25 decembrie: Nașterea Domnului / Crăciunul

 Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, a fost crescut de Sfânta Fecioară Maria în orașul Betleem, în timpul domniei împăratului Augustus (Octavian). Cezarul Augustus a decretat că va fi făcut un nou recensământ în întregul imperiu, ce includea și Israelul palestinian. Evreii erau obligați să fie numărați în orașul din care provenea familia lor. Sfânta Fecioara Maria și Dreptul Iosif, de vreme ce descindeau din casa și familia regelui David, au trebuit să meargă la Betleem pentru a fi numărați și taxați. La Betleem, nu au găsit nici un loc liber la hanurile orașului. Astfel, Mântuitorul lumii a fost născut într-o peșteră ce era utilizată ca staul. 

După ce a dat naștere Pruncului divin, Sfânta Fecioara Maria l-a înfășat în scutece și l-a culcat în iesle (Luca 2:7). În liniștea miezului nopții (Luca 2: 8-20), proclamarea nașterii Mântuitorului lumii a fost auzită de trei păstori, care-și vegheau noaptea turmele.     

                                              

Un înger al Domnului (Sfântul Ciprian a spus că a fost Gavriil) a venit în fața lor și le-a zis, "Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul" (Luca 2: 10-11). Umilii păstori au fost primii care l-au venerat pe Cel care, cu bunăvoință, și-a asumat forma unui servitor pentru mântuirea omenirii. Pe lângă veștile bune date păstorilor din Betleem, nașterea lui Hristos a fost revelată Magilor de către o stea minunată. Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Teofil, comentând Evanghelia după Matei, au spus că apariția acelei stele nu a fost una obișnuită. Mai curând, a fost "o putere divină și îngerească care s-a ivit sub forma unei stele". Intrând în locul unde se află Pruncul, " s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă" (Matei 2:11). 

Această sărbătoare, comemorand nașterea în forma umană a Domnului nostru Iisus Hristos, a fost stabilită de biserică. În Constituțiile Apostolice (Secțiunea 3:13) se spune, "Fraților, respectați zilele de sărbătoare; și, mai presus de toate, Nașterea lui Hristos, pe care ar trebui să o celebrați în a douăzecișicincea zi din a noua luna". În alt loc, de asemeni, se zice, "Sărbătoriți ziua Nașterii lui Hristos, în care slava nevăzută este dată omului de Nașterea Cuvântului lui Dumnezeu din Fecioara Maria pentru mântuirea lumii". 

În scolul al II-lea, Sfântul Clement din Alexandria a a declarat și el căziua Nașterii lui Hristos este pe 25 decembrie. În secolul al III-lea, Ipolit al Romei menționa sărbătoarea Nașterii Domnului și remarca pentru acesta zi  primele capitole ale Sfântului Evanghelist Matei. În anul 302, în decursul persecuțiilor creștinilor de către Maximian, 20.000 de mii de creștini din Nicomidia (28 decembrie) au fost arși în biserică cu prilejul sărbătorii nașterii lui Hristos. În același secol, după încetarea persecuției, când biserica a primit libertatea religiei și creștinismul a devenit religia oficială în Imperiul Român, aflăm sărbătoarea Nașterii lui Hristos în întreaga biserică. Există mărturii despre asta în lucrările Sfântului Efrem Sirianul, Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Grigorie Teologul, Sfântului Grigorie din Nissa, Sfântului Ambrozie din Niceea, Sfântului Ioan Gură de Aur și altor părinți ai bisericii din secolul al IV-lea. 

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o predică ținută în anul 385, evidenția că sărbătoare Nașterii lui Hristos este una veche, foarte veche. În același secol, la peștera din Betleem, făcută faimoasă de Nașterea lui Hristos, împărăteasa Elena a construit o biserică, pe care fiul ei, Constantin, a împodobit-o după moartea ei. În codexul împăratului Teodosie din 438 și în cel al împăratului Iustinian din 535, celebrarea universală a zilei Nașterii lui Hristos a fost decretată prin lege. Astfel, Nichifor Calist, un scriitor din secolul al XIV-lea, a spus în a sa "Istorie" că, în secolul al VI-lea, împăratul Iustinian a stabilit sărbătoarea Nașterii lui Hristos în toată lumea. 

Patriarhul Anatolie al Constantinopolului în secolul al V--lea, Sofronie și Andrei în secolul al VII-lea, Sfinții Ioan de Damasc, Cosma de Maium și patriarhul Gherman al Constantinopolului în secolul al VIII-lea, și alții ale căror nume sunt necunoscute au scris imnuri pentru sărbătoarea Nașterii lui Hristos, ce sunt încă cântate în biserică cu această ocazie. 

În decursul primelor trei secole, în bisericile din Ierusalim, Antiohia, Alexandria și Cipru, Nașterea lui Hristos a fost combinată cu sărbătoarea botezului Său, pe 6 ianuarie, numită Teofanie (Manifestarea lui Dumnezeu). Acest lucru s-a petrecut din cauza credinței că Hristos a fost botezat la aniversarea nașterii sale, ceea ce poate fi înțeles din predica Sfântului Ioan Gură de Aur despre nașterea Mântuitorului: "Nu este ziua în care Hristos s-a născut care este numită Teofanie, ci, mai degrabă ziua în care El a fost botezat". În sprijinul acestui punct de vedere pot fi citate cuvintele Evanghelistului Luca, care spune că "Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod" (Luca 3:23) și când a fost botezat. Sărbătoarea unită a Nașterii lui Hristos și a Teofaniei a continuat până la finele secolului al IV-lea în anumite biserici răsăritene și până în secolul al VI-lea în altele. 

În prezent, în ajunul ambelor sărbători, există tradiția similară de a se posti până la apariția stelelor. Ordinea slujbelor religioase din ajunul ambelor și din însăși ziua de sărbătoare este aceeași. 

Nașterea lui Hristos a fost socotită de mult timp ca una din cele 12 mari sărbători. Este unul din cele mai fericite și mai minunate evenimente din istoria lumii. "Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”

Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.” S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.

Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei. Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese" (Luca 2:10-20). 

Concurând cu mărturiile din Evanghelie, părinții bisericii, în scrisorile lor inspirate de Dumnezeu, descriu sărbătoarea Nașterii lui Hristos ca cea mai fericită și mai profundă, servind ca bază, fundație pentru toate celelalte sărbători. 

24 decembrie: Sfânta Cuvioasă Muceniță Eugenia