Biografia lui Guy de Maupassant | Viața și opera

 Guy de Maupassant (născut pe 5 august 1850 la Château de Miromesnil, din apropiere de Dieppe, Franța, decedat pe 6 iulie 1893, la Paris) a fost un scriitor naturalist francez de povestiri scurte și romane, care este considerat în general cel mai mare scriitor francez de proză scurtă. 

Guy a fost cel mai mare dintre copiii lui Gustave și Laure de Maupassant. Cel de-a doilea fiu al cuplului s-a născut în anul 1856.

                                                            

Ambii părinți au provenit din familii normande, tatăl dintr-o aristocrație minoră, însă căsătoria lor a fost un eșec, și cei doi s-au separat permanent când Guy avea 11 ani. Deoarece familia sa nu era caracterizată de o gândire liberă, Guy a primit prima sa educație de la biserică și, la vârsta de 13 ani, a fost trimis la un mic seminar din Yvetot, care pregătea atât elevi laici, cât și clerici. A simțit antipatie pentru această formă de viață și și-a aranjat deliberat expulzarea din seminar pentru o ofensă cumva trivială, în 1868. 

S-a mutat la liceul din Le Havre și și-a luat bacalaureatul în anul următor. În toamna anului 1869, a început să studieze dreptul la Paris, dar studiile i-au fost întrerupte de izbucnirea războiului franco-german. Guy de Maupassant  s-a înscris în armată ca voluntar, a servit mai întâi ca soldat pe câmpul de luptă și, apoi, la intervenția tatălui său, a fost transferat la sediul de conducere al armatei. Experiența să directă din război i-a furnizat material pentru multe din cele mai frumoase povești ale sale. 

Maupassant a fost demobilizat în iulie 1781, și și-a reluat studiile de drept la Paris. Tatăl lui i-a venit din nou în ajutor și a obținut pentru el un post la Ministerul Marinei, care urma să-l sprijine să se întrețină până când era calificat ca avocat. Nu i-a păsat de birocrație dar nu a fost lipsit de reușite și a fost promovat de mai multe ori. Tatăl său a aranjat să fie transferat apoi la Ministerul Instrucției Publice, în 1879. 

Ucenicia cu Flaubert

Mama lui Maupassant, Laure, a fost sora lui Alfred Le Poittevin, care era printre apropiații lui Gustave Flaubert, și ea însăși a rămas în termeni amiabili cu romancierul pentru restul vieții sale. Laure și-a trimis fiul pentru a face cunoștiință cu Flaubert la Croisset, în anul 1867, și, când el a revenit la Paris, după război, ea i-a cerut lui Flaubert să vegheze asupra lui Guy. Acesta a fost începutul uceniciei care l-a făcut pe Maupassant scriitor. Pe când Flaubert a stat la Paris, a obișnuit să-l invite pe Guy la prânz duminicile, ocazii cu care i-a dat învățături despre stilul prozei și i-a corectat exercițiile literare din tinerețe. 

De asemeni, l-a introdus unor scriitori de frunte ai vremii, precum Zola, Ivan Turgheniev, Edmond Goncourt și Henry James. "El este discipolul meu și îl iubesc ca pe un fiu", spunea Flaubert despre Maupassant. Aceasta a fost o descriere concisă a relației dintre cei doi; dacă Flaubert era o inspirație pentru Maupassant ca scriitor, de asemeni, el furniza maestrului copilul unui mariaj destrămat ca tată vitreg. Moartea bruscă, neașteptată, a lui Flaubert, din 1880, a constituit o mare lovitură pentru Maupassant.

Zola l-a descris pe tânărul Maupassant ca un teribil vâslaș, capabil să tragă la rame 50 de mile pe Sena într-o singură zi, doar pentru plăcere. Maupassant a fost un iubitor pasionat la râurilor și mării, ceea ce se vede în cadrul unei mari părți a ficțiunii sale și a prevalenței din acestea a imagisticii nautice. În pofida lipsei sale de entuziasm pentru birocrație, anii săi de funcționar civil au fost cei mai fericiți din viața lui. Și-a devotat mult din timpul liber înotului și plimbărilor de navigație pe Sena. Se poate remarca în povestirea "Mouche" ("Musca") (1890) că acestea erau mai mult decât simple plimbări, expediții, și că fetele care îi întovărășeau pe Guy de Maupassant și pe prietenii săi erau, de obicei, femei ușoare sau prostituate în devenire. Există, așadar, puține îndoieli că anii timpurii din Paris au reprezentat debutul promiscuității lui fenomenale. 

Când a fost în vârstă de peste 20 de ani, Maupassant a descoperit că suferea de sifilis, una din cele mai înfricoșătoare și mai răspândite maladii ale vremii. Faptul că fratele său a murit la o vârstă timpurie din cauza aceleiași boli sugerează că se poate să fi fost congenitală. Maupassant a fost de neclintit în refuzul supunerii la un tratament, ceea ce a făcut ca boala să arunce o umbră tot mai mare asupra anilor săi de maturitate, și să fie accentuată de neuroastenie care, de asemeni, îi afectase fratele. 

În decursul uceniciei sale cu Flaubert, Maupassant a publicat una sau două povestiri sub pseudonim în magazine provinciale obscure. Punctul de cotitură a venit în aprilie 1880, luna dinaintea morții lui Flaubert. Guy a fost unul dintre cei șase scriitori, conduși de Zola, care au contribuit cu câte o povestire scurtă despre războiul franco-german pentru un volum numit "Les Soirees de Medan" (Serile din Medan). Povestea lui Maupassant, "Boule de suif" ("Bulgăre de seu") a fost nu numai departe cea mă bună din cele șase, fiind, probabil, cea mai remarcabilă povestire pe care a scris-o vreodată. În aceasta, o prostituată călătorind cu trăsura este companiabil tratată de tovarășii săi călători francezi, care sunt dornici să se împărtășească din proviziile ei de hrană dar, când un ofițer german oprește trăsura și refuză să o lase să plece înainte de a o poseda fizic pe ea, ceilalți pasageri se străduiesc să o convingă să-i facă pe plac și, după aceea, o ostracizează pentru restul călătoriei. "Bulgăre de seu" pune în evidență stilul de scriitură al lui Maupassant  în economia și echilibrul ce-l caracterizează. 

Viața și lucrările din maturitate ale lui Guy de Maupassant 

De îndată ce "Bulgăre de seu" a fost publicată, Maupassant a primit numeroase solicitări de a colabora de la ziare. A părăsit ministerul și și-a petrecut următorii doi ani scriind articole pentru publicațiile "Le Gaulois" și "Gil Blas". Multe din povestirile sale au avut prima apariție în jurnale literare. Cei zece ani dintre 1880 și 1890 au fost remarcabili în privința productivității sale. A publicat circa 50 de povestiri scurte, șase romane și singurul său volum de poezie. 

"La maison Tallier" ("Casa Tallier") (1881), o carte de povestiri pe subiecte variate este tipică realizărilor lui Maupassant atât prin alegerea temelor, cât și în determinarea lui de a prezența bărbați  și femei obiectiv, în aspecte diferite ale vieții. Preocuparea sa a fost "l'humble verite" ("adevărul umil"), cuvinte pe care le-a ales ca subtitlu pentru romanul său "Une Vie" ("O viață") (1883). Această carte, ce-și tratează simpatetic eroina în călătoria sa de la inocența de fată până la deziluziile sale care se finalizează cu o văduvie ulterioară, relatează ceea ce el observase ca și copil, micile drame și preocupările mărunte ale oamenilor obișnuiți. El își prezintă personajele fără pasiune, mai presus de orice judecată morală personală despre ele și notând mereu cuvintele, gesturile sau chiar reticențele care trădează personalitatea esențială a fiecăruia, în vreme ce își îmbunătățește efectul prin descrierea fundalului fizic și social al acestora. Concizia, vigoarea și economia riguroasă sunt trăsăturile artei sale. 

Au urmat, în succesiune rapidă, volume de povestiri și romane, până când boala l-a doborât pe Maupassant. În doi ani, au apărut 6 noi cărți de proză scurtă: "Mademoiselle Fifi" ("Domnișoara Fifi") (1883),  "Contes de la bécasse" ("Povestirile becaței") (1883), "Clair de lune" ("Clar de lună") (1884), "Les sœurs Rondoli" ("Surorile Rondoli") (1884), "Yvette" (1884), "Miss Harriet" (1884). Povestirile acestea pot fi împărțite în mai multe grupuri: despre războiul franco-german, țărănimea normandă, birocrație, viața pe malurile Senei, problemele emoționale ale diferitelor clase sociale și halucinații. Împreună, toate aceste opere constituie un portret cuprinzător al vieții francezilor între 1870 și 1890. 

Cele mai importante romane ale lui Maupassant sunt "Une vie, Bel-Ami" ("Bel-Ami") (1885) și "Pierre et Jean"  ("Pierre și Jean").  "Bel-Ami" este extras din observațiile autorului asupra oamenilor de afaceri și jurnaliștilor cinici din Paris, iar satira usturătoare din acest roman dezvăluietșe o societate ai căror membri nu lasă nimic să stea în calea ambiției lor de a se îmbogăți. Bel-Ami, binevoitorul dar amoralul erou al cărții, a devenit o personificare literară a unui oportunist plin de ambiții. "Pierre și Jean" este povestea invidiei tragice a unui om față de fratele său vitreg, care este copilul rezultat din adulterul mamei lor. 

Maupassant a prosperat din cărțile sale bine vândute și și-a menținut un apartament la Paris cu o anexă pentru întâlniri clandestine cu femei, o casă la Etretat, un cuplu de rezidențe pe Riviera și mai multe yahturi. A început să călătorească în 1881, vizitând Africa franceză și Italia, iar în 1889 a făcut singura sa vizită în Anglia. Pe când prânzea la un restaurant ca invitat al lui Henry James, l-a șocat pe acesta arătându-i o femeie și cerându-i lui James să o "ia" pentru el. 

Criticul francez Paul Leautaud l-a numit pe Maupassant "un complet erotoman". Fascinația sa pentru bordeluri și prostituție este reflectată nu numai în "Bulgăre de seu", ci și în proze scurte ca și "Casa Tellier". Este semnificativ, totuși, că în vreme ce scriitorul de succes a devenit strâns asociat cu femei din nobilime, a existat o schimbare de unghi în ficțiunea sa, o mutare de la țărănime la clasele înalte, de la bordel la budoar. Cărțile mai târzii de povestiri scurte ale lui Maupassant includ "Toine" (1886), "Le Horla" (1887), "Tufa de trandafiri a doamnei Husson" (1888, "Frumusețea inutilă" (1890). De asemeni, i-au mai apărut patru romane: "Mont-Oriol" (1887), "Pierre și Jean" (1888), "Tare ca moartea" (1889) și "Inima noastră" (1890). 

Deși Maupassant părea de dinafară un om robust, sănătos, atletic, scrisorile sale sunt pline de lamentații despre sănătatea sa, în particular probleme cu ochii și migrene. Odată cu trecerea anilor, a devenit tot mai sumbru. A început să călătorească pentru plăcere și ceea ce fuseseră odată vacanțe lipsite de griji, relaxante, au ajuns să fie gradual, din cauza stării sale mintale, rătăciri compulsive, simptomatice, până când el a simțit nevoia constantă de a fi în mișcare. 

O criză majoră de familie s-a petrecut în 1888. Fratele lui Maupassant era un om cu o inteligență minimă și nu putea munci la nimic mai solicitant decât grădinăritul într-o pepinieră. În anul 1888, el a devenit brusc violent psihotic și a murit într-un azil, în 1889. Maupassant a fost adus la disperare de moartea fratelui său. Dar, cu toate că durerea sa era autentică, nu putea să nu fie conectată cu propriul sau avans în boala de sifilis. Pe 2 ianuarie 1890, pe când stătea în apropiere de mama sa, a încercat să se sinucidă prin tăierea gâtului. Au fost chemați doctori și mama lui a fost de acord cu reticență cu internarea lui. Două zile mai târziu, a fost luat, potrivit unor relatări, în cămașă de forță, la sanatoriul doctorului Blanche din Paris, unde a murit cu o lună înainte de aniversarea sa de 43 de ani.

Opera lui Maupassant este întru totul realistă. Personajele sale trăiesc într-o lume de dorințe materiale și apetituri senzuale în care pofta trupească, lăcomia și ambiția sunt forțe conducătoare, și orice simțăminte mai înalte sunt absente sau sunt sortite unor crunte dezamăgiri. Forța tragică a multor povestiri derivă din faptul că Maupassant își prezintă personajele, oameni săraci ori burghezi bogați, ca victime ale unei necesități ironice, zdrobite de un destin pe care acestea au îndrăznit să-l desfidă, luptând fără speranță împotriva lui.

Deoarece atât de multe din scrierile sale târzii au de a face cu nebunia, s-a sugerat că însuși Maupassant  a fost dejat afectat mintal când le-a creat. Cu toate astea, aceste povestiri sunt perfect deliberate și sunt caracterizate de o claritate a stilului care nu trădează nici o problemă mintală. Puritatea lucidă a limbii franceze a lui Maupassant și precizia imagisticii sale sunt, de fapt, două trăsături ale operei sale care i-au adus succesul. 

Prin a doua jumătate a secolului XX, s-a recunoscut general că popularitatea lui Maupassant ca scriitor de proză scurtă s-a diminuat și că era mai mult citit în țări vorbitoare de engleză decât în Franța. Acest lucru nu afectează însă realizarea sa autentică, inventarea de povestiri de o înaltă calitate, care au ceva de oferit tuturor claselor de cititori. 

Biografia lui George Sand | Viața și opera