjunghiat și a murit pe drumul către judecată. Sfinții Filimon și Apfia au fost bătuți cu pietre până la moarte din porunca prefectului.
Amintirea Sfinților Arhip, Filimon și Apfia este celebrată și pe 19 februarie.
21 noiembrie: Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Vodivenia)
Niciun comentariu: