6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni

 Sărbătorit pe 6 decembrie, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este vestit ca un mare Sfânt ce-l mulțumea pe Dumnezeu. S-a născut în orașul Patara din regiunea Licia sau Lichia (pe coasta de sud a peninsulei Asiei Mici), și a fost singurul fiu al pioșilor părinți Teofan și Nona, care au jurat să-l dedice lui Dumnezeu. 

Ca fruct al rugăciunii acestui cuplu lipsit de copii, pruncul Nicolae a revelat oamenilor chiar din ziua nașterii sale lumina slavei sale viitoare ca făcător de minuni. Mama lui Nona, după ce i-a dat naștere, a fost imediat vindecată de o boală. Nou născutul, în vreme ce era încă în cristelniță, a stat în picioare trei ore, fără sprijinul nimănui, onorând astfel Sfânta Treime. Sfântul Nicolae a început de prunc să postească și în zilele de miercuri nu a acceptat lapte de la mama sa până când părinții lui își încheiau rugăciunile de seară.  

                                         

                                                                                                                                     

Din copilărie, Sfântul Nicolae s-a remarcat în studiul Sfintei Scripturi. Ziua nu părăsea biserica, iar noaptea se ruga și citea cărți sfinte, făcându-se pe sine însuși un loc de sălășuire vrednic pentru Sfântul Duh. Arhiepiscopul Nicolae al Patrei s-a bucurat de succesul spiritual și adanca pietate a nepotului său. L-a hirotonisit cititor și, apoi, l-a înălțat pe Nicolae la preoție, făcându-l ajutorul său și încredințându-i instruirea credincioșilor. 

În slujirea Domnului, Sfântul a fost fervent în spirit și, în întrebările sale despre credință a fost asemeni unui bătrân învățat, care a uimit și a câștigat adâncul respect al credincioșilor. Constant în muncă și vitalitate, în rugăciune neîncetată, preotul a arătat o mare bunătate față de enoriași și cei aflăți la necaz veniți la el pentru sprijin, și și-a distribuit întreaga sa avere săracilor. 

Un anumit locuitor din Petara, anterior bogat, a fost salvat de Sfântul Nicolae de un mare păcat. Omul avea trei fiice și, disperat, a plănuit să le vândă trupurile astfel încât să aibă bani pentru hrană. Sfântul, aflând de sărăcia omului și de intențiile sale păcătoase, l-a vizitat în secret într-o noapte și i-a aruncat prin fereastră o pungă cu bani din aur. Cu acest aur, bărbatul a aranjat o căsătorie onorabilă pentru o fiică a sa. Sfântul Nicolae a furnizat aur și celorlalte fete, salvând astfel familia de căderea în distrugerea spirituală. În faptele sale de caritate, Sfântul Nicolae s-a străduit întotdeauna să le facă în taină. 

Episcopul de Patara a decis să meargă în pelerinaj la locurile sfinte din Ierusalim, și a încredințat călăuzirea enoriașilor săi Sfântului Nicolae, care și-a îndeplinit însărcinarea cu grijă și dragoste. La întoarcerea episcopului, Sfântul Nicolae i-a cerut binecuvântarea pentru un pelerinaj al său în Țara Sfântă. De-a lungul drumului său pe corabie, Sfântul a prezis că se va isca o furtună care va pune în pericol vasul. Sfântul Nicolae l-a văzut pe diavol pe corabie, intenționând să o scufunde și să-i omoare pe călători. La rugămintea pelerinilor disperați, a liniștit valurile mării prin rugăciunile sale. Prin rugăciunea sa, un marinar de pe corabie, care căzuse de pe catarg și era rănit de moarte, a fost însănătoșit. 

Când a ajuns la Ierusalim și a sosit la Golgota, Sfântul Nicolae a dat mulțumiri Mântuitorului. S-a dus la locurile sfinte și a venerat fiecare dintre ele. Într-o noapte, pe muntele Sion, ușile închise ale unei biserici s-au deschis de la ele însele pentru marele pelerin. Străbătând locurile sfinte asociate cu lucrarea pământeană a Fiului lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae s-a hotărât să se retragă în deșert, însă a fost împiedicat de un glas divin care l-a îndrumat să se întoarcă în țara să natală. A revenit în Licia și, tânjind după un trai liniștit, Sfântul a intrat în frăția mănăstirii Sfântul Sion, care fusese fondată de unchiul său. Însă, din nou, Domnul i-a indicat o altă cale, "Nicolae, această nu este viața unde vei purta fructe pentru mine. Întoarce-te în lume și slăvește numele lui Dumnezeu acolo". Așadar, a părăsit Patara, și s-a îndreptat către Mira din Licia. 

În urma morții arhiepiscopului Ioan, Sfântul Nicolae a fost ales episcop de Mira după ce unul din episcopii Sinodului a spus că noul arhiepiscop trebuie să fie revelat de Dumnezeu și nu ales de oameni. Unul dintre episcopii mai vârstnici a avut o viziune a unui om strălucitor, care i-a spus că cel careva veni noaptea la biserică și va fi primul care va intra în această, trebuia să fie făcut arhiepiscop. Îl va chema Nicolae". Sfântul Nicolae, întotdeauna cel dintâi ce sosea la biserică, a fost oprit de episcop: "Care este numele tău, copile?", l-a întrebat el. Alesul lui Dumnezeu i-a răspuns, "Numele meu este Nicolae, Stăpâne, și sunt servitorul tău". 

După consacrarea sa ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a rămas un mare ascet, apărând credincioșilor ca imaginea blândeții, bunătății și iubirii pentru oameni. 

Acest lucru a fost prețios îndeosebi pentru biserica din Licia în timpul persecuției împotriva creștinilor a împăratului Dioclețian (284-305). Episcopul Nicolae, pus în închisoare împreună cu alți creștini pentru refuzul de a venera idolii, i-a susținut pe aceștia și i-a îndemnat să îndure chinuri pentru Domnul. Domnul l-a păstrat nevătămat. După înălțarea Sfântului Constantin (21 mai) ca împărat, Sfântul Nicolae a fost repus în rang, iar credincioșii săi și-au primit cu bucurie înapoi călăuza spirituală. 

În pofida blândeții spiritului sau și a purității inimii sale, Sfântul Nicolae a fost un zelos și ardent luptător al bisericii lui Hristos. Războindu-se cu spirite rele, Sfântul s-a dus la toate templele și altarele păgâne din Mira și din împrejurimi, a sfărâmat idolii și a transformat în țărână templele. 

În anul 325, Sfântul Sinod a participat la Primul Sinod Ecumenic. Acesta a proclamat Simbolul Credinței Niceene, iar episcopul a denunțat ereticul Arius cu acordul Sfântului Silvestru, episcopul Romei (12 decembrie) și altor părinți ai bisericii. 

Sfântul Nicolae, înflăcărat de zelul pentru Domnul, l-a certat pe ereticul Arius cu vorbele sale și chiar l-a lovit peste față. Din acest motiv, a fost lipsit de emblemele rangului său episcopal, și pus sub pază. Însă, mai mulți sfinți părinți au avut aceeași viziune, zărindu-i pe Domnul Iisus și pe Maica Domnului înapoindu-i lui Nicolae Evanghelia și omforionul.     Părinții Sinodului s-au pus de acord că îndrăzneala Sfântului era pe placul lui Dumnezeu și l-au repus în rangul de episcop.

Întorcându-se la dioceza sa, Sfântul i-a adus pace și binecuvantari, însământând Cuvântul Adevărului, dezrădăcinând erezia, mântuindu-și enoriașii cu o doctrină sănătoasă și furnizând, de asemeni, hrană spirituală pentru trupurile lor. Fața Sfântului Nicolae se asemăna cu cea a unui înger, strălucind cu slavă divină.

Chiar și în decursul vieții sale, Sfântul a făcut multe minuni. Una dintre cele mai mari a fost salvarea de la moarte a trei oameni condamnați pe nedrept de către guvernator, care fusese mituit. Sfântul s-a dus cu îndrăzneala la călău, i-a luat sabia care atârna deja deasupra capetelor celor condamnați. Guvernatorul, denunțat de Sfântul Nicolae pentru faptele sale greșite, s-a căit și i-a cerut iertare. 

Martori la acest eveniment remarcabil au fost și trei ofițeri militari, care fuseseră trimiși în Frigia de împăratul Constantin pentru a pune capăt unei revolte. Oameni răi i-au calomniat în fața împăratului, și ofițerii au fost condamnați la moarte. Apărându-i, Sfântului Constantin într-un vis, Sfântul Nicolae l-a îndrumat să schimbe sentința injustă pentru ofițeri. 

A înfăptuit multe alte minuni și s-a străduit numeroși ani în muncă sa. Prin rugăciunile sale, orașul Mira a fost scăpat de o foamete nemaipomenită. El i-a apărut unui anumit negustor italian, și i-a lăsat trei monede de aur ca plată. I-a cerut să navigheze spre Mira și să aducă acolo grâne. De mai multe ori, Sfântul i-a salvat pe cei care se puteau îneca în mare și a eliberat oameni din captivitate și intemnițare. 

Ajungând la o vârstă înaintată, Sfântul Nicolae a adormit în pace întru Domnul. Sfintele sale moaște au fost păstrate nestricate în catedrala locală și au emanat o smirnă vindecătoare, care i-a însănătoșit pe mulți. În anul 1087, moaștele sale au fost mutate în orașul italian Bari, unde se odihnesc și în prezent. 

Sfântul Nicolae este patronul călătorilor și oamenii se roagă lui pentru scăparea din inundații, sărăcie și orice nenoroc. El a făgăduit să-i ajute pe cei care-și amintesc de părinții săi, Teofan și Nona. 

Sfântul Nicolae este comemorat și pe 9 mai (Mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (Nașterea sa). 

Mâna dreapta a Sfântului Nicolae se află în biserica Sfântului Gheorghe cel Nou din București. 

5 decembrie: Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit