15 ianuarie: Sfântul Cuvios Ioan Colibașul
Sărbătorit pe 15 ianuarie, Sfântul Cuvios Ioan Colibașul s-a născut la Constantinopol la începutul secolului al V-lea. A primit o educație aleasă, stăpânind deja retorica și filosofia la vârsta de 12 ani. I-a plăcut, totodată, să citească cărți spirituale. Observând vanitatea vieții lumești, a ales o cale de trăi mai strâmtă și mai dificilă. Plin de dorința de a intra într-o mănăstire, și-a confesat această intenție unui călugăr care era în trecere prin orașul său. Ioan l-a făcut să-i făgăduiască să se întoarcă la el după pelerinajul lui la Ierusalim, și să-l ia apoi la mănăstirea sa.
Sfântul Ioan Colibașul a cerut părinților săi o Evanghelie astfel încât să poată studia cuvintele lui Hristos. Aceștia au angajat un caligraf pentru a copia textul, și i-au dat volumul cu coperți de aur, încrustate cu pietre prețioase. Sfântul Ioan a citit constant Evanghelia, delectându-se în vorbele Mântuitorului.
Călugărul și-a ținut promisiunea de a reveni la Ioan, și cei doi s-au dus în secret, fără știrea părinților lui Ioan, în Bitinia. La mănăstirea Achimiților, "a neadormiților / cei care privegheau neîncetat" (Akoimitoi), Ioan a primit tonsura monahală. Tânărul călugăr și-a început lucrările ascetice cu zel, uimindu-și frații prin ruga sa neîncetată, supunerea umilă, abstinența strictă și perseverența în muncă.
După șase ani, a început să fie supus unor ispite. Și-a amintit de părinții lui, de cât de mult îl iubeau, și de supărarea pe care le-o provocase. A regretat că ii părăsise și a fost străbătut de dorința fierbinte de a-i revedea.
Sfântul Ioan i-a explicat asta egumenului, Sfântul Marcel (29 decembrie), și i-a cerut să-l elibereze de la mănăstire. I-a cerut egumenului binecuvântarea sa și rugăciuni de a se întoarce acasă. Și-a luat rămas bun de la frații săi, sperând că prin rugăciunile lor și cu ajutorul lui Dumnezeu, și-ar putea vedea părinții și ar putea înfrânge momelile diavolului. Egumenul l-a binecuvântat pentru călătoria sa.
Sfântul Ioan a sosit din nou la Constantinopol, nu pentru a-și relua fosta viață de lux, ci îmbrăcat ca un cerșetor și nerecunoscut de nimeni. S-a stabilit într-un colț al porților casei părinților lui. Tatăl său a observat "sărăntocul" și a început să-i trimită mâncare de la masa sa, de dragul lui Hristos. Sfântul Ioan a locuit într-o colibă mică timp de trei ani, oprimat și insultat de servitori, îndurând răceala și înghețul, vorbind neîncetat cu Domnul și cu Sfinții îngeri.
Înainte de moartea sa, Domnul i-a apărut călugărului într-o viziune, revelându-i că sfârșitul chinurilor sale era aproape și că, în trei zile, va fi luat în Împărăția Cerească. De aceea, Ioan a cerut unui servitor să-i trimită un mesaj mamei sale, pentru că avea ceva să-i spună.
14 ianuarie: Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei
La început, aceasta nu a vrut să se ducă la el, dar a fost curioasă ce avea să-i spună cerșetorul. Apoi, Ioan i-a trimis un alt mesaj, specificând că avea să moară în trei zile. Când mama sa a venit la el, Sfântul Ioan i-a mulțumit pentru mila ei și i-a zis că Dumnezeu o va răsplăti pentru asta. A făcut-o să-i făgăduiască faptul că va fi îngropat sub coliba lui, îmbrăcat în zdrențele sale. Numai după aceea, Sfântul i-a dat Evanghelia sa, pe care o purta mereu cu el, spunându-i, "Fie ca aceasta să te călăuzească în această viață și îndrume în cea următoare".
Femeia i-a arătat Evanghelia soțului său, zicandu-i că era asemănătoare cu cea pe care o dăduseră fiului lor. Acesta și-a dat seama că, de fapt, era exact aceeași Evanghelie pe care i-o dăruise lui Ioan. Soții s-au dus înapoi la poartă, intenționând să întrebe cerșetorul de unde avea Evanghelia, și dacă știa vreo ceva despre fiul lor. Incapabil să se mai ascundă, acesta a recunoscut că era copilul lor. Cu lacrimi de bucurie în ochi, părinții l-au îmbrățișat.
Sfântul a murit pe la mijlocul secolului al V-lea, când nu avea încă 25 de ani. Pe locul mormântului său, părințîi lui au construit o biserică și, lângă ea, un cămin pentru străini. Când au murit și ei, au fost îngropați în biserica clădită de ei.
În secolul al XII-lea, capul Sfântului Ioan a fost luat de cruciați la Bensancon (Franța), iar alte moaște ale sale au fost duse la Roma.
15 ianuarie: Sfântul Cuvios Pavel Tebeul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu