2 aprilie: Sfinții Mucenici Amfian și Edesie
Celebrați pe 2 aprilie, Sfinții Mucenici Amfian și Edesie au fost frați. Au trăit în orașul Patara, din regiunea Licia, făcând parte din familia unui guvernator păgân. Au mers la Beirut pentru a studia științele păgâne și, în această localitate, au devenit adepți fervenți ai lui Hristos.
Sfinții frați și-au părăsit părinții păgâni și s-a dus în Cezareea din Alexandria, unde au găsit un învățător, Sfântul Pamfil (16 februarie). Sub călăuzirea sa s-au împlinit în viața spirituală, petrecându-și timp în rugăciunea și în studierea cărților sfinte.
Prin decretul împăratului Maximian (305-313), un zelos păgân și prigonitor al creștinilor, tuturor locuitorilor din Cezareea li s-a cerut să ofere sacrificii publice zeilor. Mulți creștini, inclusiv Sfinții Amfian și Edesie, s-au ascuns pentru a evita să facă asta.
Când prefectul Cezareei era pe cale să dăruiască sacrificii idolilor, Sfântul Amfin a intrat cutezator în templu, a luat prefectul de mână, și l-a îmboldit să-și abandoneze eroarea și să creadă în Hristos.
Din ordinul prefectului, soldații l-au prins pe Sfântul Amfian, l-au bătut nemilos și l-au aruncat în închisoare. Două zile mai târziu, l-au dus la judecată, la care a fost bătut cu măciuci de fier și i s-a ars corpul cu mănunchiuri de in înmuiate în ulei.
1 aprilie: Sfântul Mucenic Gherontie
Bravul tânăr, mărturisindu-și cu neclintire credința în Hristos, a fost azvârlit în mare cu o piatră legată de gâtul său. Dintr-o dată, s-a stârnit o furtună, și valurile au adus trupul mucenicului la mal, unde a fost înmormantat de creștini.
Întemnițat și el, Sfântul Edesie a fost după o vreme eliberat și trimis la Alexandria. Aici l-a denunțat cu îndrăzneală pe guvernatorul Hierokles pentru cruzimea sa extremă față de creștini. Sfântul Edesie a fost torturat și, apoi, înecat.
2 aprilie: Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni

Niciun comentariu: