Biografia lui Rumi | Viața și opera

 Rumi sau Jalal al-Din (născut pe 30 septembrie 1207, la Balkh (acum în Afganistan), decedat pe 17 decembrie 1273, la Konya (În prezent, Turcia) a fost cel mai mare mistic și poet sufist în limba persană, vestit pentru versurile sale și epopeea sa didactică "Mashavi-yi Ma'navi" ("Spiritul complet"), care a influențat pe larg gândirea și literatură mistică în întreaga lume musulmană. După moartea sa, ucenicii lui s-au organizat ca ordinul Mawlawiyyah. 

Folosirea limbii persane și a celei arabe în poezia sa, în plus a limbii turcești, și mai puțin grecești, a rezultat în a fi clamat ca aparțînând literaturii turcești și celei persane, o reflexie a forței influenței sale în Iran și Turcia. Influența scrierilor sale pe subcontinentul indian este, de asemeni, substanțială. Pe la finele secolului XX, popularitatea sa a devenit un fenomen global, poezia sa ajungând să aibă o circulație intensă în Europa și America.                                                                 

Tatăl lui Jalal al-Din, Baha al-Din Walad, a fost un renumit teolog mistic, scriitor și învățător. Din cauza fie a disputei cu conducătorul mongolilor sau a amenințării apropiate a acestora, Baha al-Din și familia sa au părăsit orașul natal, Balkh, prin anul 1218. Potrivit unei legende, în Nishapur, Iran, familia să l-a întâlnit pe Farid al-Din Attal, un poet mistic persan, care l-a binecuvântat pe tânărul Jalal al-Din. 

După un pelerinaj la Mecca și călătorii prin Orientul Mijlociu, Baha al-Din și familia lui au ajuns în Anatolia (sau Rum, de aici provenind pseudonimul său de Rumi), o regiune care se bucura de pace și prosperitate sub conducerea dinastiei turcești Seljuk. După o scurtă ședere la Laranda (Karaman), unde mama lui Jalal al-Din a murit, și lui i s-a născut primul fiu, au fost chemați la capitala Konya, în anul 1228. Acolo, Baha al-din Walad a predat la una din numeroasele "madrash" (școli religioase). După moartea lui, în 1231, a fost succedat în slujba sa de fiul său. 

Un an mai târziu, Burhan al-Din Muhaqqiq, unul din foștii discipoli ai lui Baha al-Din, a sosit la Konya și l-a familiarizat mai profund cu unele teorii mistice care se dezvoltaseră în Iran. Burhan al-Din, care a contribuit considerabil la formarea spirituală a lui Jalal al-Din, a părăsit Konya prin anul 1240. S-a spus că Jalal al-Din a făcut două călătorii în Siria, unde se poate să-l fi întâlnit pe Ibn al-Arabi, teosoful islamic de frunte, al cărui interpret și nepot, Sadr al-Din al-Qunawi, fusese colegul și prietenul lui Jala al-Din la Konya. 

Influența lui Shams al-Din

Momentul decisiv din viața lui Rumi s-a petrecut pe 30 noiembrie 1244, când, pe străzile din Konya, l-a întâlnit pe dervișul rătăcitor, omul sfânt, Shams al-Din (Fiul Religiei) din Tabriz, pe care se poate să-l fi cunoscut anterior în Siria. Shams al-Din nu poate fi conectat cu vreo una din fraternitățile mistice tradiționale. Personalitatea lui copleșitoare i-a revelat, totuși, lui Jalal al-Din misterele maiestății și frumuseții divine. Vreme de mai multe luni, cei doi mistici au trăit apropiați împreună, și Rumi și-a neglijat discipolii, astfel încât familia lui scandalizată, l-a forțat pe Shams să plece din oraș, în februarie 1246. Jalal al-Din a avut inima frântă din acest motiv, și fiul său cel mai mare, Sultan Walad, l-a adus, în cele din urmă pe pe Shams înapoi din Siria. Cu toate astea, familia lui nu a putut tolera relația sa strânsă a lui Jalad al-Din cu omul iubit de el, într-o mare conspirație din 1247, Shams a dispărut pentru totdeauna. În secolul XX, s-a stabilit că Shams fusese, cu adevărat, ucis, nu fără cunoașterea fiilor lui Rumi, care se grăbisera să-l îngroape la o fântână existentă încă la Konya.

Această experiență de dragoste, dar și de pierdere, l-a transformat pe Rumi în poet. Poemele sale (gazele, de circa 30.000 de versuri) și un mare număr de "roba iyat" (catrene) reflectă diferite stadii ale iubirii lui, până când, așa cum a scris fiului său, "l-am aflat pe Shams în el însuși, strălucitor precum luna". Identificarea totală a iubitului și a celui iubit este exprimată prin inserarea sa a numelui lui Shams în loc de propriul său nume din aceste gazele, la sfârșitul celor mai multe este caracteristică. "Divan-e Shams" (Poezia adunată a lui Shavis) este o adevărată translatare a experienței sale în poezie; limbajul său nu devine, totuși, niciodată, pierdut în mari înălțimi spirituale și speculații nebuloase. Limbajul proaspăt, propulsat de ritmurile sale puternice, își asumă, uneori, forme apropiate de versurile populare. Aceasta pare să fie cauza credinței (exprimată de cronicarii săi) că mare parte a acestei poezii a fost compusă într-o stare de extaz, indusă de muzica flautului sau a tobei de ciocănitul aurarilor, ori de sunetul morii de apă din Meram, unde Rumi obișnuia să meargă cu ucenicii săi pentru a se bucura de natură. El a găsit în natură frumusețea radiantă a Soarelui Religiei și a simțit că florile și păsările ii împărtășesc dragostea. Adeseori, și-a acompaniat versurile cu un dans învolburat și, multe din poemele sale au fost compuse pentru a fi cântate la adunări muzicale sufiste. 

La câțiva ani după moartea lui Shams al-Din, Rumi a trecut printr-un extaz similar, prin cunoașterea unui aurar analfabet, Salah al-Din Zarbuk. Se spunea că într-o zi, auzind sunetul ciocanului, în fața atelierului lui Salah al-Din din bazarul Konya, Rumi a început să danseze. Proprietarul atelierul fusese de mai mult timp unul dintre cei mai apropiați și mai loiali discipoli ai lui Rumi, iar fiica lui devenise soția fiului cel mai mare al lui Rumi. Această dragoste l-a inspirat iarăși pe Rumi să scrie poezie. 

După moartea lui Salah al-Din Zarbuk, Husam al-Din Chelebi a devenit iubirea sa spirituală. Opera principala a lui Rumi, "Masnavi-yi Ma'navi", a fost creată sub influența lui. Husam al-Din i-a cerut să urmeze modelul poeților Attar și Sana'i, care așternuseră lungi poeme, împletite cu anecdote, fabule, povești, proverbe și alegorii. Lucrările lor au fost citite pe larg de discipolii lui Rumi. Acesta a urmat sfatul lui Husam al-Din, și a scris aproape 26.000 de cuplete din "Mashavi" în anii ulteriori. Se zicea că își recita versurile în baie sau pe drumuri, întovărășit de Husam al-Din, care le consemna în scris. În opera sa "Mashavi", care arată toate aspectele diferite ale sufismului din secolul al XIII-lea, cititorul este purtat spre asocieri libere ale gândirii. Această operă reflectă experiența dragostei divine, atât a lui Salah al-Din,  și a lui Husam al-Din pentru Rumi, cât și în manifestările reînnoite ale lui Shams al-Din, o lumină atotcuprinzătoare. Din acest motiv, el l-a numit pe Husam al-Din "Diya al-Haqq", adică "Lumina adevărului". 

Rumi a trăit scurt timp după finalizarea lucrării sale "Mashavi". A rămas mereu un membru respectat al societății din Konya, și tovărășia sa a fost căutat atât de oficiali înalți, cât și de călugări creștini. La procesiunea sa funerară, potrivit unui contemporan al lui Rumi, a luat parte o mare mulțime de oameni cu diferite credințe și naționalități. Mauzoleul lui, "Domul verde" este, în prezent, un muzeu din Konya, și a rămas un loc de pelerinaj, îndeosebi pentru musulmani turci. 

Husam al-Din a fost succesorul lui Rumi și, la rândul său, a fost urmat de Sultan Walid, care a organizat o fraternitate a discipolilor lui Rumi, "Mawlawiyyah", cunoscută în Occident ca "Involburații derviși" din cauza discursului mistic care constituia principalul lor ritual. Relatările poetice ale lui Sultan Walad despre viața tatălui său, Rumi, sunt printre cele mai importante surse de cunoaștere ale dezvoltării spirituale a lui Rumi. 

Cine este Rumi + povestea despre Libertate a lui Rumi