Mitul despre eroul Belerofon
În mitologia grecească, Belerofon (Bellerophon) a fost un erou și un războinic care, la un moment dat, a omorât accidental doi oameni, inclusiv pe propriul său frate. A căutat protecție de la regele Proteus din Tiryns, care i-a permis să stea sub acoperișul său.
Soția lui Proteus, Anteia (numită și Sthene Boea) a încercat să-l seducă, dar el i-a rezistat. Furioasă pentru că fusese respinsă, Anteia i-a spus soțului său că Belerofon încercase să o violeze. Proteus s-a mâniat, însă nu a vrut să-și ucidă oaspetele, așa că l-a trimis pe Belerofon la tatăl lui Anteia, regele Iobates din Lycia. De asemeni, i-a transmis acestuia o scrisoare în care i-a explicat ce se petrecuse și cerându-i să-l ucidă pe Belerofon.
Iobates a fost, la rândul său, nedornic să-și dea pieirii musafirul și, în loc de asta, i-a încredințat mai multe misiuni periculoase. Mai întâi, i-a cerut lui Belerofon să o omoare pe Himera (Chimaera), un monstru care sufla foc, cu cap de leu, corp de țap și coadă de șarpe. Cu ajutorul zeilor, Belerofon a îmblânzit calul înaripat Pegas și l-a folosit pentru a lupta cu Himera și a o ucide. După aceea, Iobates i-a poruncit să înfrângă două armate, inclusiv pe cea a ferocelor amazoane. Belerofon a avut succes și în aceste două misiuni.
Apoi, Belerofon i-a spus zeului mării, Poseidon, că Iobates părea să fie nerecunoscător pentru ajutorul său. Drept răspuns, Poseidon a provocat ca o mare inundație să lovească Lycia. Iobates și-a dat seama, în cele din urmă, că Belerofon era nevinovat în privința acuzațiilor ce i se aduseseră. Când a descoperit adevărul, Iobates i-a dat lui Belerofon una din fiicele sale ca soție și l-a numit moștenitorul tronului său din Lycia.
Mândru de realizările sale, Belerofon a încercat să-l călărească pe Pegas către muntele Olimp, sălașul zeilor. Zeus a trimis o muscă pentru a-l mușca pe Pegas, iar calul înaripat s-a înclinat și l-a aruncat pe Belerofon pe pământ. Acesta a supraviețuit căderii, dar a fost ologit pentru toată viața. Și-a petrecut restul zilelor sale rătăcind prin lume ca un cerșetor.
Mitul lui Androcle și al leului său

Niciun comentariu: