Biografia lui Jorge Luis Borges | Viața și opera

 Jorge Luis Borges (născut pe 24 august 1899, la Buenos Aires, Argentina, decedat pe 14 iunie 1986, la Geneva, Elveția) a fost un poet, eseist și scritor de proză scurtă ale cărui opere au devenit clasice în literatura mondială din secolul XX.

Borges a fost crescut în districtul, pe atunci sărăcăcios, Palermo, din Buenos Aires, loc care a constituit fundalul unora din lucrările sale. Familia sa, care fusese notabilă în istoria Argentinei, a inclus strămoși britanici, și el însuși a învățat engleza înainte de spaniolă. Primele cărți pe care le-a citit (din biblioteca tatălui său, un om care avea un intelect extins în multe domenii și care studiase la o școală englezească) au inclus "Aventurile lui Huckleberry Finn" a lui Mark Twain, romanele lui H. G. Wells, "O mie și una de nopți" și " Don Quijote", toate în limba engleză. Sub stimulul și exemplul constant al tatălui sau, tânărul Borges și-a dat seama că era destinat unei cariere literare.     

                                 

În 1914, în ajunul primului război mondial, Borges a fost luat de familia sa la Geneva, unde a învățat limba franceză și cea germană, și și-a primit licența în arte de la Colegiul din Geneva. Plecând de acolo în anul 1919, familia a petrecut un an la Majorea și un an în Spania continentală, unde Borges s-a alăturat tinerilor scriitori din mișcarea ultraistă, un grup care se revoltase contra a ceea ce considera a fi decadența, instaurat de scriitori din generația 1898. 

Revenind la Buenos Aires, în 1921, Borges și-a redescoperit orașul natal și a început să-i cânte frumusețea în poeme care i-au reconstruit imaginar trecutul și prezentul. Prima sa carte publicată a fost un volum de poezie, "Cu fervoare pentru Buenos Aires" (1923). El este, de asemeni, creditat, pentru înființarea aici mișcării ultraiste deși, mai târziu, a repudiat-o. Această perioadă a carierei lui, care a inclus crearea de mai multe volume de esee și poeme, și fondarea trei jurnale literare,  s-a încheiat cu o biografie, "Evaristo Carriego" O carte despre vechiul Buenos Aires". 

În decursul următoarelor sale faze, Borges și-a învins treptat timiditatea în crearea de pură ficțiune. La început, a preferat să repovesteasca viețile unor oameni mai mult sau mai puțin infami, precum în schițele sale din "Istoria universală a infamiei" (1935). Pentru a se întreține, a luat un post major, în 1938, la o bibliotecă din Buenos Aires numită după unul din străbunii săi. A rămas acolo timp de nouă ani nefericiți.

În 1938, anul în care tatăl său a murit, Borges a avut o rană gravă la cap și o ulterioară otrăvire a sângelui, care l-au lăsat aproape mort, lipsit de vorbire și temându-se pentru sănătatea sa mintală. Această experiență a părut să-l elibereze către cele mai adânci forțe ale creației. În următorii opt ani, a scris cele mai bune povești fantastice ale sale, adunate apoi în volumul "Ficțiuni" (1944, ediție revizuită în 1956), volumul tradus în engleză purtând numele "Alef și alte povestiri" (1939-1969). În această vreme, el și un alt scriitor, Adolfo Bioy Casares, au scris împreună povestiri detective sub pseudonimul H. Bustos Doomeg (combinând numele ancestrale de familie ale celor doi), care au fost publicate în 1942, ca "Șase probleme pentru Don Isidro Parodi". Lucrările din această perioadă au revelat pentru prima oară întreaga lume a visurilor lui Borges, o versiune ironică sau paradoxală a celei reale, cu propriul său limbaj și propriile sale sisteme de simboluri.

Când, în 1946, în Argentina a ajuns la putere Juan Peron, Borges a trebuit să demisioneze din jobul său de la bibliotecă, întrucât își exprimase sprijinul pentru aliați în cel de-al doilea război mondial. Cu ajutorul prietenilor, și-a câștigat existența prin prelegeri, editări și scris. O colecție de eseuri din 1955, "Alte cercetări" (1937-1952), a scos la iveală capacitatea sa analitică. Când Peron a fost răsturnat, în 1955, Borges a devenit director al bibliotecii naționale, o poziție onorifică, și, totodată, profesor de literatura engleză și americană la Universitatea din Buenos Aires. Prin această perioadă, Borges a fost marcat de o orbire totală, o afecțiune ereditară care-și pusese amprenta și asupra tatălui său, și îi diminuase treptat vederea începând cu anii 1920. A fost forțat să abandoneze scrierea de texte lungi și a început să-și dicteze lucrările mamei sale, unor secretari ori prieteni. 

Operele care datează din această perioadă târzie, precum „Făuritorul” "El hacedor") (1960) și "Cartea ființelor imaginare" ("El libro de los seres imaginarios") (1967) aproape că au eliminat diferența dintre proză și poezie. Culegerile sale de apoi de povestiri includ "Relatarea lui Brodie" ("El informe de Brodie") (1970), care se ocupă de răzbunare, moarte și groază, și "Cartea de nisip" ("El libro de arena"), cu alegoriile ambelor combinând simplitatea unor povestiri populare cu viziunea complexă a unui om care explorează labirinturile ființei sale până în miezul lor. 

Moștenirea lui Borges

După anul 1961, când el și Samuel Becket au împărtășit Premiul Formentor, un premiu internațional acordat manuscriselor nepublicate, povestirile și poemele lui Borges au fost cunoscute curând drept clasice ale literaturii lumii din secolul XX. Înainte de asta, Borges a fost puțin cunoscut, chiar și în orașul lui natal, cu excepția altor scriitori, mulți dintre ei văzându-l doar ca un meșteșugar al unor tehnici și trucuri ingenioase. 

Pe la vremea morții sale, lumea de coșmar a ficțiunilor sale a ajuns să fie comparată cu lumea lui Franz Kafka, și să fie apreciată pentru concentrarea limbajului obișnuit în cele mai durabile sale forme. Prin opera sa, literatură latino-americană a intrat de pe tărâmul academic în cel al educației, în general. 

Biografia lui Henry James | Viața și opera