4 decembrie: Sfânta Marea Muceniță Varvara

Sfânta Marea Muceniță Varvara a trăit și a suferit în vremea domniei împăratului Maximian (305-311). Tatăl ei, păgânul Dioscorus, era un om bogat și ilustru din orașul sirian Heliopolis. După moartea soției lui, s-a dedicat creșterii singurei sale fiice. 

Observând frumusețea extraordinară a Varvarei, Dioscorus a hotărât să o ascundă de ochii străinilor. De aceea, a construit un turn pentru ea, în care le era permis să o vadă numai învățătorilor păgâni. Din turn, Varvara a putut să privească dealurile împădurite, râurile repezi și pajiștile acoperite cu paturi de flori. Noaptea, bolta armonioasă și maiestuoasă a cerului îi dăruia un spectacol de o inexprimabilă frumusețe. Curând, fecioara a început să-și pună întrebări despre cauza Creației și Creatorul unei lumi atât de splendide.     

                                                                              

Treptat, a devenit convinsă că idolii lipsiți de suflete nu erau decât lucrarea mâinilor omenești. Deși tatăl său și ei îi venerau, și-a dat seama că acești idoli nu avut cum să creeze lumea înconjurătoare. Dorința de a cunoaște adevăratul Dumnezeu i-a copleșit sufletul, astfel încât Varvara s-a hotărât să-și devoteze viața acestui țel, și să-și petreacă întreaga viață în feciorie. 

Faima frumuseții sale s-a răspândit în tot orașul, și mulți au vrut să se căsătorească cu ea. Dar, în pofida rugăminților tatălui său, a refuzat toți pețitorii. Varvara și-a avertizat tatăl că încăpățânarea lui în a se ruga idolilor se putea sfârși tragic și i-ar putea separa unul de celălalt pentru totdeauna. Dioscorus s-a decis că temperamentul fiicei lui fusese afectat de traiul în solitudine. De aceea, i-a permis să plece din turn și i-a dat o libertate deplină în alegerea partenerilor și cunoștiințelor sale. Astfel, Varvara a întâlnit în oraș fete creștine, și acestea au învățat-o despre Creatorul lumii, despre Sfânta Treime și despre Cuvântul Divin. Prin providența lui Dumnezeu, un preot venit din Alexandria la Heliopolis, degizat ca un negustor, a îndrumat-o pe Varvara în tainele credinței creștine, și a botezat-o.

În acel timp, la casa lui Dioscorus a fost clădită o baie luxoasă. Din ordinile lui, muncitorii s-au pregătit să pună două ferestre în partea de sud. Însă, Varvara, profitând de absența tatălui său, le-a cerut să facă o a treia fereastră, formându-se astfel o treime a luminii. Pe unul dintre pereți, Sfânta Varvara a trasat cu degetul o cruce. Crucea a fost adânc încrustată în marmură, ca și cum ar fi fost făcută cu o unealtă din fier. Mai târziu, urmele tălpilor sale s-au imprimat pe treptele de piatră ale băii. Aparența băii a avut o mare putere vindecătoare. Sfântul Simion Metastrat (9 noiembrie) a comparat baia cu cursul Iordanului și cu bazinul lui Siloam, întrucât, prin puterea lui Dumnezeu, în aceste locuri aveau loc multe minuni. 

Când Dioscorus s-a întors și și-a exprimat nemulțumirea despre schimbarea planurilor lui de construcție, fiica să i-a spus cum ajunsese să cunoască adevăratul Dumnezeu, despre puterea de neînfrânt a Fiului lui Dumnezeu și despre inutilitatea venerării idolilor. Înfuriat, Dioscorus a înșfăcat o sabie și a fost pe punctul de a o lovi cu aceasta. Sfânta fecioara a fugit de tatăl sau, iar acesta s-a grăbit să o urmărească. Calea lui a fost blocată de un deal, care s-a deschis și a ascuns-o pe Sfânta într-o crăpătura. De cealaltă parte a crăpăturii era o ieșire ce conducea în sus. Sfânta Varvara a vrut să se piteasca astfel într-o peșteră aflată  pe valea opusă a dealului. 

După o lungă și nereușită căutare a fiicei sale, Dioscorus a zărit doi păstori de pe deal. Unul dintre ei i-a arătat crăpătura în care se ascunsese Sfânta. Dioscorus și-a bătut crunt fiica, a pus-o sub pază și a încercat să o epuizeze prin înfometare. În cele din urmă, a înmânat-o prefectului orașului, pe nume Martianus. El a pus ca Sfânta Varvara să fie lovită fără milă. A fost bătută cu biciuri și i s-au frecat rănile cu pânze de păr pentru a i se mări durerea. Noaptea, Sfânta Varvara s-a rugat arzător Mirelui ei Ceresc, și Însuși Mântuitorul a apărut și i-a vindecat rănile. Apoi, Sfânta a fost supusă unor noi chinuri, și mai înspăimântătoare.

În mulțimea martoră a torturii muceniței a fost virtuoasa femeie creștină Iuliana, o localnică din Heliopolis. Inima să a fost plină de compasiune pentru mucenicia voluntară a frumoasei și istetei fete. Iuliana voia ca și ea să sufere pentru Hristos, și a început să-i denunțe pe schingiuitori cu voce tare, iar aceștia au prins-o. 

Amândouă mucenițele au fost torturate o vreme îndelungată. Trupurile lor au fost sfâșiate cu cârlige din fier și, după aceea, au fost dezbrăcate și purtate prin oraș în mijlocul derâderii și batjocoririi lor. Prin rugăciunile Sfintei Varvara, Domnul a trimis un înger care a acoperit goliciunea lor cu rochii splendide. Apoi, din cauza neclintitelor mărturisiri ale lor în Hristos, Varvara și și Iuliana au fost decapitate. Sfânta Varvara a fost ucisă de însuși Dioscorus. Mânia lui Dumnezeu nu a întârziat să cadă asupra călăilor. Martianus și Discorus au murit după ce au fost loviți de fulger. 

În secolul al VI-lea, moaștele Sfintei Varvara au fost mutate la Constantinopol. 600 de ani mai târziu, au fost mutate la Kiev (11 iulie), de Varvara, fiica împăratului bizantin Alexie I Comnenul.

Numeroși creștini ortodocși obișnuiesc să se roage Sfintei Varvara în fiecare zi, amintindu-i Mântuitorului făgăduința dată ei că cei care-și vor aminti de suferințele ei vor fi apărați de o moarte bruscă, neașteptată, și că nu vor părăsi această viață fără a beneficia de Sfintele Taine ale lui Hristos. 

3 decembrie: Sfântul Proroc Sofronie