Mitul despre Castor și Polux

 În mitologia grecească și cea romană, Castor și Polux (cunoscuți de greci ca "Polydeuces") au fost frați gemeni ce au apărut în multe mituri importante. Gemenii au fost venerați ca zei care ajutau marinarii naufragiați și aduceau vânturi favorabile navigatorilor care le aduceau sacrificii. Romanii i-au considerat pe Castor și Polux zei patroni ai cailor și ai ordinului social al cavalerilor călăreți, numiți "equites". 

Mituri și variațîi ale lor despre Castor și Polux       

Există numeroase legende despre acești frați și multe versiuni ale acestora. Potrivit poetului grec Homer, cei doi  au fost fiii lui Tyndareus și Leda, regele și regina Spartei. Din acest motiv ei au fost numiți "Tyndaridae" (fii ai lui Tyndareus). O altă relatare îi identifica drept fiii lui Leda și Zeus, de la care au primit  titulatura de "Dioscuri" (fii ai lui Zeus). Cu toate astea, într-o altă legendă, Castor a fost fiul lui Tyndareus și al Ledei (și de aceea, uman), iar Polux a fost fiul lui Zeus și al Ledei, de aceea un zeu. Această diferență ar fi devenit semnificativă mai târziu în viețile celor doi. Toate miturile despre gemeni cad de acord în portretizarea lui Castor ca un priceput îmblânzitor de cai, și a lui Polux ca un luptător (boxeur) expert. Inseparabili, cei doi frați acționau întotdeauna împreună.         

                   

În unul din miturile timpurii despre ei, Castor și Polux și-au salvat sora, Elena, care fusese răpită de Tezeu, rege din Attica. Mai apoi, Elena a devenit vestită ca persoana care a provocat războiul troian. De asemeni, gemenii i-au întovărășit pe argonauți și pe Iason, în explorarea lor de căutare a Lânii de Aur. De-a lungul acestei expediții, Polux și-a demonstrat abilitățile de luptă omorându-l pe regele Bebryces. Când, în decursul călătoriei, s-a ivit o furtună, argonautul Orfeu s-a rugat zeilor și le-a cântat din harpă sa. Furtuna a încetat imediat și capetele gemenilor au apărut printre stele. Din cauza acestui mit, Castor și Polux au devenit recunoscuți ca patroni ai navigatorilor. 

O altă poveste se referă la moartea lui Castor. Conform unor relatări, gemenii au vrut să se căsătorească cu verișoarele lor, Phoebe și Hilaria. Totuși, femeile erau promise altor doi veri, Idas și Lynceus. Castor și Polux le-au luat către Sparta, urmăriți de acești veri. În lupta ce a urmat, gemenii i-au omorât pe Idas și Lynceus, dar Castor a fost rănit fatal. 

Într-o altă variantă a poveștii, cei patru bărbați s-au dus într-un raid de capturare a unor vite. Idas și Lynceus au incercat apoi să-i înșele pe Castor și Polux cu partea lor cuvenită de vite. Gemenii au decis să-și ia ei înșiși vitele, dar au fost prinși pe când încercau să se furișeze. A izbucnit o luptă în care au murit Castor, Idas și Lynceus. 

De asemeni, există diferite alte finaluri. Într-unul, spiritul lui Castor merge în Hades, tărâmul morților, pentru că era uman. Polux, care era un zeu, a fost atât de devastat de separarea de fratele său, încât s-a oferit să-și împărtășească nemurirea cu Castor, sau să renunțe la ea, astfel încât să se alăture fratelui lui în Hades. Făcându-i-se milă de fiul său, Polux, Zeus a declarat că frații vor sălășui alternativ în Hades și pe muntele Olimp alături de zei. În una din zile Castor ar fi fost cu zeii, și Polux în Hades. În ziua următoare, cei doi și-ar fi schimbat locurile. Într-un alt final, Castor a rămas în Hades, dar lui Polux i s-a îngăduit să-l viziteze în orice zi. Cele mai multe variante ale mitului spun că Zeus ar fi amplasat frații în cer ca parte a constelației Gemenilor. În prezent, cele mai strălucitoare stele din constelația Gemenilor sunt numite Castor și Polux. 

Romanii au dezvoltat un cult puternic în jurul lui Castor și Polux originar, tradițional, din anul 484 î.Hr. Un templu dedicat gemenilor a fost construit în forumul roman în anul 414 î.Hr, drept mulțumire pentru ajutorul dat de aceștia în apărarea față de latini, niște vechi dușmani, în bătălia de la Regillus, cu mulți ani înainte. Imagini ale lui Castor și Polux apar pe numeroase monede romane timpurii. 

Focul Sfântului Elmo

Focul Sfântului Elmo este un fenomen ce se petrece în decursul unei anumite condiții de vreme furtunoasă. Apare ca o strălucire deasupra unor obiecte ascuțite înalte, precum catargele navelor și este, adeseori, însoțit de un zgomot trosnitor. De când , în timpul voiajului argonauților, stelele s-au ivit pe capetele lui Castor și Polux, gemenii au devenit patroni speciali ai marinarilor. Din acea vreme, navigatorii au crezut că focul Sfântului Elmo îi reprezenta, de fapt, pe Castor și Polux venind să-i protejeze în decursul unei furtuni. 

Literatură și muzică

Castor și Polux au fost înfățișați în operele unor mari scriitori antici greci și romani. Pe lângă apariția lor în poemele lui Homer, gemenii au un rol în piesa de teatru "Elena" a dramaturgului grec Euripide. De asemeni, ei sunt prezenți în "Odele nemeene" ale lui Pindar și în "Metamorfozele" lui Ovidiu. Există referințe despre aceștia chiar și în Biblie. În cartea din Noul Testament "Faptele Apostolilor" se spune că Sfântul Pavel a navigat din Malta la bordul unui vas purtând însemnul lui Castor și Polux. Poetul englez Edmund Spencer i-a inclus pe gemeni în poemul său "Prothalamion". Cea mai mare lucrare a compozitorului francez Jean-Phillipe Rameau, opera tragică "Castor și Polux", a fost bazată pe mitul fraților. 

Mitul argonauților, căutătorii Lânii de Aur