10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Evgraf
Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Evgraf au suferit pentru credința lor în Hristos în decursul domniei împăratului Maximian (305-313).
Sfântul Mina a fost trimis de împărat de la Atena la Alexandria pentru a reprima un conflict ce izbucnise între creștini și păgâni. Evidențiindu-se prin darul său al elocvenței, Sfântul Mina a început, în schimb, să propăvăduiască credința creștină și a convertit mulți păgâni la Hristos. Auzind asta, Maximian l-a trimis la Alexandria pe Ermoghen, pentru a-l aduce pe Mina la judecată. Mai mult decât atât, a dat ordin ca orașul să fie curățat de creștini.
Ermoghen, deși păgân, s-a distins prin comportamentul său respectuos. Și, impresionat de rezistența Sfântului mucenic sub tortură și de miraculoasa sa vindecare după chinuri crunte, a ajuns și el să creadă în Hristos. Apoi, la Alexandria, a sosit însuși Maximian. Nici stoicismul ulterior al Sfinților mucenici Mina și Ermoghen sub tortură, și nici chiar minunile făcute de Dumnezeu în acest oraș, nu l-au înmuiat pe împărat. Dimpotrivă, l-au mâniat și mai tare. Maximian, l-a înjunghiat personal pe Evgraf, secretarul Sfântului Mina, care se declarase el însuși creștin la vederea bravurii Sfinților Mina și Ermoghen. După aceea, a poruncit ca cei doi să fie decapitați.
Moaștele Sfinților mucenici, aruncate în mare într-un cufăr de fier, au fost mai târziu găsite și mutate la Constantinopol, în secolul al IX-lea. Împăratul Iustinian a clădit o biserică în onoarea Sfântului mucenic Mina din Alexandria. Sfântul Iosif Imnograful (4 aprilie) a compus un canon dedicat acestor Sfinți mucenici.
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
Niciun comentariu: