28 noiembrie: Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou

 Sărbătorit pe 28 noiembrie, Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou  s-a născut în anul 715, la Constantinopol, într-o pioasă familie creștină. Părințîi săi, având două fiice, s-au rugat Domnului pentru a le veni și un fiu. Mama nou-născutului Ștefan l-a luat la Blachmernae, la bisercica Maicii Domnului, și l-a dedicat lui Dumnezeu. 

În decursul domniei împăratului Leon Isaurianul (716-741), a avut loc o persecuție împotriva sfintelor icoane  și a celor care le venerau. Cu sprijinul împăratului, aderenții la erezia iconoclastă au ajuns în pozițiile cele mai înalte din imperiu și din biserică. Persecutată de puterile acestei lumi, ortodoxia a fost prezervată în mănăstiri îndepărtate de capitală, în chilii singuratice și în inimile brave și credincioase ale adepților săi.    

                                                       

Părinții ortodocși ai Sfântului Ștefan, îngrijorați de păcătoșenia dominantă, au fugit din Constantinopol  la Bitinia, și și-au dat în grijă și supunere fiul de 16 ani călugărului Ioan, care lucra întru ascetism într-un loc solitar de pe muntele Sfântului Auxentie. Sfântul Ștefan a locuit cu venerabilul călugăr peste 15 ani, devotându-se total acestuia și învățând de la el activitatea monahală. Aici, Sfântul Ștefan a primit vestea că tatăl său era mort și că mama sa și surorile sale deveniseră călugărițe. 

După ceva timp, a murit și învățătorul său, Ioan. Adânc îndurerat, Sfântul Ștefan i-a îngropat trupul și și-a continuat eforturile monahale în peștera sa, de unul singur. Curând, au început să vină la ascet mulți călugări, dorind să învețe de la el viața virtuoasă și mântuitoare, și a fost înființată o mănăstire cu Sfântul Ștefan ca egumen. La vârsta de 42 de ani, Sfântul Ștefan a părăsit mănăstirea fondată de el, și a mers pe un alt munte, pe al cărui pisc a trăit în secluziune profundă, într-o chilie. Dar, și aici s-a adunat, peste puțin timp, o comunitate de călugări căutând călăuzirea spirituală a Sfântului. 

Leon Isaurianul a fost urmat pe tron de Constantin Copronimul (741-775), un persecutor crunt al ortodoxiei, și un iconoclast chiar și mai zelos. Împăratul a convocat un sinod iconoclast, la care au luat parte peste 385 de episcopi, din provinciile orientale. Oricum, cu excepția lui Constantin, înălțat ilegitim în tronul patriarhal prin puterea lui Copronimos, nici unul din ceilalți patriarhi nu a participat la lucrările păcătoase ale acestui sinod, făcându-l astfel puțin potrivit să se autointituleze ca "ecumenic". Acest sinod de eretici, la instigarea împăratului și arhiepiscopului, a descris icoanele ca idoli, și a pronunțat o anatemă pentru toți cei care venerau icoanele în maniera ortodoxă, și a numit venerarea icoanelor ca o erezie.  

Între timp, mănăstirea de pe muntele Auxentie și egumenul său au deveniți cunoscuți în capitală. Împăratului i s-a spus despre traiul ascetic al călugărilor, despre pietatea lor ortodoxă, despre darul Sfântului Ștefan de a face minuni și despre cum faima Sfântului Ștefan se răspândise pretuntideni. Încurajarea deschisă a Sfântului în venerarea icoanelor și respingerea implicită a persecutorilor ortodoxiei în cadrul mănăstirii de pe muntele Auxentie l-au mâniat din cale afară pe împărat. Arhiepiscopul Constantin și-a dat seama că în persoana Sfântului Ștefan avea un oponent puternic și implacabil al intențiilor sale iconoclaste, așa că a plănuit fie să-l aducă de partea sa, fie să-l distrugă. A încercat să-l momească pe Sfântul Ștefan în tabăra iconoclastă, la început prin flatări și mită, apoi prin amenințări. Însă, în zadar. Apoi,  Sfantul a fost calomniat, fiind acuzat că picase în păcat cu călugărița Ana. Vina să nu fost însă dovedită, de vreme ce calugarița a negat cu curaj orice acuzație și a murit din cauza bătăilor și torturii. În cele din urmă, împăratul a poruncit ca Sfântul să fie dus la închisoare și să i se distrugă mănăstirea. Au fost trimiși la el episcopi inconoclaști pentru a-l convinge de corectitudinea  dogmatică a poziției iconoclaste. Dar, Sfantul a respins toate argumentele ereticilor și a rămas dedicat ortodoxiei. 

Apoi, împăratul a ordonat ca Sfântul să fie exilat pe una din insulele Mării Marmara. Sfântul Ștefan s-a stabilit aici într-o peșteră și ucenicii lui s-au adunat degrabă la el. După un timp, Sfântul și-a părăsit frații și și-a asumat demersul de a trăi în vârful unui stâlp. Știri despre stâlpnicul Ștefan și minunile săvârșite prin rugăciunile sale au ajuns în întreg imperiul și au întărit credința și spiritul ortodoxiei în oameni. 

Împăratul dat ordin ca Sfântul Ștefan să fie transferat într-o temniță de pe insula Pharos și să fie adus, apoi, la judecată. La judecată, Sfântul a respins argumentările ereticilor acuzatori. A explicat esența dogmatică a venerării icoanelor și a denunțat iconoclaștii  întrucât blasfemiau icoanele, îi blasfemiau pe Hristos și pe Maica Domnului. Drept dovadă, Sfântul a arătat o monedă din aur având imaginea împăratului. A întrebat judecătorii ce i s-ar întâmpla unui om care ar fi aruncat moneda pe pământ și apoi ar fi călcat în picioarea imaginea împăratului. Judecătorii i-au răspus că un astfel de om ar fi, cu siguranță. pedepsit pentru dezonorarea imaginii împăratului. Sfântul a spus că o pedeapsă chiar și mai mare îl aștepta pe oricine dezonora imaginea Împăratului Cerurilor și a Sfinților Săi, apoi a scuipat pe monedă, a aruncat-o pe jos și a început să o calce în picioare. 

Împăratul a dat ordin ca Sfântul să fie dus la închisoare, unde se găseau deja 342 de creștini condamnați pentru venerarea icoanelor. În această temniță, Sfântul Ștefan a petrecut 11 luni, consolându-i pe cei închiși. Închisoarea a devenit ca o mănăstire, în care răsunau rugăciuni și imnuri. Oamenii veneau grămadă la temniță, cerându-i Sfântului Ștefan să se roage  pentru ei.

Când împăratul a auzit că Sfântul organizase o mănăstire în pușcărie, unde cei de acolo se închinau sfintelor icoane, a trimis doi din servitorii săi, frați gemeni, să-l bată pe Sfânt până la moarte. Când cei doi frați au intrat în închisoare și au văzut fața călugărului strălucind cu o lumină divină, au căzut în genunchi înaintea lui, cerându-i iertare și rugăciune, și i-au zis, apoi, împăratului că porunca lui fusese îndeplinită. Însă, împăratul a aflat adevărul și a recurs la o altă minciună. Informându-și soldații că Sfântul complota să-l dea jos de pe tron, i-a trimis la temniță. Sfântul Mărturisitor a ieșit înaintea ostașilor furioși, care l-au prins și l-au târât pe străzile orașului. După aceea, aceștia i-au aruncat trupul neînsuflețit într-o groapă, la un loc cu răufăcătorii. 

În dimineața următoare, un nor de foc a apărut deasupra muntelui Alexentie și, apoi, a coborât peste capitală o mare întunecime, acompaniată de grindină, care a omorât numeroși oameni. 

27 noiembrie: Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul