4 noiembrie: Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare

 Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare s-a născut în Bitinia, în anul 752, în satul Marikat. Părinții săi au fost săraci și nu au putut să-i asigure bazele unei educațîi. Din copilărie, a trebuit să aibă grijă de vitele familiei, singura avere a acesteia. Dragostea pentru Dumnezeu și rugăciune au dominat întru totul sufletul copilului Ioanichie. Adeseori, protejându-și animalele cu semnul crucii, mergea într-un loc singuratic și își petrecea întreaga zi rugându-se, și nici hoți, nici fiare sălbatice nu se apropiau de turma lui. 

Din ordinul împăratului Leon al IV-lea (775-780), o mulțime de demnitari au mers în sate și orașe pentru a lua cu arcanul tineri bărbați pentru serviciul militar. În acest fel, a ajuns și tânărul Ioanichie în armata imperială. Și-a câștigat respectul camarazilor grație bunei sale dispozițîi, dar a fost, totodată un soldat viteaz care semăna teamă în inimile dușmanului săi. Sfântul Ioanichie a slujit în armată timp de șase ani. Mai mult decât o dată, a fost răsplătit de comandații săi și de împărat. Însă, serviciul militar l-a împovărat. Sufletul său a tânjit după fapte spirituale și solitudine.   

                                          

Renunțând la lume, Sfântul Ioanichie a dorit să se ducă de îndată în pustiu. Totuși, la sfatul unui frate bătrân experimentat în viață monahală, a mai petrecut doi ani la mănăstire. Aici, Sfântul s-a obișnuit cu supunerea monahală, cu regulile și practicile monahale. A învățat să scrie și să citească, și s-a cufundat în psalmii lui David. 

Apoi, la porunca lui Dumnezeu de a merge un munte, călugărul s-a retras în sălbăticie. Vreme de trei ani a rămas într-o singurătate totală și, numai o dată pe lună, un păstor îi aducea pâine și apă. Ascetul își dedica zi și noapte rugăciunii și psalmodierii. Sfântul Ioanichie făcea o rugăciune pe care biserica ortodoxă o păstrează până în prezent într-o formă cumva schimbată, "Tatăl este speranța mea, Fiul este refugiul meu, Sfântul Duh este protecția mea". 

Din întâmplare, a întâlnit unii din foștii săi camarazi din armată. Sfântul a fugit în pustiu și s-a dus pe muntele Kountourea pentru a se ascunde de oricine. Numai după 12 ani de trai ascetic, sihastrul a acceptat tonsura monahală. După ce a fost călugărit, Sfântul a trăit trei ani în singurătate. Apoi, a mers într-un loc numit Chelidon, pentru a-l vedea pe marele ascet Sfântul Gheorghe (21 februarie). Cei doi au rămas împreună trei ani. În această perioadă, Sfântul Ioanichie a învățat din inimă toată psaltirea. Înaintând în vârstă, Sfântul s-a stabilit la mănăstirea Antidiev și a locuit acolo, în secluziune, până la moarte. 

Sfântul Ioanichie s-a dedicat  șapte ani faptelor ascetice și a ajuns la un înalt nivel de dezvoltare spirituală. Prin mila lui Dumnezeu, Sfântul a primit darul prorocirii, așa cum a relatat ucenicul său, Pahomie. De asemeni, plutea deasupra pământului atunci când se ruga. Odată, a traversat un râu cu ape repezi  prin văzduh. Sfântul putea să se facă invizibil pentru oamenii și îi făcea și pe alții să fie ascunși din vedere. 

Odată, Sfântul Ioanichie a scos prizonieri greci din închisoare, chiar sub ochii gardienilor lor. Otrava și focul cu care cei invidioși au vrut să-l distrugă pe Sfânt nu i-au făcut rău, iar animalele de pradă nu îndrăzneau să-l atingă. A eliberat insula Thasos de o grămadă de șerpi. Sfântul Ioachimie a salvat, de asemeni, o călugăriță care se pregătea să plece din mănăstire pentru a se mărita. A luat asupra lui suferință groaznică a patimii acesteia și, prin post și rugăciune, a învins asaltul seducător al diavolului. 

Întrezărindu-și moartea, Sfântul Ioachimie a adormit întru Domnul pe 4 noiembrie 846, la vârsta de 94 de ani. 

3 noiembrie: Sfinții Sfințiți Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala